close
EditorialPromovate

Ce vrea să spună o lozincă?

Trebuie să fi participat la un protest. Dacă nu, am văzut la televizor sau avem în minte unul. E simplu să ne închipuim o mulțime mare de oameni, cu sau fără conducători, dar întruchipând o forță uneori pașnică, alteori în pragul deplinei manifestări.

În majoritatea lor covârșitoare anonimi, fiecare se dezice acolo, pe loc, de anonimat – iar chipul i se transformă după forma și forța strigătului de revoltă. Ziua sau noaptea totuna e, afară de faptul că protestul de seară are și legitimitatea celui revoltat care și-a făcut treaba peste zi, simultan cu cei care tocmai că nu și-o fac și împotriva cărora se protestează.

Străzile și locurile în care s-au adunat manifestanții, în toată țara, sunt cele mai importante din oraș, dar zilele acestea protestatarii sunt în Piața Victoriei din Capitală, din pricină că acolo a avut loc evenimentul.

Protestele acestea de seară aproape că au devenit continue, dar chiar această prelungire este o izbândă, ca și cum graba guvernanților ar fi o înspăimântată sârguială, iar șederea protestatarilor stăpânirea totală a judecării fără giudețu, a situației.

Tot timpul din lume e capitalul protestatarilor, până își vor atinge scopul, iar spiritul bizantin nu poate decât să-și aroge această zăbavă care în cazul de față e chiar posesia locului.

Oamenii se află în piață și mulți poartă câte o lozincă. Răzvrătiții au impus de-a lungul timpului acest obicei considerat de unii ca o inoportună frivolitate. Firește, e vorba, cel puțin aparent , de ceva superficial ce ține de retorică și implicit de o metodă a retoricii care presupune pecetea sau ștampila.

Dar efectul unei lozinci stă tocmai în retorica sa, în dorința niciodată împlinită de a deveni proverb și mai ales în candoarea de a crede că, printr-o minune, binele învinge răul și se înfăptuiește dreptatea. Așa încât, după nesfârșite tergiversări și compromisuri cu dreptul tău de a fi indignat, se recurge mai întâi la șarlatania unei exprimari scurte dar morocănoasă, Iar m-ați supărat! După care se descrie întraga istorie cu o dramaturgică severitate care permite și o neaoșă imixtiune licențioasă, Eu dormeam, f…-vă-n gură! Dar m-am trezit! Și, pe cale de consecință, admiterea în public a unei anticipate și curajoase doleanțe, D. N. A. să vină să vă ia!

E la mintea copiilor.

Noi, totuși, așteptăm gesturi eroice și schimbări vizibile, radicale, pe care de mult nu le mai judecăm doar ca un efect al cuvintelor. Sigur că nici nu se mai pune problema să considerăm cuvintele o forță în sine și, intuitiv, avem dreptate câtă vreme nimic, în lumea aceasta, nu are valoare în sine, nici măcar iubirea.

Uneori, însă, cădem pradă blândă învierii cuvintelor strict într-o situație anume, o situație pe care cuvintele o descriu fără s-o povestească în amănunt, o situație care devine chiar omul care trăiește momentul și asta datorită unei lozinci  care, dintr-o dată, pentru că este o operă anonimă, știm cu toții că deține un secret indicibil. Dar, mai ales, pentru că știm ce vrea să spună.

Cu timpul, însă,  lozincile vor corespunde doar unor frecvențe sentimentale. Vor fi semne continue și o permanentă afirmație. Vor fi mereu aluzive și când vor fi uitate sau, probabil, nu vor mai avea niciun efect se vor fi retras demult în discontinuitatea tenebrelor demnității.

Cât despre lozincile care vor rămâne, ca destinul, pentru totdeauna, acestea vor mai fi de folos doar celui care nu poate fi un povestitor convenabil. (Florin M.)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.