Principele Nicolae:
Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o de la bunicul meu a fost să fiu un om corect, diplomat, altruist şi să-mi ţin întotdeauna cuvântul. Regele Mihai m-a învăţat să-mi asum deciziile oricât de dificile ar părea.
Este o lecţie pe care a învăţat-o, la rândul său, de la Regina-Mamă Elena. Regele Mihai a demonstrat, toată viaţa sa, că poate fi un exemplu şi cu toţii avem ceva de învăţat de la el.