În data de 30 august 1940, în contextul ascensiunii Germaniei naziste şi al izolării României ca urmare a prăbuşirii sistemului său de alianţe (capitularea Franţei şi izolarea Marii Britanii), s-au semnat, la Viena, documentele „arbitrajului” germano-italian (Dictatul de la Viena), prin care partea de nord a Transilvaniei (43.492 kmp şi 2.667.000 de locuitori, din care românii reprezentau 50,2% iar maghiarii 37,1%), era smulsă României şi predată Ungariei horthyste.
După răsturnarea guvernului Antonescu la 23 august 1944 şi întoarcerea armelor contra Germaniei naziste, armata română a participat imediat şi fără nici o condiţie, cu un efectiv de 16 divizii, un număr superior celui stabilit prin Convenţia de armistiţiu.
„La sfârşitul lunii decembrie 1944 şi începutul lunii ianuarie 1945, o delegaţie a Partidului Comunist Român a fost invitată la Moscova. La Moscova ne-am dus cu o singurã problemã: problema Transilvaniei.Din delegaţie au fãcut parte Dej, Ana Pauker şi eu. Ne-a primit Stalin foarte bine. Pentru prima datã l-am vãzut pe Stalin. Era cam de statura mea. Chiar mai mic decât mine. L-a îmbrãţişat pe Dej: “Am aflat despre tine….”
Pe Ana Pauker o cunoştea. A îmbrãţişat-o. Mie mi-a strâns mâna doar. S-a aşezat la masã, avea un birou lung în sala de şedinţe a Biroului Politic al lor, a guvernului.
`Ce probleme vã preocupã?”
Dej era pregãtit în legãturã cu Transilvania. Dej nu vorbea aşa bine ruseşte, a învãţat ruseşte în închisoare, a spus despre ce este vorba. Şi-a început Dej sã-i dea drumul despre istoria Transilvaniei, cã este pãmânt românesc, cã este leagãnul poporului român, cum a fost rãpit Ardealul de Nord de cãtre Horthy, cu sprijinul lui Hitler şi al lui Mussolini. Când a ajuns la jumãtatea expunerii, l-a oprit Stalin: “Dej, eu nu cunosc aşa bine istoria poporului român şi istoria acestei provincii, Transilvania.Probabil v-a supãrat foarte mult faptul cã nu o datã a fost la mine Rakosi care a ridicat problema Transilvaniei. Ultima datã a fost acum zece zile. Şi i-am spus: Rakosi, dacã mai vii încã o datã cu problema Transilvaniei, n-ai sã mai poţi veni niciodatã sã mã vezi! Voi, ungurii, n-aţi fãcut ceea ce au fãcut românii.”
Şi ne spune nouã: “Voi, prin actul de la 23 august, aţi redus perioada rãzboiului cu cel puţin şase luni de zile! Şi au fost salvaţi douã milioane de oameni”.
Asta i-a spus-o lui Rakosi: “Voi ce-aţi fãcut?” Când ne-am dus la Stalin, noi eram cu armata aproape de Budapesta. Cu sovieticii, bineînţeles. Dar porţiunea românilor era distinctã. Conducerea armatei era asiguratã.
Stalin i-a spus lui Rakosi: “Noi trebuie sã luptãm pas cu pas. Casã cu casã ca sã vã eliberãm. Voi ce-aţi fãcut?” Şi spune: “Dej, Transilvania pe vecie e a României! O sã vinã tratatul de pace care se va discuta la sfârşitul războiului. Noi vom susţine teza românã privind Transilvania.” Asta a fost discuţia importantã care s-a purtat pe problema Transilvaniei. Şi-am venit acasã. Am discutat în Biroul Politic – era un Birou Politic neales de nimeni, aşa, o conducere ad-hoc superioarã de partid. S-a hotărât sã luãm mãsuri sã înlocuim administraţia sovieticã cu administraţia româneascã. Nu a fost aşa de uşor. Noi aveam în rândurile maghiarilor un numãr însemnat de membri de partid care au reuşit sã acapareze conducerea localitãţilor. Pânã când s-a terminat rãzboiul.
[Arhiva de istorie orală – Radio România. Înregistrare realizată de profesor Ioan Scurtu şi Virginia Cãlin, 1994]