Filmul regizorului Cătălin Apostol, „Granița morții”- premiat în țară și în străinătate-, ne reamintește de istoria încă recentă a României comuniste, când zeci de mii de români încercau să treacă granița spre Vest, în căutarea libertății. Tensiunea filmului m-a dus cu gândul la „Alegerea Sophiei” și la „Lista lui Schindler”, filme în care suferința umană atinge o limită greu suportabilă, încât nu încetezi să te întrebi dacă omenirea se va vindeca vreodată. Asemănarea cu cele două filme o văd și-n alternanța scenelor color cu cele alb-negru; între figura călăului ( securiști de grad înalt) și neputința victimelor de a se apăra. Specific comunismului și linia mediană care leagă toate poveștile adevărate din film este dorința de libertate. Dorință pe care elevii unui liceu din zilele noastre, întrebați de profesoară, abia dacă i-au înțeles sensul. Este greu de digerat gândul că zeci de mii de tineri încercau să treacă anual granița spre sârbi, numai pentru că voiau să se simtă liberi. Unii dintre ei zac într-un cimitir din Serbia, fără cruce, alții au fost împușcați de grăniceri de 18-19 ani, și sunt și ceilalți care, înot sau pe uscat, au trecut granița, au suferit în lagărele din Iugoslavia și și-au găsit liniștea în Austria, Canada sau SUA. Mulți s-au întors în țară, după Revoluție. Și mai sunt cei care n-au reușit nici să moară, nici să fugă, ci au fost maltratați la Gherla sau în alte închisori comuniste. Importantă e mărturia pe care acest film o lasă generației de azi, care, cine știe?, va înțelege că pentru libertate, în România comunistă s-a murit de-adevăratelea.
Livia Dimulescu
