close
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Cronică literară, ședintă de Cenaclu I.L.Caragiale, 18.11.2019

Simfonia toamnei caută versurile ruginii, în ritmurile proprii. Poeții s-au adunat pentru a așeza piesele puzzelului tomnatic în vederea trăirii sensului literar.

”Revista Presei”, binecunoscuta rubrică de început a cenaclului, prezentată de președintele acestuia, Ioan Vintilă-Fintiș, cuprinde secvențe editoriale din revistele ”Cronica Veche”, ”Argeș”, ”Luceafărul de dimineață”, ”Weekend” , ”Apostrof”, ”Cafeneaua Literară” și altele. Fintiș informează colegii despre starea actuală a antologiei cenaclului, încurajându-i să își expună punctl de vedere referitor la copertă și structura volumului.

Rubrica ”Cel mai recent poem” descarcă resursele creațiilor universului literar al celor prezenți. Katy Enache recită ”Mânjii”, Maria Udrea ne încântă cu ”Agățați de efemeritatea vieții”, iar Luminița Bratu își multipică sensibilitatea într/un poem de dragoste. Georgeta Popescu ne hrănește spiritul național declamând ”Treziți-vă, români!”, fiind urmată de poeții Blanca Trandafir, Ramona Müller și Corin Culcea.

”Cronica unui film” ne recomandă de către titularul acesteia, Mihai Ioachimescu, pelicula ”Visătorii” (1987) avându-i ca protagoniști pe inegalabila Cher (în rolul contabilei Lorreta Castorini) și pe Nicolas Gaje (în rolul lui Ronny Cammareri). Filmul a câștigat u
trei premii Oscar, încasând într-o jumătate de lună 91 milioane de dolari.

Rubrica ”Poet în recital” ne dezvăluie două dintre volumele de versuri ale lui Ioan Vintilă Fintiș, membru al Uniunii Scriitorilor din România. ”Fântânile frigului” , cu o grafică aparținând lui George Dumitru, ed. Tracus Arte, cuprinde realități transfigurate într-un context liric cu prozodie clasică, dar și vers liber. Interiorizarea dramatică este o căutare a revelației și un refugiu compensat metaforic. Succesiunea generațiilor precum și redescoperirea cotidianului constituie înaintări spre sine, introspecții complexe oglindite în voluml ”Dealul”, cu o grafică ce îi aparține lui Cristi Anghel. Ioan Vintilă Fintiș ne recită câteva din poemele de forță: ”Baladă pentru Hawaii”, ”E toamnă pe muntele uitat într-un balcon”, „Zăpezile fecioare”, ”Fantezie albastră”, ”Constelațiile frigului” și ” Dealul om”. Absent la ultimele ședințe ale cenaclului, având ca activitate ”campionatul cu cazmaua”, ”boierul de la Finta” readună câteva amintiri ale festivalului ”Potcoava de aur”, câteva momente petrecute alături de soții Gabriela și Eugen Petri, precum și secvențe sentimentale cuprinse în cartea ”Bufonul și KlaRaRegina”.

Gabriela Petri consideră, că deși dimesiunea introspectivă a poemelor este evidentă, totuși ”sentimentul de pustiu, de retragere în sine”, textul creează atmosfera de ”lume pierdută”. Mihai Ioachimescu apreciază tema dragostei prezentă în scrierea lui Fintiș, o temă universală și existențială în același timp.

Eseul săptămânii ”Legea” al lui Florin Manole restituie o pistă interpretativă proprie asupra prejudecăților conceptuale și ale păcatului în sine. Pornind de la afirmația surprinzătoare și controverstă a lui Ion Stratan, în cadrul unei întâlniri cu elevii Liceului Nichita Stănescu, conform căreia ”poezia lui Mihai Eminescu este amorală”, opiniile converg spre întețelegerea termenului ”amoral”.

”Amoral e spiritul legii până când mirajul iubirii devin cerul înstelat ce sălășuiește în inima mea.
Morala ce se instituie ca urmare a scoaterii omului din curgerea vieții naturale și ca urmare a faptului de fi condamnat natura și pe noi înșine, îl însingurează pe om și nu-i oferă nicio soluție. Faptul că distingem între bine și rău, de asemenea, nu ne ajută nici să îndreptăm natura, nici să facem ca binele să triumfe.”
În raportul de transcendență, unitatea variabilă a păcatului face ca omul să devină finit și să sfârțsească cu problema răului. Consistența viului fundamentează anihilarea rădăcinii răului.

Teodoru Ghiondea consideră că în mentalitatea europeană, percepția religioasă și psihologică a ființei umane au la bază originea naturii tragice a existenței. Ceea ce nu are sau nu se află într-o relație nu are o dinamică. Dumnezeu este atotposibilitate, iar pe calea desăvârșirii omul gustă din ”pomul vieții”, alegând calea morală. Sub semnul finitudinii, ”înțelepciunea înseamnă a învăța să mori” (Platon). La nivel ontologic, iubirea există prin credința unui Dumnezeu personal, pentru că viața noastră este o moarte care se prelungește, o moarte în cascadă. În gândirea de tip metafizic nu este vorba de un Dumnezeu personal, deoarece principiul este impersonal. Problema păcatului nu este o problemă de metafizică, ci este una strict religioasă, deoarece imperfecțiunea rămâne mereu duală. Deoarece omul modern simte tragic, acesta simte permanent nevoia de reechilibrare. Zmaranda evocă parabola sămânței: ”Bobul de grâu, dacă nu putrezește nu dă roade.”

În finalul ședinței, Nicu Drăgulin ne citește din ”Moromeții” lui Marin Preda, secvența comerțului cu cereale la munte.

Bucuriile simple despică zidurile cele mai înalte. Noi ne îndepărtăm în ritmurile repetițiilor pentru Jazz Festival…e noiembrie sortit…

(Ramona Müller)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.