Destinele polonezilor de pe teritoriul Romaniei reflecta cu fidelitate istoria popoarelor roman si polonez, ca si raporturile stabilite intre ele de-a lungul timpului. Cu mai bine de 600 de ani in urma, regele Cazimir cel Mare impinsese granitele Poloniei pina la fruntariile Moldovei, inaugurind o lunga perioada de concurenta cu Ungaria, pentru a-si asigura suveranitatea asupra teritoriilor romanesti si a celor de la Marea Neagra. |
Primele contacte între polonezi si moldoveni
Desele incursiuni militare, precum si expansiunea politica, economica si culturala ale celor doua state au lasat impresia unor permanente stari conflictuale, in realitate putine au fost confruntarile cu adevarat semnificative, intre care se detaseaza razboiul purtat de regele Albert al Poloniei impotriva lui Stefan cel Mare, incheiat cu batalia de la Codrul Cosminului (1497). A fost, mai degraba, o perioada de intensa constructie economica, militara si spirituala, in care multi polonezi au avut un rol deosebit.
Primele stiri despre prezenta polonezilor in spatiul romanesc vin inca din secolul al XIII-lea, din Transilvania, ocupata de Ungaria si supusa presiunilor catolicismului. Se stia ca la ridicarea multor lacase de cult din Bistrita, Sic, Unguras etc au participat si mesteri pietrari polonezi. Circulatia mesterilor vestiti era un lucru obisnuit in acele vremuri. Asa se face ca un transilvanean nascut la Harau, linga Hunedoara, Veit Stass, a ajuns la Cracovia unde, sub numele de Wit Stwosz, s-a facut cunoscut ca autor al celebrului altar din biserica Sf. Maria. Expansiunea catolicismului spre Moldova s-a soldat, la 9 martie 1371, cu infiintarea episcopiei catolice de la Siret. Primul episcop numit aici a fost calugarul franciscan Andrzej Jastrzebiec, din Cracovia. Desi la Siret franciscanii aveau o manastire si o biserica, propaganda catolica se desfasura anevoios asa ca episcopatul s-a mutat (ca si capitala tarii) la Suceava, apoi la Bacau, unde a durat pina in secolul al XVIII-lea. Fara indoiala ca in tot acest timp, alaturi de misionarii catolici, au fost adusi din Polonia si mesteri care au inaltat lacase bisericesti. Un „mistr”, Jan a executat, in 1480, lespezile funerare de pe mormintele domnitorilor moldoveni de la Biserica Sf. Nicolae din Radauti, iar altii au participat, in timpul domniei lui Petru Musat, la ridicarea cetatilor din Moldova . O adevarata si masiva emigratie poloneza se inregistreaza in Transilvania, dupa ce Seimul a hotarit in 1658 expulzarea arienilor (fratilor polonezi) de pe teritoriul Poloniei.
Relatiile dintre Polonia si Moldova în Evul Mediu |
|
In politica lor de a limita influenta Ungariei, domnitorii moldoveni s-au orientat inca de la inceput spre Polonia. Au acordat largi privilegii magnatilor polonezi, ingaduindu-le sa tina case de comert in cele mai importante orase, in care sa-si vinda marfurile. Uneori, pentru serviciile aduse li se ofereau polonezilor si mosii pe teritoriul Moldovei. Astfel, Roman voda, fiul lui Ilias, I-a daruit lui Ditrich Buczacki, starostele Podoliei si al Camenitei, mai multe sate pentru ajutorul oferit la urcarea pe tron. Pe aceste mosii lucrau si tarani polonezi, multi dintre ei fugiti de pe mosiile altor feudali. |
Primele migratii
Dupa prima impartire a Poloniei, in 1772, multi polonezi au venit in Moldova , dar migratia lor a fost curind stopata de autoritatile austriece. Descoperirea zacamintelor de sare a dus la deschiderea salinelor de la Solca (1784), Cacica (1785) apoi si de la Slatina Mare, Slatioara, Trestioara, Plesa etc. In 1792, dupa ce s-a inaugurat exploatarea de adincime de la Cacica, autoritatile austriece au adus aici 20 de familii de polonezi, mineri experimentati, cunoscatori ai tehnicii caracteristice unor astfel de exploatari. Asezarea s-a dezvoltat repede. In 1810 a ajuns la 305 suflete, iar opt ani mai tirziu a devenit o comuna aproape in intregime poloneza, cu scoala in care se invata totusi in patru limbi: polona, romana, germana si ucraineana. Pe linga scoala, un rol important in viata locuitorilor din Cacica l-a jucat biserica, ridicata intre anii 1807-1810 prin stradaniile parintelui Jakub Bogdanowicz, preot salariat al minei.
Asezari compacte au infiintat in Bucovina muntenii polonezi, originari din Beskizii silezieni, emigrati intii in regiunea Cadca din Slovacia, de unde, din cauza conditiiilor grele, s-au stramutat, incepind din anul 1803, la Cernauti (cartierul Caliceanca), Cacica, Siret si Stara Huta.
Cresterea rapida a populatiei stramutate a determinat diminuarea gospodariilor si, in consecinta, un nou exod al colonistilor polonezi. In 1834, 30 de familii de munteni asezati initial la Hliboca au pus bazele localitatii Solonetul Nou. Doi ani mai tirziu, muntenii din Caliceanca au migrat spre sud infiintind satul Plesa. Lor li s-au mai adaugat cei din Tereblesti si Stara Huta. In 1842, alti polonezi din Tereblesti si Stara Huta au fondat, impreuna cu vreo 30 de familii de nemti din Sudeti, asezarea Poiana Micului.
In general, rostul acestor migratii era popularea zonelor parasite de romani dar si decongestionarea localitatilor suprapopulate. Stramutatii primeau cite 30 de jugare de pamint si beneficiau de scutire de impozite pe timp de 10 ani. Setea de pamint era insa atit de mare incit a dus la dispersarea polonezilor in foarte multe localitati, unii, de linga Ryesnos, au ajuns in apropierea Sucevei, la Bulai. In anii douazeci ai secolului trecut s-a constituit in Valea Jiului, intii la Petrila, apoi la Lupeni, cea mai numeroasa colonie poloneza de pe teritoriul Romaniei. Aceasta s-a format din mineri veniti din Silezia dar si din imprejurimile Tarnow-ului. In 1928, comunitatea poloneza numara in jur de 1000 de familii, dispunea de biserica romano-catolica, scoala proprie, biblioteca. Desi alcatuiau o colectivitate foarte unita, polonezii s-au integrat in toate sferele vietii politice si sociale romanesti, trei dintre ei platind cu viata participarea la grevele minerilor din 1929. |
Epoca marilor migratii
Emigratia politica poloneza a stat sub semnul dramatismului unor momente din istoria Poloniei. Ea nu s-a constituit in comunitati compacte pe teritoriul Romaniei, dar prin dinamismul si personalitatile ei, a amplificat ecourile prezentei polonezilor intr-un spatiu care le-a fost ospitalier. Dupa infringerea insurectiei lui Tadeusz Kosciusko (1794), urmata de cea de-a treia impartire a Poloniei (1795), multi polonezi au trecut in Moldova si in Tara Romaneasca, urmind chemarea „Cine-si iubeste patria sa mearga in Valahia”.
Dupa unele izvoare, in Principate s-au refugiat atunci 1840 de soldati si 50 de ofiteri si subofiteri. Pentru organizarea lor a fost trimis, in 1796, de la Paris, generalul Ksawery Dabrowski, care a infiintat la Bucuresti prima organizatie a polonezilor din Principatele Romane, denumita „Confederatia Generala a Republicii”, menita sa relanseze lupta de eliberare nationala. Parasiti de marile puteri, polonezii au fost insa infrinti la 11 iulie 1797 linga Cernauti.
Un nou val de imigranti s-a produs dupa inabusirea insurectiei nationale poloneze din noiembrie 1830. Atunci, 2-3000 de soldati din trupele de cavalerie ale generalului Jozef Dwernicki au ajuns in Transilvania si in Moldova. Cu toate interventiile si persecutiile austriece, multi boieri moldoveni i-au adapostit pe polonezi, organizindu-si cu ei straji inarmate. In urma arestarilor facute de autoritatile austriece in rindul revolutionarilor galitieni, unul dintre functionarii acestora, Adolf Dawid, a fost transferat in Transilvania ca inspector de mine, unde a infiintat o societate romano-polona, insusindu-si dezideratele romanilor transilvaneni.
Cea mai puternica emigratie politica poloneza era insa concentrata in Moldova, unde venisera si multi fruntasi ai miscarii galitiene, printre care Teofil Wisniowski, colaborator al lui Adolf Dawid si Faustyn Filanowicz. Ultimul a organizat chiar un detasament militar, „Legiunea Polona de sud”, pe care l-a pus sub comanda lui Ioan Loga (Radziszewki), stabilit la Buda Mica. In 1846, sub comanda lui Teofil Wisniowski, „Legiunea Polona de sud” a participat la luptele din Galitia.
Revolutia de la 1848
Revolutia din 1848, care a dus la formarea Guvernului provizoriu de la Bucuresti, a mutat centrul de greutate al activitatii emigrantilor polonezi in Tara Romaneasca. La Bucuresti au sosit numerosi polonezi pentru a sprijini revolutia. Din Moldova , „Legiunea Polona de Sud”, cu un efectiv de 386 de luptatori, a pornit pentru a se pune in slujba Guvernului Provizoriu. Din pacate, detasamentul polonez a fost interceptat de armata tarista si decimat linga Buzau .
Dupa inabusirea revolutiei in Tara Romaneasca, revolutionarii romani si emigrantii polonezi au trecut in Transilvania unde, desi situatia era complicata si contradictorie, flacara revolutiei continua sa arda. O armata alcatuita din unguri, romani, polonezi, cehi etc, condusa de generalul polonez Jozef Bem, inregistra succese impotriva trupelor austriece; in acelasi timp insa romanii transilvaneni se ridicasera, sub comanda lui Avram Iancu, impotriva autoritatilor maghiare. Eforturile conjugate ale romanilor si polonezilor au determinat, in cele din urma, un acord intre romani si unguri, iar Jozef Bem a devenit un erou al Transilvaniei. Dupa inabusirea revolutiei de la 1848, polonezii s-au regrupat in Moldova si cei aproximativ 6000 de imigranti au sprijinit activ miscarea de unire a Principatelor Romane.
In toamna anului 1851, revine in Moldova Zygmunt Milkowski cunoscut in literatura sub pseudonimul T.T. Jez, cu misiunea de a restabili legaturile cu teritoriile ocupate de Austria in vederea sustinerii unei noi insurectii nationale. Cind aceasta izbucneste (ianuarie 1863), multi polonezi pun iar mina pe arme, Zygmunt Milkowski organizind chiar un detasament cu care incearca sa forteze trecerea prin Moldova (iulie 1863), pentru a provoca un conflict intre marile puteri europene, cu eventuale beneficii in folosul insurgentilor.
Ca in atitea rinduri, si aceasta ultima ridicare a poporului polonez a fost infrinta si un nou val de emigranti a pornit spre Romania , socotita „teritoriul cel mai prietenos si favorabil”. Printre sustinatorii polonezilor se numara principele Al. I. Cuza, care semna cu placere ordinele de numire a lor in functii importante. Medicul lui curant era doctorul cracovian, Feliks Gluck, iar aghiotant un polonez naturalizat, Nicolai Pisotki. La rindul lor, polonezii si-au exprimat in numeroase ocazii simpatia pentru domnitor si loialitatea fata de poporul care le-a oferit ospitalitate.
In Moldova, Julian Lukiasiewski, excelent organizator si medic apreciat, fost comisar al Guvernului national al insurgentilor, a infiintat la Mihaileni Societatea bibliotecii polone (1866-1892), adunind in jurul ei numerosi polonezi. Chiar daca intre 1869-1870 o parte dintre imigranti, beneficiind de amnistia acordata, se intorc in tara, multi au ramas, iar intre ei se remarca dr. Gustav Otremba, stralucit medic, care a profesat intii la Hirlau, apoi la Iasi. Autor al numeroase studii stiintifice, Otremba a fost si presedinte al Societatii de medici si naturalisti din Iasi (1887-1891), colonel si medic sef de corp de armata in razboiul din 1877-78. G. Otremba s-a impus si in lumea muzicala compunind, impreuna cu Eduard Caudella, muzica pentru mai multe operete.
Emigratia poloneza din Bucuresti, desi numeroasa (in jur de 3000 de persoane), era si cea mai instabila. Multi emigranti „pasageri”, dupa un timp petrecut in capitala, plecau in Apus sau in oraselele de provincie, unde gaseau mai usor o ocupatie. De aceea si primele organizatii (comunele) infiintate in 1867, sau sala de lectura a Bibliotecii polone s-au dizolvat foarte repede.
Dupa Teofil Gluck, numit in 1864 efor al spitalelor civile in locul lui Carol Davila, Izydor Kopernicki a fost un alt polonez care s-a impus in lumea medicala romaneasca. In calitate de preparator al Muzeului scolii de medicina din Bucuresti (1864-1872), el s-a afirmat ca un stralucit antropolog, executind circa 800 de preparate care s-au facut repede cunoscute si in Europa.
Un loc aparte in arta romaneasca revine lui Witold Rola Piekarski, eminent pedagog, inzestrat ilustrator de carte si neintrecut caricaturist.
Cultura romaneasca a mai beneficiat si de talentul pictorului Tadeusz Ajduckiewicz, al caricaturistului H. Debicki sau de condeiul ziaristului si editorului unor reviste ca „Romania literara”, „Generatia viitoare”, Edward Adamski. De altfel, polnezii trebuie sa fi detinut un loc important in viata capitalei de vreme ce au dat si numele unor strazi, iar la aniversarile marilor evenimente din istoria lor participau, cu regularitate, si oficialitatile romane. In 1894, cind se implineau 100 de ani de la insurectia lui Tadeusz Kosciuszki, la Bucuresti aparea bi-saptaminalul in limba polona „Wiarus” (Veteranul). Aceasta publicatie se alatura altora aparute in Bucovina ocupata de Austria („Ogniwo”, „Przedswit”, „Gazeta Polska”), menite sa realizeze unitatea emigratiei poloneze din Romania .
Primul razboi mondial
Inceputul primului razboi mondial a trezit din nou sperantele polonezilor, privind constituirea unui stat national. In cele din urma, Polonia si-a redobindit independenta. La 15/28 noiembrie 1918, participind la adunarea Consiliului National Roman, dr. Stanislaw Kwiatkowski, presedintele Consiliului National Polonez, proaspat creat, afirma, in numele conationalilor sai, dreptul istoric al Romaniei asupra Bucovinei. Incepea o alta perioada in care trebuiau puse bazele unor noi raporturi intre polonezi si romani. Desi dupa renasterea statului polonez, multi emigranti, mai ales intelectuali, s-au repatriat, semnarea conventiei romano-polona in 1921 a avut darul de a revigora activitatea polonezilor din intreaga Romanie. Astfel, Consiliul National Polonez din Bucovina, infiintat in 1918 in locul Cercului Polonez, si-a extins influenta transformindu-se in Consiliul National din Romania Mare (1925) iar din 1926 in Uniunea polonezilor din Romania. Dintre numeroasele organizatii poloneze, care atestau o anumita dezbinare in rindurile acestei populatii, Uniunea poloneza a scolilor s-a remarcat prin infiintarea unei intregi retele de invatamint particular, menite sa permanentizeze traditiile nationale, mai ales ca aparusera agitatori care vinturau ideea originii slovace a muntenilor polonezi. O ampla actiune, cu centrul in Poiana Micului, a fost insa intrerupta de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial. |
Al doilea Razboi mondial
Al doilea razboi mondial a debutat cu ocuparea Poloniei si cu cel mai mare val al emigratiei poloneze in Romania . Dupa unele surse, cifra refugiatilor se ridica la 60-80.000 de persoane, dupa altele la 100.000. Cert este ca au trecut pe aici oficialitatile poloneze in frunte cu presedintele tarii Ignacy Moscicki, 2 500 de militari (dupa altii 60 000) si foarte multi civili. Populatia, ca si autoritatile au avut o atitudine mai mult decit prietenoasa fata de refugiatii polonezi. S-a infiintat astfel Comitetul central polonez pentru ajutorarea refugiatilor, cu sediul in Bucuresti, care in citeva luni organizeaza 54 de comitete locale.
Iau fiinta si numeroase asociatii profesionale, reunite in Uniunea Asociatiilor Polonezilor din Romania, ce la 19 decembrie 1939 se transforma in Uniunea polonezilor din Romania, avindu-l ca presedinte pe senatorul Tytus Czerkawski. La inceputul anului 1940 se organizeaza Cercul polonez pentru conciliere in Romania cu scopul de a realiza apropierea dintre polonezii stabiliti de mai demult in Romania si cei proaspat refugiati. In Romania polonezii au infiintat 32 de scoli de diferite grade, cu 3.126 de elevi (coordonate de Uniunea poloneza a scolilor), au editat numeroase publicatii, au inceput sa-si tipareasca, in limba polona, operele clasicilor, atit de necesare scolilor poloneze, dar si opere care surprindeau tragedia proaspat dezlantuita. Asa a aparut, in 1940, la Tirgu Jiu, volumul de versuri „Vint prin Romania ” de Boguslaw Leskiewicz, dar si versiunea romaneasca a romanului „Panica vine din vazduh” (Pobojowisko) de Boguslaw Kuczinski.
Polonezilor imigrati in Romania in septembrie 1939 li se adauga altii, din Bucovina si Basarabia, refugiati in urma ultimatumului sovietic din iunie 1940 si reocuparii acestor teritorii in anul 1944. Dupa 1947 nu s-au mai produs modificari semnificative in structura minoritatii poloneze din Romania . „Societatea de lectura”, infiintata la Suceava in 1903 si care reprezenta comunitatea poloneza va fi desfiintat in 1950.
Comunitatea poloneza dupa 1990
Astazi, conform datelor Comisiei Nationale pentru Statistica (1992), in Romania traiesc 4.247 de polonezi (reprezentind 0,02% din populatie), raspinditi pe tot teritoriul tarii. Cei mai multi locuiesc in judetul Suceava (2.778), in localitati ca Solonetul Nou, Cacica, Poiana Micului, Plesa, Bulai dar si in Bucuresti (355), judetul Hunedoara (248) sau Timis (107). Conducerea Uniunii Polonezilor din Romania „Dom Polski” declara ca numarul etnicilor polonezi este mai mare, circa 10.000 de persoane, dar din diferite motive, unii dintre ei se declara de nationalitate romana.
Uniunea „Dom Polski”, care are sediul central la Suceava si filiale in Bucuresti, Constanta , Iasi etc, editeaza din 1991 revista lunara bilingva „Polonus” care pe linga informatii din viata comunitatilor ofera date despre cultura si istoria polonezilor. „Dom Polski” organizeaza anual, in luna septembrie, „Zilele culturii poloneze” care cuprind simpozioane stiintifice, expozitii artistice, spectacole folclorice. De doua ori pe an, in mai si noiembrie, sint organizate concursuri nationale de recitare, la care participa zeci de copii si tineri. |
Numarul estimat al polonezilor din Romania este de 4.247, ceea ce reprezinta 0,02% din populatia tarii. Dintre acestia 2.778 traiesc in judetul Suceava, 355 in Bucuresti, 248 in Hunedoara, 107 in Timis.
Elaborat de prof.dr. Ion Petrică