Camil Marinescu este unul dintre cei mai mari dirijori români ai momentului. S-a aflat la pupitrul unor ansambluri faimoase precum Minneapolis Opera House din Minnesota (SUA), Westdeutscher Rundfunk – Köln, Komische Oper din Berlin, Mitteldeutscher Rundfunk din Leipzig, iar azi este astăzi este dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”. Într-un interviu de proporții epice acordat anul trecut, în Săptămâna Patimilor, pentru Radio România Cultural, la emisiunea „Oaza de muzică”, dirijorul Camil Marinescu spune de ce avem nevoie de cultură și mai ales de religie. O superbă lecție de patriotism, o pledoarie pentru respectarea valorilor culturale și creștine, toate pornite dintr-o viață întreagă închinată muzicii. Un interviu de colecție din care prezentăm câteva pasaje și pe care merită să-l ascultați integral pe site-ul Radio România Cultural.
Ce înseamnă să fii creștin?
Despre Centenar
„Pentru mine Românismul merge dincolo de acest Centenar. Pentru mine Românismul ar putea fi reperele – Mihai, căruia noi în spunem Bravul sau Viteazul. Dacă omul ăsta nu ar fi făcut aproape toată populația sudului și Moldovei șerbi, pentru mine ar fi fost undeva un înger la dreapta lui Dumnezeu. Totuși, faptul că a reunit teritoriile românești care se puteau aduna într-o țărișoară, la vremea aia, este aproape un miracol. Pentru mine, un reper mai puternic de atât -care m-a adus la lacrimi- a fost la zidurile cele vechi ale Constantinopolului, devenite acum Istanbul. Unul dintre prim-miniștrii noștri a pus acolo o placă a prieteniei, în locul în care a fost decapitat Brâncoveanu cu familia lui. Eu nu știu ce reper mai de seamă pentru Românism poate fi acesta. Dar nu e numai Românism. El nu a vrut să renunțe la religia lui. Dacă omul ăla a putut să privească cum copiii lui sunt căsăpiți, cu gândul și speranța că undeva, în Ceruri, copiii ăia vor fi înviați, cum aș putea eu să fiu altfel de român?
Cultura brâncovenească e mult mai cuprinzătoare decât sacrificiul final, pe ea clădim încă spiritul nostru ca nație, iar Centenarul Marii Uniri e împlinirea a nenumărate astfel de fapte de românism.
Oriunde mă duc, români care poate nu se manifestau atât de creștin în țară și-au regăsit calea. Pentru că, oriunde-ai fi în lumea asta nu poți fi decât român creștin-ortodox. Oriunde mă duc, începând cu Bucureștiul și în orice colțișor ajung, pe mine scrie „SUNT ROMÂN”. Cultura mea la bază este românească, profesorii mei au fost români, aici m-am închinat prima oară, aici sper să ajung ultima oară.”