Sfârșitul lunii martie dizolvă zâmbetul feminin la puterea a treia. În orașul nichitian Cenaclul literar I. L. Caragiale primăvara este mai mult decât feminină, este și plină de culoare și speranță. Ana Nedelcu și Ramona Müller deschid meniul anotimpului literar cu rubricile clasice ale programului.
Cele mai noi poeme sunt recitate de către autorii Luminița Bratu, Ilarie-Adrian Frone, Ana Nedelcu, Katy Enache și Mihail Ivănescu. După aperitivele lirice, Mihai Ioachimescu ne readuce în atenție și ne stârnește pofta de cunoaștere cu nominalizările pentru Premiile Oscar. Noua lui rubrică ”Cine-filonul” (el a nășit-o) ne oferă o dietă proaspătă, totuși veche în filmografia noastră, ”Nașul”. Inspirat de romanul lui Mario Puzo, filmul ”The Godfather” este povestea impresionantă a lui Don Vito Corleone, un mafiot din Sicilia, ajuns cap al unei importante rețele mafiote în America. Filmul prezintă o viziune extrem de realistă a acestei lumi mai puțin accesibile, unde cuvântul dat si promisiunile făcute au o valoare capitală, iar onoarea este la mare preț. Din păcate pentru el, în momentul în care viața îi este pusă in pericol, copiii săi nu mai pot să stea departe de pericole, fiind antrenați si ei în acest joc extrem de riscant al luptelor între clanurile mafiote din America. Respect, crimă pentru morala făgăduită, bani și, mai presus de toate, putere: acestea sunt cuvintele și valorile care definesc cel mai bine acest film, acțiunea lui care a făcut lumea filmului să vuiască și să tresară generații la rând. Considerat de Institutul de Film American drept unul dintre cele mai bune filme americane ale tuturor timpurilor, această capodoperă a lui Francis Ford Coppola îl prezintă pe Marlon Brando intr-un rol premiat cu Oscar – patriarhul familiei Corleone. Nașul este un portret violent, terifiant, al luptei date de o familie siciliană pentru a-și păstra puterea într-o Americă postbelică marcată de corupție, înșelăciune si trădare. Coppola își începe legendara trilogie stabilind cu măiestrie un echilibru între viața de familie a lui Corleone și cumplita lume a crimei organizate în care este implicat clanul. Inspirat după romanul best-seller al lui Mario Puzo si prezentând interpretări actoricești care au consolidat carierele lui Al Pacino, James Caan si Robert Duvall, acest film genial, fascinant, a fost nominalizat la zece Premii Oscar și a câștigat trei, inclusiv Oscarul pentru Cel mai bun film al anului 1972.
De la Emilia Luchian aflăm în cadrul rubricii de istorie că strămoșii noștri geto-dacii erau poligami. Unul dintre primii scriitori antici care au descris viaţa de cuplu a tracilor în general, inclusiv a geto-dacilor, a fost grecul Heraclit din Pont, care a trăit în secolul al IV-lea. „Fiecare se căsătoreşte cu trei sau patru femei. Sunt unii care au treizeci de soţii.[…] Au legături trupeşti cu numeroase femei şi se unesc cu ele pe rând”, arată acesta în scrierile sale. Referindu-se strict la geţi, există o altă mărturie a unui autor de comedii grec, Menandru, care a trăit în aproximativ aceeaşi perioadă şi care spune că i-a cunoscut pe geţi și face următoarele constatări: „Aşa suntem noi, tracii toţi, mai ales geţii. Mă mândresc că mă trag din neamul acestora din urmă: nu suntem din cale afară de cumpătaţi. Niciunul dintre noi nu ia o singură femeie, ci zece, unsprezece sau douăsprezece şi unii chiar mai multe. Când se întâmplă să moară cineva care n-a avut decât patru sau cinci neveste, oamenii din partea locului spun: «Bietul de el n-a fost însurat, n-a cunoscut iubirea»“, scrie Menandru în piesa sa de teatru.
În cadrul ședinței de azi are loc lansarea de carte Între cer și pământ numai iubirea, autor Maria Bem, ed. Pim, 2021. Membrii cenaclului au citit romanul-document, care evocă aspecte din viața autoarei și a familiei sale din perioada comunistă. Volumul este dedicat fratelui său, Marian Ionescu. Relatările cuprinse în roman pun în evidență represiunea și duritatea metodelor aplicate în anchetele Securității. La începutul anilor 1950, în lagăre ,,lucrau“ apoximativ 80.000 de oameni, dintre care 40.000 la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Marian Zmaranda apreciază prefața subtilă scrisă de Cristian Crăciun, considerând că misiunea prezentei lucrări este aceea de a readuce în atenția cititorilor oroarea și teroroarea psihologică resimțite în acea perioadă neagră. Credința, puritatea și inocența suprapuse peste rănile adânci sunt evocate în frânturi senine din copilărie. Considerând că romanul Mariei Bem trebuie citit cu empatie, Katy Enache pune în evidență trei aspecte:
- Frumusețea tulburătoare a titlului
- Sinceritatea cu care autoarea consemnează și presară poezia
- Munca depusă, autenticitatea documentelor care ne introduce în interiorul faptelor relatate.
Gabriela Petri subliniază ideea conform căreia această carte ar trebui distribuită tinerilor, pentru a face cunoscute evenimentle din trecut. Cartea este o mărturie familială scrisă într-un stil accesibil. Și cum oamenii uită repede, romanul document are și o funcție catarctică pentru trezirea conștiinței umane.
Cristian Crăciun, vechi prieten al autoarei, consideră că această carte trebuia scrisă și a încurajat-o pe Maria Bem să facă acest lucru. Produsul final este o carte simplă și impresionantă, care chiar dacă nu respectă structura unui roman obișnuit se constituie într-un act de demascare și condamnare a comunismului. Criticul literar face referire la războiul din Ucraina. Dacă uitarea este igienică, generațiile de după ʹ90 trebuie să își asume istoria proprie. Forța mărturiei rezidă în bibliografia amplă și bine documentată. Cartea înseamnă istorie pe două planuri: 1. familial și 2. național. Luminița Bratu apreciază faptul că cei care sunt de o seamă cu autoarea înțeleg mai bine implicarea acesteia în prezenta lucrare. Consideră cartea ca fiind bine documentată cu fapte și date reale. Ana Nedelcu face referire la dimensiunea psihologică și la dimensiunea de cercetare a cărții, socotind că aceasta poate fi utilă în școli și licee.
Maria Bem ne dezvăluie că volumul Între cer și pământ numai iubirea reflectă istoria familei sale în perioada 1950-2009. Certificatul său de naștere care apare în carte este dovada implacabilă a unei realități dure. Mama sa era în vizită la soțul ei, care muncea la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Șocată și impresionată de condițiile în care munceau deținuții, mama Mariei Bem a intrat în travaliu și născut-o în orașul Cernavodă. Peste toate atrocitățile trecutului se lasă iertarea, nu uitarea. Poeziile care însăilează capitolele din roman pun în evidență trările de nostalgie și aducere aminte.
Un scrâșnet de dinți și alte zeci de mii
Se aud în nopți de onix, prin lutul din câmpii,
Din morminte fără cruci scufundate-n tăcere,
Din guri fără trup închise-n vremi de fiere.
În lutul cel galben doar pașii desculți
Scufundă-n adâncuri doar scrâșnet de dinți,
Se rup de acolo, pe cer loc își fac
Plouând pe câmpie în flori roșii de mac.
Și cum pe 31 martie aripa lui Nichita Stănescu va reaprinde zborul versurilor în Cetatea Aurului Negru, să ne amintim:
Necuvintele
El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.
Ramona Müller
