Operele celor mai importante femei-pictor din România ultimului secol, printre care Rodica Maniu Mützner, Margareta Sterian, Principesa Ileana, sunt scoase la vânzare în Licitaţia Doamnelor Artelor Frumoase Româneşti, pe 3 octombrie, de Artmark.
Rodica Maniu Mützner, Nutzi Acontz, Micaela Eleutheriade, Elena Popea, Magdalena Rădulescu, Margareta Sterian, Lucia Dem(etriade) Bălăcescu, Principesa Ileana a României sunt câteva dintre numele prezente în Licitaţia Doamnelor Artelor Frumoase, care va avea loc la Palatul Cesianu-Racoviţă, de la ora 19.30.
Pictoriţe sau sculptoriţe, acestea s-au afirmat în majoritatea lor în perioada interbelică, atunci când Şcolile de Arte Frumoase au început să accepte în rândurile lor prezenţa feminină.
Printre tablourile licitate sunt „Surori”, de Ghislaine Lucia Lambert Beligrădeanu (estimat între 8.000 şi 12.000 de euro), „Nuntă la Nice”, de Magdalena Rădulescu, (estimat între 5.000 şi 6.000 de euro), „Flori de câmp”, de Margareta Sterian, cu un preţ estimativ stabilit între 1.500 şi 2.500 de euro.
Sculptura în bronz „Pe gânduri”, a Principesei Ileana a României, a fost estimată între 900 şi 1.500 de euro.
„Măgăruşul negru”, guaşă vernisată pe carton, de Lucia Deme(triade) Bălăcescu, va avea un preş de pornire de la 1.000 de euro. La fel şi „Promenadă în parc”, al aceleiaşi artiste.
Ruxandra Garofeanu, istoric şi critic de artă, a participat la multe dintre vernisajele Margaretei Sterian, despre care a spus că era un artist complex: poetă, traducătoare, ceramistă, sculptoriţă, „un artist care s-a integrat mişcării de avangardă, dar care, pe de altă parte, n-a fost departe de specificul românesc”.
„Sunt artiste pe care mulţi le-au uitat şi care în epoca interbelică aveau un renume. Au avut destine frânte, multe dintre ele, precum Adina Paula Moscu, Nutzi Acontz. Licitaţia aceasta are un caracter recuperator”, mai spune Ruxandra Garofeanu.
Aura M.