Părintele Gheorghe CALCIU – „Al Cincilea Cuvânt către tineri – PREOȚIA și SUFERINȚA UMANĂ”
“<<Tu ești Preot în veac,
după rânduiala lui Melchisedec…>>
(Evrei 5:6)
Poate că te-ai întrebat, tânărul meu prieten, de ce tocmai eu m-am adresat ție și în numele Cui îți vorbesc!? Ce drept am la acest cuvânt care te tulbură și te obligă la întrebări neliniștitoare? De ce am venit să-ți confirm spaimele tale neînțelese și să-ți deschid niște perspective atât de noi și de neașteptate, încât să-ți strice fragilul tău echilibru de apărare? Poate că, descoperindu-ți puritatea și inocența pe care nu ți le cunoașteai, te-am făcut mai vulnerabil la răutatea lumii. Te-am făcut astfel mai deschis pentru suferință, și este firesc să te întrebi care este rostul ei. Are ea o finalitate, sau este doar o întâmplare oarbă, un destin trasat de stele, un ocean nesfârșit în care să înoți fără nădejdea de-a ajunge la vreun țărm?
Îți vorbesc în numele lui Hristos și al Bisericii Lui. În numele Preoției la care Iisus m-a chemat. Fiindcă nimic din ceea ce se petrece în lumea aceasta nu este un joc al întâmplării inconștiente și arbitrare, ci toate pornesc de la o cauză și tind spre o finalitate care se află în afara lumii. Cauza este Dumnezeu, și finalitatea este tot Dumnezeu; El este <<Începutul și Sfârșitul, Alfa și Omega>> (cf. Apocalipsa 21:6; 22:13)
(…) Te-ai întrebat, tinere, care este rostul tău în lume și dacă totul se reduce la ea?
Dacă ne-am născut să fim robii materiei, ba încă printr-o justificare filosofică, atunci finalitatea vieții este sclavia.
Dacă libertatea noastră se reduce la necesitate sau la logică, atunci libertatea noastră este sclavie.
Dacă toată cunoașterea noastră se reduce la o sterilă și niciodată împlinită înțelegere a legilor materiei, atunci cunoașterea noastră este sclavie.
Dacă iubirea noastră se reduce la lupta pentru existență, iar sacrificiul nostru la perpetuarea speciei, atunci ele nu sunt decât sclavaj.
În sfârșit, dacă toate convingerile noastre izvorăsc dintr-o doctrină oficial impusă, atunci ele nu pot fi decât sclavie.
(…) V-am spus toate aceste lucruri ca să înțelegeți că prin credință spargem zidurile și rupem lanțul primejdiilor, chiar dacă <<în lume necazuri vom avea>>. (cf. Ioan 16:33)
Există un război continuu între bine și rău, între dreptate și nedreptate, între libertate și prizonieratul de idei, între puritate și corupție; și toate aceste bătălii se dau pe un singur câmp de luptă, care este inima omului. Acestei inimi îi vorbesc, eu, Preotul lui Hristos…
(…) Te-am văzut, tânărul meu prieten, brutalizat
de cei mai în vârstă, jignit și insultat, numai din vina de a fi tânăr. Ți-am vorbit ca unui om cu slăbiciuni și dureri, ca unei ființe sensibile și fără apărare. Te-am văzut atunci, spre spaima și bucuria mea, cum te-ai aplecat și mi-ai sărutat mâna, nu mie, ci Preotului lui Hristos care-ți aducea consolarea.
(…) Dar pentru tine ele vor suna pline de sens spiritual și de adevăr: <<Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Căci scris este: Pierde-voi înțelepciunea înțelepților și știința celor învățați voi nimici-o. Unde este înțeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înțelepciunea lumii acesteia?>> (I Corinteni 1:18-20).
Unde sunt aceștia, prietene al meu? Nu mai este niciunul. Doar tu ai rămas aici, viu și întreg în Biserica lui Hristos; tu, Popor Sfânt, agonisit de Dumnezeu; tu, temelie pe care se zidește sufletul ortodox al Neamului Românesc; tu, singura lui salvare și dăinuire prin veacul acesta.”
(Cuvânt rostit în Biserica Radu Vodă, în cea de-a patra Miercuri a Postului Mare, la 5 aprilie 1978)
Via Marian Ghițeanu
