Mă tot bântuie imaginea asta… La vreo trei zile după fatidica zi de septembrie care avea sa schimbe cursul istoriei în 2001, mă îndreptam către biroul firmei pentru care lucram, cu metroul pe linia F, către cartierul Lower Eastside, un cartier unde preponderent locuiesc oameni de origine evreiască.
Era oră de vârf, spre șase seara, și vagonul trenului era înțesat cu oameni, așezati în liniște. Se auzea scârțâit de roți și vocea insistenta a robotului care anunța stațiile. Pe atunci, foarte puțină lume folosea telefoane mobile, majoritatea asculta muzică la walkman, însă cei mai mulți citeau. La New York lumea citește, mai ales în metrou.
La un moment dat, uitându-mă în jur, m-a izbit ceva, bara de la mijlocul vagonului, de care și eu mă sprijineam, ce susținea în ordine: un om de culoare, un om de origine arabă, un om de origine evreiască, unul de origine asiatică și gândul mi s-a dus către țară, către București. Și mi-am imaginat același scenariu într-un metrou autohton. Nu știu dacă în țară lucrurile ar fi decurs cu atâta calm.
Bogdana Boncu