Mineriada din 13-15 iunie 1990 a rămas în istoria României ca o pagină neagră, în care demonstrațiile pașnice de la București împotriva guvernului condus la acea vreme de Frontul Salvării Naţionale şi împotriva preşedintelui Ion Iliescu au fost reprimate cu brutalitate de forțele de ordine, cu ajutorul minerilor veniți din Valea Jiului. Patru persoane au murit în acele zile prin împușcare, iar alte 1.388 au fost rănite, potrivit informațiilor oficiale.
Europa Liberă face o scurtă cronologie a „Fenomenul Piaţa Universităţii” și vă propune o fotogalerie cu momentele dramatice ale acelor zile și cu ce s-a întâmplat cu dosarul Mineriadei 13-15 iunie 1990:
- Manifestaţiile din Piaţa Universității au început pe 22 aprilie 1990, când au participat intelectuali, studenţi, elevi, funcţionari, dar şi personalităţi culturale şi publice.
- La 26 aprilie 1990, demonstranții de la București au citit o declarație care cuprindea revendicările lor, una dintre acestea fiind Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara prin care se cerea ca foştilor activişti comunişti şi foştilor ofiţeri de Securitate să li se interzică dreptul la candidatură pentru trei legislaturi consecutive.
- Manifestațiile din Piața Universității au loc până pe 13 iunie, iar oamenii veniți zilnic din toată țara au strigat lozinci precum: „Libertate”, „Timişoara”, „Jos Iliescu”, „Jos comunismul”, „Iliescu nu dezbina ţara”, „Proclamaţia de la Timişoara, lege pentru toată ţara”, „Apel din Timişoara, trezeşte, Doamne, ţara”, „16-22, cine-a tras în noi”, „Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, „Treziţi-vă, români, aveţi din nou stăpâni”, „Iliescu pentru noi este Ceauşescu II”, „Cine-a tras în noi, 16-22″, „Cine-a tras în noi, după 22″ etc.
- La 27 mai 1990, o parte dintre organizaţiile care au coordonat protestele (Grupul Independent pentru Democraţie, Liga Studenţilor) s-au retras din Piaţă, în timp ce altele au rămas, alăturându-li-se celor aflaţi în greva foamei (Consiliul Naţional pentru Alianţa Poporului, Mişcarea Independentă, Asociaţia „16-21″ Decembrie), conform volumului „Istoria României în date”.
- 11 iunie 1990 – Fostul președinte Ion Iliescu se întâlnește la Palatul Victoria cu primul-ministru Petre Roman, vicepremierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de interne, Mihai Chițac, directorul Serviciului Român de Informații, Virgil Măgureanu, șeful Marelui Stat Major, Vasile Ionel și procurorul general, Gheorghe Robu pentru a discuta despre îndepărtarea tuturor demonstranților din Piața Universității.
- 13 iunie 1990 – Ziua în care poliţia intervine în forţă în Piaţa Universităţii:
În jurul orei 5 dimineața, forțele de ordine distrug corturile manifestanților aflate în Piața Universității și fac arestări printre manifestanți. Stârnesc mânia manifestanților care rup cordoanele polițiștilor.
La ora 9, muncitorii de la IMGB se alătură polițiștilor. Sunt scandate lozinci de tipul „IMGB face ordine!”, „Moarte intelectualilor!” sau „Noi muncim, nu gândim!”.
La ora 16 – câteva autobuze ale forțelor de ordine sunt incendiate. Printre manifestanți sunt mulți provocatori.
La ora 18, mai mulți oameni se îndreaptă spre Calea Dorobanților și spre Televiziunea Română
La ora 20 – TVR își întrerupe emisia – iar crainica anunță că din motive ce țin de manifestanții turbulenți.
La ora 21 fostul președinte Ion Iliescu – îi cheamă pe români să ajute forțele de ordine să restabilească ordinea și spune că manifestările au loc din cauza unor elemente extremist de tip legionar.
- În zilele de 14 şi 15 iunie – Minerii din Valea Jiului au venit la Bucureşti, unde fostul preşedinte Ion Iliescu i-a îndemnat să ocupe şi să cureţe Piaţa Univesităţii.
- Manifestanţii au fost bătuţi de către mineri, fiind devastate Universitatea din București, Institutul de Arhitectură, sediile unor ziare şi reviste independente: „România Liberă”, „Dreptatea”, „Baricada”. Sediile partidelor istorice PNL și PNŢCD au fost și ele luate cu asalt de mineri.
- Represiunea manifestanților de la București a ajuns în presa internațională. Liderii din întreaga lume și opinia publică internaţională au cerut conducerii de la Bucureşti să pună capăt represiunii din Piaţă.
Pe 14 iunie, Ion Iliescu le-a mulţumit minerilor pentru restabilirea ordinii în Capitală: „Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conștiintă civică. Deci, vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce ați demonstrat și în aceste zile: că sunteți o forță puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu. Și de astă dată ați demonstrat cât de importantă este solidaritatea muncitorească. Cu un sentiment deosebit de conștiință civică, patriotică ați simțit momentul dificil și cu o dăruire exemplară v-ați arătat gata să fiți solidari cu puterea nouă. Exemplul dumneavoastraă a fost plin de îmbărbătare pentru toți cei de bine, care doresc progresul societății românești. Vreau să vă mulțumesc deci pentru acest act de înaltă solidaritate pe care l-ați demonstrat în aceste zile”.
- 15 iunie 1990 – Comitetul Militar Superior al Ministerului Apărării Naţionale a cerut desfiinţarea Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA), invocând faptul că a făcut jocul unor forţe politice care urmăresc destabilizarea vieţii social-politice, mai scrie sursa citată.
- 16 iunie 1990 – Are loc o ședință de guvern în care a fost examinată derularea evenimentelor violente din 13-15 iunie. La finalul ședinței, Guvernul a dat un comunicat de presă în care se vorbeşte despre „scenariul destabilizării de stat”, o situaţie limită în care preşedintele ales şi guvernul au cerut intervenţia armată şi sprijinul populaţiei.
- 18 iunie 1990 – Se înființează Comisia parlamentară de anchetă instituită în vederea cercetării evenimentelor petrecute în zilele de 13-15 iunie 1990. Lucrările Comisiei s-au finalizat în ianuarie 1991 şi s-au concretizat în documentul intitulat „Raportul Opoziţiei anticomuniste din comisia parlamentară de anchetă a evenimentelor din 13-15 iunie 1990 (raport finalizat la 15 ianuarie 1991). Opinie separată”, potrivit site-ul http://mineriade.iiccmer.ro/.
- În septembrie 2010, Asociaţia „21 Decembrie 1989″, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (ICCMER), au publicat „Raportul-Rechizitoriu despre Fratricidul din 13-15 iunie 1990″, în baza documentelor din Dosarul Mineriadei, scrie site-ul http://mineriade.iiccmer.ro/.
- 13 iunie 2017 – Procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările în dosarul „Mineriadei din 13-15 iunie 1990″ şi au dispus trimiterea în instanţă a cauzei. Procurorii militari susţin, în rechizitoriu, că, „în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării”, se mai arată în Rechizitoriu, conform https://www.mpublic.ro/.
- La 13 iunie 2017, au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) şi preşedinte al României; Petre Roman, fost prim-ministru; Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru; Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii; general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare; Emil „Cico” Dumitrescu, la data faptelor membru al CPUN şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne; Cazemir Ionescu, vicepreşedinte al CPUN; Adrian Sârbu, şef de cabinet şi consilier al prim-ministrului; Miron Cozma, preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”; Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni; Plăieş Cornel Burlec, ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.) Vasile Dobrinoiu, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne; colonel (rez.) Petre Peter, comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele aparţinând Ministerului de Interne; Alexandru Ghinescu, director al IMGB, conform site-ului Ministerului Public, https://www.mpublic.ro/.
- În mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că ancheta în Dosarul Mineriadei din 1990 trebuie refăcută, identificând nelegalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii militari şi a dispus restituirea dosarului la Parchet.
- În 10 decembrie 2020 – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ca dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990 – să fie întors la Parchet pentru refacerea anchetei. Decizia este definitivă.