close
Documentar

Ce nu ar trebui să uităm despre Munții României

1. Munții Carpați reprezintă al doilea cel mai lung lanț muntos din Europa, după Munții Scandinaviei, având o lungime de aproximativ 1.500 km. Dintre aceștia, aproximativ 800 de km se desfășoară în România. Totodată, la noi în țară se află și cel mai lung lanț de munți vulcanici din Europa: Oaș – Gutâi – Țibleș – Călimani – Gurghiu – Harghita.

2. În Carpații românești există peste 12.000 de peşteri, iar 76 dintre ele au o lungime de peste doi km. În Peștera Coliboaia, Munții Bihor, se găsesc cele mai vechi picturi rupestre din Europa Centrală și de Est. Numite și picturi negre, acestea reprezintă animale, printre care un bizon, un cal, o felină, un urs și doi rinoceri. Picturile din Peștera Coliboaia au fost descoperite la începutul anului 2010 și au o vechime de 32.000 de ani. Totodată, în Carpații românești se află și al doilea cel mai mare ghețar subteran din Europa – Peștera Scărișoara sau Ghețarul de la Scărișoara adăpostește un bloc de gheață cu un volum de 80.000 de metri pătrați și care dăinuie în peșteră de peste 4.000 de ani.

3. De asemenea, în munții României se găsesc aproximativ 60% dintre urșii bruni din Europa. Potrivit unui raport al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, din anul 2014, în pădurile de la noi din țară trăiesc aproximativ 6.000 de urși. Cea mai mare populație de urși bruni se află în Covasna, Harghita și Brașov.

4. În munții Orăștiei se găsește Sarmizegetusa Regia, cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. Cele șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei (Sarmizegetusa Regia, Luncani – Piatra Roșie, Costești – Blidaru, Costești – Cetățuie, Căpâlna și Bănița) erau parte a unui sistem defensiv, folosit de Decebal pentru apărare și protecție contra cuceririi romane. Situl arheologic din Munții Orăștiei este, în prezent, parte a patrimoniul cultural mondial UNESCO.

5. Și pentru că am ajuns la construcții, trebuie precizat și că pe 14 septembrie a avut loc și inaugurarea oficială a Crucii Caraiman, monument istoric care a fost construit între 1926 și 1928, pentru a cinsti memoria românilor care au murit în Primul Război Mondial. Ridicată la altitudinea de 2.291 de metri, a fost desemnată cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan, potrivit site-ului Guinness World Record.

e-munte.ro

Tags : guinness world recordmuntii romaniei

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.