Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” Buzău, Direcția Județeană pentru Cultură, Primăria comunei Pîrscov și Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău au organizat, în colaborare cu Biblioteca Județeană și Muzeul Județean Buzău, cea de-a XXVIII–a ediție a Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”.
PREMIUL NAŢIONAL „VASILE VOICULESCU“ la secţiunea POEZIE -1.000 lei a fost acordat de Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman“ lui FLORIN DOCHIA din Câmpina, judeţul Prahova, pentru volumul „Produse derivate“, iar PREMIUL EDITURII ALPHA BUZĂU, care constă în editarea (tipărirea) în peste 100 de exemplare a unui volum de poezie (sau proză) de circa 100 de pagini a fost câștigat de ELENA ANDRA MÎRZA, Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” Ploieşti.
Concursul, susținut cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, al Consiliului Județean și al Primăriei municipiului Buzău, își propune să evidențieze viața și importanta operă literară a marelui scriitor de origine buzoiană.
Anul acesta, au participat cu lucrări (volume şi manuscrise) 120 de scriitori şi elevi din toată ţara. Valoarea totală a premiilor se apropie de 10.000 lei, principalul organizator şi finanţator al celui mai longeviv concurs de creaţie literară din Buzău fiind Centrul Cultural „Al. Marghiloman”.
Spre deosebire de anii trecuţi, ediţia aceasta a avut o secţiune destinată elevilor din Pârscov, localitatea în care s-a născut Vasile Voiculescu.
Juriul concursului a fost format din Aurel Baros (preşedintele filialei de proză a Uniunii Scriitorilor din România), scriitorii Dumitru Ion Dincă, Marin Ifrim, Cristinel Popa şi Ionel Stănuţă.
„Literatura română se află pe un trend ascendent, o demonstrează și cei peste 120 de autori, dintre care peste 90 la sută bat la porțile afirmării”, a declarat vineri, pentru Agerpres, președintele juriului celei de a XXVIII-a ediție a Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”, scriitorul Aurel Maria Baros.
Scriitorul Aurel Maria Baros, care este și președintele filialei de proză București a USR, a mai declarat că la cea de a XXVIII-a ediție a Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu” de la Buzău au participat cu lucrări, volume și manuscrise, peste 120 de scriitori și elevi din toată țara.
„A crescut calitatea artistică a lucrărilor prezentate, cei mai mulți dintre ei, deși la vârste fragede, sunt scriitori aproape profesioniști, alții la primele lor cărți, dar este important că s-a putut face o alegere dintr-un bazin de lucrări literare larg, laureații sunt din toată țara, iar moștenirea voiculesciană este excepțional fructificată”, a mai declarat sursa citată.
Juriul concursului format din Aurel Baros (președintele filialei de proză București a Uniunii Scriitorilor din România), scriitorii Dumitru Ion Dincă, Marin Ifrim, Cristinel Popa și Ionel Stănuță au acordat Marele premiu criticului și istoricului literar Liviu Grăsoiu pentru volumul „Povestea dintre vorbe”, la secțiunea Poezie premiului a revenit lui Florin Dochia din Câmpina, județul Prahova, pentru volumul „Produse derivate”, la secțiunea Proză câștigător a fost desemnat Simona Liutiev, Pitești, pentru volumul „Câmpie și oase”.
Premii speciale au fost acordate următorilor: Marius Albert Neguț, București, pentru volumul „Îngeri rătăciți”, Mihaela Roxana Boboc, Buzău, pentru volumul „Spovedania oaselor”, Cornel Galben, Bacău, pentru volumul „Zile de trecere”, Charis Samv, București, pentru volumul de versuri „Despletitele atingeri”.
Iată lista premianţilor:
I. Secţiunea „Volume”
– MARELE PREMIU – 1.500 lei, acordat de Consiliul Judeţean Buzău – LIVIU GRÂSOIU, Bucureşti, pentru volumul „Povestea dintre vorbe“.
– PREMIUL NAŢIONAL „VASILE VOICULESCU“ la secţiunea POEZIE -1.000 lei, acordat de Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman“ – FLORIN DOCHIA din Câmpina/judeţul Prahova, pentru volumul „ Produse derivate“.
– PREMIUL NAŢIONAL „VASILE VOICULESCU“ la secţiunea PROZĂ – 1.000 lei, acordat de Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu“ – SIMONA LIUTIEV, Piteşti, pentru volumul „Câmpie şi oase“.
– PREMIUL NAŢIONAL LA SECŢIUNEA PUBLICISTICĂ NU S-A ACORDAT.
– PREMIUL SPECIAL AL PRIMĂRIEI PÂRSCOV – 1.000 lei, MAR1US ALBERT NEGUŢ, Bucureşti, pentru volumul „Îngeri rătăciţi“.
– PREMIUL SPECIAL oferit de familia BĂCIUCU – 700 lei, MIHAELA ROXANA BOBOC, Buzău, pentru volumul „Spovedania oaselor“
– PREMIUL SPECIAL – 500 lei, oferit de Fundaţia „MITROPOLIT IRINEU MIHĂLCESCU“, pentru proză religioasă – CORNEL GALBEN, Bacău, autorul volumului „Zile de trecere“.
– PREMIUL SPECIAL -500 lei, oferit de Asociaţia Culturală „Renaşterea buzoiană“, CHARIS SAMV, Bucureşti, pentru volumul de versuri „Despletitele atingeri“.
II. Secţiunea „manuscris /elevi”
– PREMIUL „ACASĂ LA „VASILE VOICULESCU“ – 500 lei, pentru poezie, acordat de publicistul CRISTINEL POPA elevei ADELINA POPA, clasa a VIII-a B, Şcoala Gimnazială din comuna Pârscov.
– PREMIUL „ACASĂ LA VASILE VOICULESCU“ – 500 lei, pentru proză, acordat de Primăria comunei Pârscov se acordă elevei ANDREEA DOGARU, de la Şcoala Gimnazială Pârscov.
– PREMIUL „VASILE VOICULESCU“– 500 lei, pentru poezie, acordat de publicistul CRISTINEL POPA domnişoarei DENISA LEPĂDATU, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“ Galaţi.
– PREMIUL „VASILE VOICULESCU“ – 500 lei, pentru proză, acordat de Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman“ – MIHAELA EUGENIA MIULESCU, clasa a XII-a, Colegiul Tehnic „ General Gheorghe Magheru“ – Târgu Jiu, judeţul Gorj.

– PREMIUL EDITURII ALPHA BUZĂU, care constă în editarea (tipărirea) în peste 100 de exemplare a unui volum de poezie (sau proză) de circa 100 de pagini – ELENA ANDRA MÎRZA, Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” Ploieşti. (foto)
Vasile Voiculescu (1884-1963) a fost medic, poet creștin, prozator și dramaturg român, colaborator al revistei „Gândirea“ și membru al grupării „Rugul Aprins“. Timp de patru ani a fost deținut politic în închisorile comuniste (1958 – 1962). A lăsat în urmă o operă literară de mare rafinament artistic, din care fac parte și „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare…“. Creațiile au fost elaborate între 1954-1958. În închisoare, Vasile Voiculescu s-a îmbolnăvit de cancer și a murit doborât de boală în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, în locuința sa din București.
A. G.