close

Artă

ArtăPromovate

Ana Antonia Tudose, copilul-minune al tinerei generaţii de muzicieni români

pian14

Desemnată „Eleva Anului 2019” în Ploiești, Ana Antonia Tudose este considerată deja una dintre cele mai talentate pianiste din România. Fostă elevă în cadrul Colegiului de Artă “Carmen Sylva”, ea are un talent pe cât de impresionant pe atât de lipsit de orgolii, chiar dacă nu provine dintr-o familie de muzicieni.

Cel mai important pas către ceea ce Antonia numește a fi destinul ei, cariera de pianist, a fost debutul pe o scenă. Pe 5 decembrie 2013, în stagiunea 2013-2014 a Filarmonicii din Ploiești, Antonia a susținut primul său concert, la vârsta de 12 ani, alături de o orchestră!

A interpretat atunci concertul nr. 8 KV 246 de W. A. Mozart, sub bagheta renumitului dirijor Ovidiu Bălan. A urmat interpretarea fanteziei muzicale pentru două piane “Carnavalul animalelor” de C.Saint Saens, împreună cu pianistul Mircea Ițcus şi cu orchestra Filarmonicii din Ploiesti, sub bagheta dirijorului Alexandru Mija, eveniment inclus în manifestările Zilelor Ploiestiului 2015.

Invitată de Institutul Cultural Român să concerteze în toată lumea

A urmat succes după succes: concertul nr. 3 în re major de J.S. Bach (Festivalul ”Enescu și muzica lumii”, împreună cu Orchestra Junior a Fundației ,,Tinerimea Română”, sub bagheta renumitului tânăr dirijor Gabriel Bebeșele), lucrarea Andante Spianato&Grande Polonaise Brilliante de Fr. Chopin (cu orchestra Filarmonicii din Ploiești, sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan, respectiv cu orchestra Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea în cadrul Festivalului Internațional Tinere Talente, sub bagheta dirijorului Daniel Enășescu), Concertul nr.1 op.11 în mi minor de Fr. Chopin (cu orchestra Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești, dirijor Panagiotis Diamantis (Grecia) şi cu orchestra Filarmonicii din Sibiu, dirijor Alexandru Mija).

Unul dintre cele mai importante proiecte de până acum ale tinerei pianiste este programul de recitaluri realizat în colaborare cu Institutul Cultural Român, în scopul promovării muzicii românești și a valorii școlii de pian din România.

Pe 5 septembrie 2014, Antonia a susținut un recital la Institutul Cultural Român din New York, recital care s-a bucurat de un real succes, fapt reflectat atât in presa din România, cat si într-unul dintre ziarele diasporei române din New York.

O consecință a acestui succes a fost invitaţia făcută de Institutul Cultural Român din Paris să susţină un recital de Ziua Culturii Române, pe 15 ianuarie 2015. Au urmat alte două recitaluri de înaltă ţinută, în 2017, la Budapesta și Viena. Pentru această remarcabilă activitate, Ana Antonia Tudose a fost recompensată de către Asociația “Romania Kultur und Sportiverein Wien” cu “Diploma de Excelență” – pentru promovarea culturii românești în Europa.

Antonia nu a făcut însă, dintotdeauna, pian:

Sunt singurul muzician din familia mea. Când aveam 5-6 ani, frecventam cursuri de balet. În aceeași clădire se organizau și cursuri de pian și când am auzit pe cineva cântând într-o zi, am devenit foarte curioasă în legătură cu acest instrument și mi-am dorit mult să pot cânta şi eu. Aşa că am renunțat la balet și am început studiul pianului. Primul meu critic a fost prima mea profesoară de pian. La primul meu concurs, deşi nu aveam foarte multă experiență, am reușit prin interpretarea mea să obțin premiul al treilea şi de atunci mi-am dorit să particip la cât mai multe competiții.

Masterclass cu „titanii” Andrei Gavrilov și Elisabeth Leonskaja

De-a lungul anilor, Antonia Tudose a obținut aproximativ aproape 50 de premii naționale și internaționale! Antonia a câştigat premii și în cadrul olimpiadelor şcolare naționale, de 2 ori cucerind premiul 1. La olimpiade a participat din clasa a 3-a până în clasa a 11-a.

Consideră că cel mai valoros premiu obținut este cel de acum doi ani, din cadrul concursului “Piano Talents” din Italia. Deși a obținut „doar” premiul 3, a fost mândră de ea pentru că la acel concurs au participat pianiști din toată lumea, inclusiv din Asia. De asemenea, juriul a fost alcătuit din unii dintre cei mai renumiți pianiști – profesori din Europa.

Antonia a urmat cursuri de masterclass cu pianistul american de origine spaniolă Josu de Solaun (câștigător al concursului Enescu, secțiunea pian 2014), cu pianiștii români Viniciu Moroianu și Florian Mitrea, dar si cu faimoșii pianiști Andrei Gavrilov și Elisabeth Leonskaja. În 2018, ea a început colaborarea cu renumitul pianist de origine italiană Pietro De Maria, urmând cursuri de masterclass în cadrul “Scuola Musica Fiesole” – Italia, precum și o colaborare permanentă cu pianistul și profesorul belgian Philippe Raskin.

În recomandarea acordată în vederea obținerii unei burse, reputatul pianist Viniciu Moroianu spunea despre Antonia că “s-a remarcat drept un vârf al generației sale şi s-a distins prin eficiență pe scenă și stăpânire de sine, în repertorii dintre cele mai pretențioase. Posedă acea atât de importantă dorință de perfecționare, de autodepășire, de diversificare a caracterelor muzicale”.

Antonia Tudose pune accent deosebit pe dezvoltarea tehnicii

Antonia nu a avut norocul şi şansa ilustrului pianist Dinu Lipatti, născut într-o familie de muzicieni, dar acest lucru nu a împiedicat-o să devină o artistă de elită cu mult înainte de a împlini 18 ani. Ploieşteanca a pus în ultima perioadă un accent deosebit pe dezvoltarea tehnicii sale, pe studiu, pe dezvoltarea ambelor mâini.

New York a fost o mare provocare pentru ea – aici a luat contact cu şcoala de pian americană şi a atras privirile celor mai exigenţi critici în domeniu.

Da, pot spune că încerc să mă pun la punct cu tehnici noi deoarece particip la multe cursuri de măiestrie în străinătate, precum cele din Austria sau Italia, în cadrul cărora am parte de multe sfaturi de îmbunătățire a tehnicii mele pianistice din partea unor profesori renumiți. Încerc să mă perfecționez mereu, asta voi face toată cariera mea.

Fostul director general al Operei Naţionale din Cluj, Rareş Trifan (care a studiat la Indiana University şi a fost bursier al Centrului Kennedy din Washington) a ţinut cu tot dinadinsul să o aducă pe talentata pianistă din Ploieşti la New York – unde a interpretat compoziţii semnate de Mihail Jora, Mozart, Schumann, Paganini sau Paul Constantinescu (Dansul dobrogean, Toccata).

” alt=”” aria-hidden=”true” />

În activitatea ei, cel mai mult o inspiră mama ei – un model de ambiție și perseverenţă. De asemenea, pe Antonia o inspiră pasiunea ei de a asculta muzică clasică, iar acest lucru îl făcea încă de mică. Acest tip de muzică a ajutat-o enorm în dezvoltarea ei.

Pentru viitor, îşi doreşte să îşi continue studiile în străînătate și să îşi reia activitatea concertistică. În principal, urmăreşte să îşi reprogrameze toate concertele anulate în timpul pandemiei și să cânte din nou cu orchestra – momentele în care se simte cel mai bine pe scenă.

Antonia Tudose: „Concursul George Enescu – unul dintre cele mai dificile din lume!”

Antonia şi-ar fi dorit mult să participe la concursul internaţional “George Enescu”, considerat de ea una dintre cele mai dificile competiții de muzică din lume. Pentru a face asta însă, este nevoie în continuare de foarte multă muncă, pregătire, experiență, maturitate.

Ana Antonia Tudose se va îndrepta către Conservatorul din Bucureşti. A fost admisă de asemenea la Conservatorul Regal din Bruxelles (clasa renumitului profesor și pianist Alexandar Madzar) și se află în etapa a doua de selecție la Universitatea Mozarteum din Salzburg.

M-am gândit să îmi continui studiile în străinătate, deoarece muzica clasică este mult mai apreciată peste hotare. Dar consider că am șanse să mă dezvolt și în România pentru că, în anumite orașe precum Cluj sau București, sunt conservatoare bune cu profesori bine pregătiți. De altfel eu consider că atâta timp cât muncesc, pot să mă dezvolt oriunde locuiesc. Va trebui să mă decid, acum mă atrage Belgia mai mult pentru că am fost admisă la clasa unuia dintre cei mai buni profesori din lume.

Compozitorii ei preferați sunt Franz Liszt și Frederic Chopin. Muzica lui Chopin a auzit-o pentru prima dată în timpul orelor de dans, la 5 ani, iar de atunci a știut că asta va asculta toată viața.

Totuşi, spune Antonia, Liszt este compozitorul care i se potrivește cel mai mult firii ei – uneori muzica lui fiind lentă, liniștită, alteori vulcanică, plină de emoție şi energică. O inspiră mult cei doi compozitori care, în ciuda unor vieţi nu foarte uşoare, au reușit sa compună o muzică ce este ascultată și apreciată chiar și peste sute de ani de la moartea lor.

Filmul preferat – “Pianistul”

Dacă ar fi să o ia de la capăt, Antonia Tudose ar face fără discuţie tot muzică pentru că, spune ea, nimic nu i s-ar potrivi mai bine. Pasiunea ei cea mai mare este să cânte, astfel că nu îşi închipuie că ar putea avea vreodată altă meserie.

Şi îi mai place pentru că, tot aici, se nasc şi amintiri frumoase. Chiar dacă, uneori, unele sunt chiar haioase… Iar una pe care nu o va uita prea curând s-a petrecut în urmă cu 5 ani, în cadrul unui concert la Sinaia. Atunci a susţinut un recital alături de o orchestră de copii care a intrat pe scenă înaintea ei, fără să anunțe nimeni. Practic, concertul a început… fără solist, adică fără ea! Atât ea, cât şi dirijorul orchesterei nu au știut nimic și au lăsat publicul să aștepte destul de mult până ce au fost și ei anunţați că trebuie să intre pe scenă.

În perioada pandemiei, talentata pianistă a încercat să profite de timpul liber, așa că a studiat cât a putut de mult la pian și a învățat pentru examenul de Bacalaureat. A încercat să se protejeze, a stat destul de mult în casă și în acest fel a petrecut și timp preţios cu familia ei.

În acelaşi timp, ei îi place foarte mult fotografia. De obicei, ea este cea care realizează pozele prietenilor, părinților iar apoi le editează. De asemenea, îi place mult sa înoate. Are şi o dorinţă legată de acest lucru – să o facă alături de un delfin.

Bineînţeles, filmul ei preferat este “Pianistul” – pe care spune că a reușit sa îl înțeleagă de-abia acum, după mulți ani de la prima vizionare care s-a petrecut în copilărie. Îi place foarte mult, ca actriță, de Angelina Jolie, dar o apreciază și pentru ceea ce realizează în viaţa personală, precum actele sale de caritate.

Pe Antonia, avionul nu o sperie deloc. Mai degrabă face asta publicul, în faţa căruia trebuie să se prezinte impecabil.

Am mers de multe ori cu avionul, însă la recitalul din New York am fost foarte emoționată deoarece publicul de acolo era alcătuit din mulți străini, chiar și muzicieni, profesori de pian. A fost una dintre cele mai frumoase experiențe. M-am simțit foarte apreciată de public, cu care am făcut și poze ulterior şi am dat chiar și autografe. În viitor mi-aș dori mult să cânt la Carnegie Hall din New York, aceasta fiind una dintre cele mai prestigioase săli de concerte din lume. Pentru mine, un vis este să cânt cu pianista mea preferată, chiar idolul meu, Martha Argerich.

Cel mai mult o încurajează să știe că muzica ei este apreciată de către cei din jur. Pentru ea, cea mai valoroasă recunoaștere este cea a părinților ei, deoarece au ajutat-o enorm în carieră – au susținut-o psihic și financiar. Se poate spune, fără a greşi, că ei sunt cei mai importanți și dedicați fani ai tinerei pianiste – cu siguranţă o mare stea în devenire.

(elitaromaniei.ro)

mai mult
ArtăPromovate

Sophia Loren e il pianto sconsolato per Morricone: «Sto rimanendo sola…»

L’attrice ha appreso della scomparsa del Maestro nella sua casa di Ginevra: «Ho passato tutta la mattina a rivedere i film di Sergio Leone: quanto dispiacere»

Sophia Loren, dalla sua casa di Ginevra, piange sconsolata la morte di Ennio Morricone, che ha reso grande il cinema e l’ha spesso emozionata come spettatrice. «Ho passato una mattinata davvero triste, appena ho saputo la notizia mi sono messa a riascoltare brani di tutti i film che lui aveva musicato, sono tanti, sono belli, a cominciare da quelli di Sergio Leone che lasciano dentro una traccia indelebile».Lo dice la Loren che ha interpretato film in cui ha lasciato divertenti memorie musicali, cantando come in Un marito per Cinziae Pane amore e…in cui si scatena con De Sica nel Mambo italiano, senza contare il musical L’uomo della Mancha e That’s amore. Erano canzoni, spesso allegre, ma questa è un’ora triste e si parla di un uomo che ha saputo leggere nelle intenzioni del regista, diventando una specie di alter ego, come Rota con Fellini, Williams con Spielberg, Herrmann con Hitchcock… «Sono ancora sottosopra. Le assicuro che questa mattina ho passato momenti bruttissimi e subito ho preso a guardare spezzoni di tutti i suoi film, non so quanti ne ho visti, a cominciare da quelli diretti da Leone di cui era l’anima».

L’ultima diva divina nella sua lunga carriera non ha mai avuto occasione di recitare in film che avessero la sua colonna sonora.
«No, purtroppo non abbiamo mai lavorato insieme ed è un grosso dispiacere, ma cosa vuole, il nostro lavoro è così, che vò fa?».

Qual era il suo tratto distintivo?
«Era un uomo pieno di calore, con un’anima davvero grande grande. Ed è andato via».

Le sarebbe piaciuto averlo compositore per un suo film?
«Eh sì, lo so, purtroppo non si può avere tutto, non è mai capitato. Le vie del cinema non sono controllabili».

L’aveva conosciuto durante la carriera?
«Ci siamo visti nel corso di un gala in America, una di quelle serate ufficiali che raggruppano molte celebrità del cinema, ed è stato un piacere potergli parlare di persona perché avevo la fortuna di averlo seduto accanto».

Che uomo era?
«Un uomo adorabile, sensibile, meraviglioso, anche bello e nel suo insieme molto affascinante. Una grave perdita. Purtroppo restiamo sempre più soli, i grandi poco alla volta se ne vanno, ma è la legge della vita».

Era apprezzato dagli americani?
«Dagli americani? Ma scherza? Era apprezzato da tutto il mondo, se ne sono accorti tutti subito, perché aveva un’anima meravigliosa che ne faceva un uomo straordinario».

(Maurizio Porro – corriere.it)

mai mult
ArtăPromovate

Georges Seurat

Seurat

Georges Seurat (n. ,  Paris, Franța – d. , Paris, Franța) a fost un pictor francez neoimpresionist, creator și teoretician – împreună cu Paul Signac – al tehnicii divizioniste în pictură.

Geurges Seurat se ivește atunci când impresionismul pare să-și piardă din vigoare. Stilul și concepția lui Seurat fac simțită influența unei noi revoluții plastice. Scurta lui carieră artistică a fost de ajuns pentru a-i asigura un loc în istoria universală a artelor. Nici contemporanii săi nu au trecut indiferenți pe lângă opera sa. Camille Pissarro, Vincent van Gogh și mai târziu Henri Matisse aderă pentru o vreme la această nouă viziune, considerată o continuare logică a impresionismului. Iar în cursul secolului al XX-lea, cubiștii și pictorii abstracți s-au sprijinit în experimentele lor pe rezultatele maestrului pointillismului.

Viața și opera

Georges Seurat s-a născut la Paris pe 2 decembrie 1859, fiu al unui grefier pensionar. Este interesat de desen încă din copilărie, unchiul său – ei însuși pictor amator – îl încurajează să picteze. La vârsta de 17 ani, Seurat se înscrie la Școala de sculptură și pictură, iar în 1878 își începe studiile la Académie des Beaux-Arts din Paris. În perioada studiilor, petrece mult timp în biblioteci și muzee. Studiază temeinic operele vechilor maeștri. În 1879, la a patra expoziție a impresioniștilor, Seurat – după cum spunea unul din prietenii săi – a suferit “un șoc profund și neașteptat”. Se îndepărtează de pictura academică și închiriază un atelier. Dorește să-și însușească acea revoluție plastică pe care au reușit să o impună predecesorii lui. Ajunge însă să se confrunte cu o problemă pe care nu o poate ocoli: cum să intre în rândurile celor care continuă cuceririle impresionismului, fără a fi un simplu epigon al acestora.

Citește volumele “Gramatica artei plastice” și “Istoria pictorilor tuturor școlilor” ale lui Charles Blanc, dar înainte de toate, lucrarea chimistului Eugène Chevreul cu titlul “Legea contrastului simultan al culorilor”. Pornind de la aceste izvoare, își construiește propria teorie despre “contopirea optică a culorilor”, care va sta la baza celor mai importante inovații plastice ale sale. În 1883, începe să lucreze la prima sa operă importantă, pictura “La scăldat, Asnières”. Tabloul nu este acceptat de comitetul de selecție al Salonului oficial din 1884, de aceea Seurat îl expune la “Expoziția Pictorilor Independenți”, trezind interesul câtorva critici și admirația lui Paul Signac. Această operă marchează o perioadă bine definită în activitatea lui Seurat. Tabloul se evidențiază înainte de toate prin formatul său, este prima pictură din seria pânzelor vaste. Seurat dorește aici să facă legătura dintre descoperirile predecesorilor săi cu o pictură ale cărei tradiții sunt deja altele, străine întru totul de impresioniști. El se referă la frescele vaste renascentiste, cum sunt picturile lui Piero della Francesca, ceea ce îl obligă – după studii făcute în aer liber – să realizeze forma finală în atelier.

Debutul divizionismului

În 1885, Seurat își petrece vara într-un mic port, la Grandcamp și începe să experimenteze o nouă tehnică, pe care o numește divizionism, a cărei esență constă în a picta pete de culoare regulate, din ce în ce mai mici, până la un punct realizat cu vârful pensulei. Toamna, se întâlnește cu Pissarro, care își însușește imediat această tehnică. Apoi, în mai-iunie 1886, Seurat își prezintă tabloul intitulat “O duminică de vară pe insula Grande Jatte” la a opta și ultima expoziție a impresioniștilor, într-o sală separată, alături de creațiile lui Pissarro și Paul Signac. Criticii s-au năpustit asupra acestui tablou, fiind șocați de mulțimea și roirea micilor pete colorate. Au vrut să discrediteze stilul lui Seurat, numindu-l pointillism (fr.: point = punct), dar – și de data asta – “porecla s-a transformat în renume”. La puțin timp după aceasta, tabloul este prezentat la a doua expoziție a “Societății Artiștilor Independenți” precum și la Bruxelles în 1887. În acest tablou totul este surprinzător: formatul uriaș (207×308 cm), legarea unei teme – scenă în aer liber – atât de importante pentru impresionism cu imobilitatea figurilor și, înainte de toate, tehnica deosebită. Pentru a obține un efect de maximă luminozitate, pictorul nu a amestecat culorile pe paletă. ci a aplicat pe pânză culorile complementare ca pe niște mici puncte, care – privite de la distanță – se contopesc, oferind tabloului o luminozitate vibrândă.

Neoimpresionismul 

Termenul de “metodă neoimpresionistă” a fost folosit pentru prima dată de în septembrie 1886 de criticul de artă Félix Fénéon, susținător al picturii lui Seurat, implicând faptul că noul curent astfel inițiat provine, fără îndoială, din impresionism, în același timp îl înnoiește radical. În jurul lui Seurat se grupează pictori care gândesc asemenea lui: Paul Signac, Camille Pissarro, Maximilian Luce. În această perioadă, Seurat descoperă lucrarea lui Charles Henry despre expresivitatea culorilor, purtând titlul “Introducere în estetica științifică”, care îl ajută să abordeze problemele teoretice ale cromaticei și facilitează aplicarea practică a acestora în pictură. Cu timpul adaptează tot mai mult noua tehnică la scenele de interior. Astfel începe să lucreze la tablourile intitulate “Modelele” (1888) și “Le chahut” (1889-1890).

Ultimii ani 

Ultima operă a lui Seurat este “Circul” (1890-1891), expus la expoziția pictorilor independenți pe data de 20 martie 1891. Legătura cu “Le chahut” este evidentă, mișcarea care însuflețește personajele pare la fel de mecanică, artiștii circului dau impresia unor marionete. La fel ca în multe alte tablouri ale lui Seurat, și chenarul tabloului este pictat din puncte: chenarul albastru închis contrastează cu tonul colorat al tabloului, ceea ce face posibilă accentuarea efectului și evidențierea compoziției.

În 1885, Seurat o cunoaște pe Madeleine Knoblock, care îi va deveni model (Vezi tabloul: “Tânără pudrându-se”) și cu care își va împărți viața. Pictorul va avea un fiu cu ea, copilul se naște pe 16 februarie 1890. Relația lor o tăinuiesc în totalitate, iar prietenii află despre existența fiului lui Seurat abia după moartea pictorului.

Pe 26 mai 1891, Seurat se îmbolnăvește de difterie și moare peste trei zile, în vârstă de 31 de ani. A doua zi, Signac transmite “vestea îngrozitoare”, potrivit căreia pictorul decedat “a lăsat în urmă o văduvă nefericită și…un copilaș minunat de treisprezece luni”. Două săptămâni mai târziu, copilul moare de aceeași boală ca și tatăl său.

(Wikipedia)

mai mult
Artă

OTTO BARABAS-TELEAJEN, 1908 – 1993

fotodd

ARTIST PLASTIC care trebuie să rămână în istoria petrolului românesc și în memoria culturală a PRAHOVEI.

În colecţia pictorului şi graficianului Otto Barabas-Teleajen se află lucrări care prezintă o incursiune în istoria trecută şi prezentă a petrolului românesc.

În fotografii: Afișul expoziției de la Muzeul Petrolului, Hecana cu cal- precursoarea sondelor petrolifere de azi

(ddrăguș)

mai mult
Artă

Palatul de la Versailles oferă o magnifică vizită virtuală gratuită

versailles_palat

Secole de extinderi, remodelări şi înfrumuseţări au făcut din Palatul de la Versailles una dintre cele mai somptuoase construcţii din lume.

Fosta fortăreaţă a Regelui Soarelui este un mix fabulos de extravaganţă, fiind poziţionată la aproximativ 20 de kilometri distanţă de Paris.  Iar vestea bună este că în loc să se închidă definitiv pe perioada pandemiei de coronavirus, s-a luat decizia ca magnificul castel să-şi deschide practic spaţiile şi colecţiile permanente pentru absolut toată lumea.

Se oferă astfel o oportunitate unică şi de neratat de a rătăci prin parcul care se întinde pe mai bine de 800 de hectare de peluze, grădini franţuzeşti, lacuri, statui neoclasice şi fântâni sofisticate; dar şi, mai ales, de a intra în cele 2.300 de camere ce găzduiesc colosala artă baroc de sânge regal, cea mai spectaculoasă dintre ele fiind, fără îndoială, celebra Sală a Oglinzilor – proiectată de arhitectul Jules Hardouin-Mansart pentru Ludovic al XIV-lea în 1678 -, cu frunzuliţe de aur şi 357 de oglinzi desfăşurate mai bine de 73 de metri lungime.

Vorbim despre unul dintre cele mai impresionante monumente istorice din lume. Simbolul  monarhiei şi puterii absolute, Palatul Versailles se remarcă nu doar prin frumuseţe şi luxul care te lasă fără cuvinte, ci şi prin importanţa sa istorică. Să ne amintim doar că în 1919, în celebra Sală a Oglinzilor, a fost semnat actul care a marcat sfârşitul Primului Război Mondial – Tratatul de la Versailles.

Istoria palatului începe însă în anul 1623. Ludovic al XIII-lea a fost cel care şi-a dorit un pavilion construit în zonă, atras de frumuseţe împrejurimilor şi de pădurile bogate în vânat. Câţiva ani mai târziu, construcţia avea să devină cel mai spectaculos palat din acea perioadă, graţie urmaşului său, Ludovic al XIV-lea, care l-a şi transformat ulterior în locuinţă oficială. De altfel, Regele Soare, tatăl „etichetei” franceze, a impus o serie de reguli de convieţuire, iar stilul său de viaţă a devenit un etalon al epocii.  Ludovic al-XV-lea avea să construiască Micul Trianon.

Lucrurile au degenerat în moment în care Regina Maria Antoaneta a comandat construcţia unui sat într-o perioadă în care poporul flămânzea, iar dinastia Bourbon-ilor avea să se prăbuşească la puţin timp, în 1789, culminând câţiva ani mai târziu cu decapitarea Regelui Ludovic al XVI-lea. A urmat Revoluţia Franceză, iar din 1837 palatul a fost transformat în primul muzeu de istorie al Franţei. Şi astăzi Palatul Versailles păstrează încă bogăţia decoraţiunilor şi frumuseţea de odinioară. Poate fi vizitat fără ghid. Are nu mai puţin de 2.100 de ferestre, 1.250 de şeminee, 67 de scări interioare şi nenumărate obiecte de artă: decoraţiuni exuberante, ceasuri, tablouri, obiecte din aur, paturi de vis împodobite cu mătase, columne şi sculpturi din marmură, tablouri pictate de o frumuseţe orbitoare.

Graţie unui parteneriat cu Google Arts & Culture, se oferă acum un acces nelimitat la expoziţiile şi colecţiile castelului: peste 22.000 de opere de artă care vă stau la dispoziţie, cu comentariile de rigoare. Este o oportunitate ideală pentru a retrăi faimoasa încoronare a lui Napoleon sau pentru a descoperi superba mobilă a Mariei Leszczynska.

Vizită virtuală poate fi făcută la adresa: http://www.chateauversailles.fr/decouvrir

(turismistoric.ro)

mai mult
Artă

Teatrul Național București: Spectacole on-line cu acces gratuit din acest week-end

tnb_3

Așteptată și solicitată de cei mai mulți dintre iubitorii de teatru, difuzarea online a unor spectacolelor de teatru din repertoriul TNB debutează începând cu data de vineri, 24 aprilie 2020. Timp de trei zile, în fiecare week-end de aici încolo, nu doar spectatorii din București, ci și cei din întreaga țară, precum  și cei de peste hotare vor putea urmări câte un spectacol de referință din repertoriul TNB, anunță un comunicat al instituției.

Lista titlurilor propuse spre difuzare online include atât spectacole care au ținut afișul cu mare succes în stagiunile trecute, fiind în prezent scoase din repertoriu, cât și unele piese care se vor juca în continuare odată cu redeschiderea sălilor de teatru.

De vineri până duminică, timp de 3 zile la rând, se va difuza același spectacol, cu câte o singură reprezentație pe zi: vineri de la ora 16.00, sâmbătă de la ora 18.00 și duminica de la ora 18.00.

Difuzarea spectacolelor va fi asigurată online pe canalul Youtube și de pe pagina de Facebook a TNB.

Spectacolele vor putea fi vizionate doar live, în datele și la orele anunțate.

Difuzarea online a spectacolelor va include titluri ca: Furtuna, după William Shakespeare și Vizita bătrânei Doamne de Friedrich Dürenmatt, ambele în regia lui Alexander Morfov, Două loturi, adaptarea după I.L. Caragiale și regia semnată de Alexandru Dabija, Allegro, ma non troppo… de Ion Minulescu, regia Răzvan Popa, Dumnezeu se îmbracă de la second-hand de Iulian Margu, regia Ion Caramitru, Năpasta de I.L. Caragiale, regia Radu Afrim, Take, Ianke și Cadîr de Victor Ion Popa, regia Grigore Gonța și spectacole din cadrul Programului 9G.

Primul dintre acestea, care se va difuza chiar în acest week-end (24,25 și 26 aprilie), este Furtuna, după William Shakespeare, în viziunea regizorului bulgar Alexander Morfov. În rolul Prospero, îl veți vedea, într-o creație memorabilă, pe Ion Caramitru (desemnat de Ambasada Britanică și Consiliul Britanic din București drept ”Ambasador Shakespeare” al anului 2016 – Anul Shakespeare). Din distribuție mai fac parte Mihai Călin, recompensat cu un premiu UNITER pentru interpretarea lui Caliban, Istvan Teglas (Ariel), Alexandra Sălceanu (Miranda), Ciprian Nicula (Ferdinand).

(Serban Georgescu – rfi.ro)

mai mult
1 2 3 4 9
Page 2 of 9