Dragi Prieteni!,
Doamna Elena Luminița Burlacu, deschide azi FEREASTRA EIKON cu o pagină din onesta carte: „Despre (ne)fericire și despre vălurile ființei – Exerciții de exfoliere personală”, folositoare îndeosebi celor care au tentat ori au fost tentați de „dezvoltatorii personali” (pe cei impersonali îi intuim cu toții) Cartea a luat naștere la invitația cuiva de a scrie (împreuna) o carte de… da, „dezvoltare personală”. Doamna Burlacu, ca tot mai puținii intelectuali onești, a recunoscut că nu știe mare lucru despre acest domeniu, cerând un timp de documentare. După an (!) în care a citit zeci de cărți, reviste, site-uri s-a… lămurit și a scris această carte onestă și stringent de lămuritoare…
„Probabil că am fi fericiți dacă n-am căuta un sens ascuns al vieții, care ne va scăpa mereu, și am înțelege că sensul este tocmai experiența în sine. Că, trăind, ne atingem țelul ultim. Că e suficient să o luăm zilnic de la capăt. Să ne asumăm existența sisifică. Însă nu camusian, cu revoltă, ci cu un zâmbet firesc, așa cum probabil ar avea, dacă ar zâmbi, florile, păsările, animalele, viețuitoarele apelor, pietrele și chiar efemerii, dar unicii fulgi de nea. Ai putea să mă întrebi: și asta nu e sub-uman? Și îți răspund: poate că nu, ar putea fi chiar veriga uitată dintre noi și restul creaturilor. Am rămâne oameni, dar am fi și fericiți. Să accepți însă că ,,Toți se nasc spre a muri/ Și mor spre a se naște”, cum spune Eminescu, este o lovitură grea pentru imensul orgoliu omenesc. Vrem să ne simțim mai importanți, nu vrem doar să trăim, ci să și realizăm ceva în viață. Ceva care înseamnă mereu mai mult. Și această dorință este sursa nefericirii noastre. Pentru că întotdeauna ea se va lovi de un obstacol din realitatea mereu frustrantă, mereu restrictivă. Și vom încerca s-o schimbăm, vom încerca să fim dumnezeii propriei noastre lumi. Dar nu vom reuși. Pentru că, dacă am fi cu adevărat Dumnezei, n-am schimba nimic. Doar am trăi. Doar am fi. Eu sunt cel ce sunt.”
(Valentin Ajder)
