Împăratul Akihito al Japoniei a încheiat, marţi după-amiaza, ceremonia prin care a renunţat la Tronul Crizantemei în favoarea fiului său, Naruhito, marcând prima abdicare a unui suveran nipon în mai bine de două secole.
Akihito rămâne împărat al Japoniei până la miezul nopţii, după care această ţară va intra într-o nouă eră, denumită Reiwa, şi care va corespunde întregii perioade de domnie a lui Naruhito.
Ceremonia de abdicare a avut loc în sala Matsu no ma din Palatul Imperial (Sala Pinilor – n.r.).
„Astăzi îmi închei datoria de împărat. Aş dori să-mi exprim profunda apreciere pentru cuvintele pe care premierul Abe le-a adresat în calitate de reprezentant al poporului nipon.

Am avut norocul să-mi îndeplinesc îndatoririle de împărat înconjurat de încrederea profundă şi de respectul poporului japonez timp de 30 de ani de la ascensiunea mea la tron. Oamenilor care m-au acceptat şi m-au susţinut ca pe un simbol, le transmit mulţumirile mele din inimă. Alături de împărăteasă, sper din toată inima că noua Reiwa (eră imperială) care începe de mâine va fi paşnică şi prosperă şi mă rog pentru pacea şi fericirea ţării noastre şi întregii omeniri”, a susţinut suveranul nipon în discursul său care a marcat momentul abdicării, transmit AFP, DPA şi Reuters citate de Agerpres.
Împăratul Akihito, în vârstă de 85 de ani, a urcat pe tron la 8 ianuarie 1989, la vârsta de 55 de ani, după moartea împăratului Hirohito, în numele căruia Japonia a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial.
În prima parte a zilei de marţi, împăratul Akihito, înveşmântat în roba tradiţională, a îndeplinit ultimele ritualuri, conform tradiţiei, la palat, anunţându-şi strămoşii că abdică.
Începând de miercuri, împăratul şi împărăteasa Michiko vor prelua titlul de „împărat emerit” şi „împărăteasă emerită”, conform unui anunţ făcut de Casa Imperială a Japoniei. Cei doi nu vor participa la ceremonia de întronare a noului împărat, Naruhito (59 de ani), ce va avea loc miercuri.
Succesiunea imperială deschide o nouă eră pentru Japonia, care este ţara cu cea mai veche instituţie monarhică din lume. Noua eră poartă numele „Reiwa”, denumire scrisă din două caractere japoneze kanji: „rei” înseamnă ordine, comandă sau bine, în timp ce „wa” înseamnă armonie.
(paginiromanesti.ca)