close
Cronică

Boemii de altădată

Foto din 1987, mai trăim 3. Al doilea din stânga, profesorul de istorie Tudor Diaconu, era (+) cel mai trăsnit autor de lucrări protocroniste.

În 1987 mă aflam la el acasă și, cum stăteam noi așa, la vorbă, la ușa apartamentului a sunat cineva. profesorul deschide. Era un căpitan de Securitate, Alexandru Tonescu, însoțit de alți doi securiștii. Voiau să facă o percheziție. Profesorul le-a spus că totul este în regulă, i-a invitat să ia loc și le-a spus că merge la bucătărie să le facă o cafea.

Profesorul pune de cafea, iese pe hol, se urcă pe un scaun și scoate siguranțele din tabloul electric. Se face beznă în casă. Profesorul vine în biroul unde mă aflam eu și securiști, le spune că percheziția nu mai poate avea loc, deoarece Lenin, părintele electrificării, a oprit lumina! Securiștii pleacă, îi auzim cum coboară cu liftul. Peste 5 minute se aud bătăi în ușă, erau securiștii! Tonescu întreabă: Cum de merge liftul? Profesorul răspunde: „Probabil că este o minune a lui Lenin, de dincolo de moarte!”

Căpitanul se încoiază și ne zice: „Urmați-ne!” I-am urmat, am fost duși în arestul „Cercetări penale”, a Securității Argeș. Ne-au ținut acolo toată noaptea, fără lumină. A doua zi ne-au pus să dăm declarații despre povestea cu electricitatea. Cred că am dat câte 40 de căciulă. Voiau să vadă dacă cele scrise în prima declarație coincid cu ce am scris în următoarele. În dosarul meu am găsit doar 3 declarații.

Tudor Diaconu

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.