close
PromovateTradiții

Rețeta de joi: ”Creier pane” – deloc cenușiu

Rețete cu povești
(începând de la 1 iunie 2023)

Pentru a nu-ți pierde mințile

Isabela Mizoff, șef Integrare Europeană și Carte Religioasă la Biblioteca Județeană ”Nicolae Iorga” Ploiești, consideră că se mănâncă prost în țara asta. ”Mâncăm așa cum vorbim. Mult și prost. Ne-am americanizat și în această privință. Un <<câine fierbinte>> mâncat pe stradă, nevoiaș sau milionar în dolari, nu contează, te dispensează de deliciile unei mese cu rost sadovenian”. 

O plăcere artistică

”Sunt atâtea rețete de redescoperit, încât a nu-ți face o plăcere – aproape artistică – legată de sau în jurul unei mese bune, devine aproape un delict estetic. Aș vorbi despre vițel la tavă, despre curcan umplut cu castanet și nuga umplută cu stafide, dar acestea cer și bani și preparative îndelungi, și, mai ales, retrezirea unor papile aflate demult în letargie, așa că propun să discutăm despre ceva care numai cenușiu nu este pentru o masă bună: creierul, materia cenușie. Dacă mai avem în vedere că în societatea noastră creierul lipsește aproape cu desăvârșire și totul se face cu picioarele, mă gândesc că un creier (pane) ar fi binevenit”.
Trebuie să ne asigurăm de un kilogram de creier de vită sau de porc (după preferință), o lingură de oțet, un pahar cu vin alb, două ouă, făină și pesmet (acestea în cantități reglabile, după gustul fiecăruia) și condiment (sare, piper, vegeta).

Se lasă creierul în apă rece, cu oțet, o jumătate de oră (oțetul are rolul de a ”scoate” din creier mirosul de sânge închegat, de animal). După ce se scoate din apa rece, se pune la fiert o jumătate de oră, nu mai mult, pentru că altfel devine prea gelatinos. Paharul cu vin se toarnă în apa fiartă. După fierbere, se lasă la răcit cam o oră. Condimentele se bat cu un ou. Se iau porții de creier cu lingura și se trec prin făină, ou, pesmet, după care se prăjesc în ulei încins până capătă o culoare galben-aurie”.

”Fel” de ”top ten”

Invitata noastră recomandă o salată de legume alături, sau garnitură de cartofi, sau piure, după preferință. Un vin alb sec ar întregi plăcerea. ”Acest <<fel>> figurează în <<top ten>>-ul preferințelor mele culinare. Numai ce văd creierul, gândul mă duce la unii conducători și VIP-uri de-ale noastre, care au bani încât să-și permită să consume toate delicatesele, dar parcă le-a luat dumnezeu mințile”.

                                                                       A consemnat, cu mintea întreagă,
                                                                                                     Leonida Corneliu CHIFU

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.