Alina Dumitru – la aniversare (n. 30 august 1982)
Interviu cu judoka Alina Dumitru
Astăzi este ziua de naștere a campioanei și vicecampioanei olimpice, de șase ori campioană europeană Alina Dumitru. Acest interviu a fost realizat după Campionatele Mondiale de la Rio de Janeiro, în an preolimpic, când sportiva se pregătea intens pentru Jocurile Olimpice de la Beijing (2008), unde eforturile îi vor fi încununate prin obținerea titlului suprem la categoria sa de greutate. Mâine, vă vom prezenta un alt interviu cu marea sportivă, realizat după dobândirea medaliei olimpice de aur.
Reporter: De câte ori ai fost desemnată judoka numărul 1 a țării?
Alina Dumitru: Nu mai știu.
R.: Mulțumită de medalia de bronz obținută la Mondialele de la Rio de Janeiro?
A.D.: Sunt mulțumită pentru că am obținut din vreme, prin această performanță, calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing. Speram, însă, la o medalie dintr-un alt metal, mai strălucitor. Tragerea la sorți mi-a fost defavorabilă. Dar nu-i nimic, poate o voi obține la Beijing.
”Ioana deține un rol important în viața mea”
R.: Colega ta, Ioana Aluaș, și ea medaliată la Europene, te prețuiește foarte mult. Când am abordat-o, ne-a îndemnat să mergem la tine, considerând mai prețios un interviu cu Alina Dumitru. De ce crezi că te prețuiește Ioana Aluaș atât de mult?
A.D.: Mă cunoaște foarte bine și are mare încredere în mine. Ținem foarte mult una la cealaltă. Ioana deține un rol important în viața mea. Îmi susține permanent moralul.
R.: Poate vei evolua
și la Jocurile Olimpice din 2012.
A.D.: Mă surprinzi! Nu m-am gândit deloc la asta! Dar, ca să-ți răspund… Sunt puține șanse. Nu că voi fi prea bătrână atunci, dar uzura acumulată își va spune cuvântul.
Calcule eficiente
R.: Câte partide ai pierdut în ultimii doi ani?
A.D.: Anul trecut, una singură, la Cupa Mondială de la Budapesta, cu o coreeancă. Însă era primul turneu la care participam în anul respectiv. Apoi, mi-am revenit. Anul acesta, trei. La primele două, n-am tras foarte tare. În primăvară, deși mă resimțeam după o accidentare, am ținut să particip la Cupa Mondială din Portugalia pentru a obține puncte în perspectiva calificării la Jocurile Olimpice. M-am mulțumit cu lo
cul al treilea. Am pierdut la rusoaica Bogdanova, pe care aveam să o înving, o lună și ceva mai târziu, la ea acasă, la Moscova. Apoi, am învins-o la mondialele de la Rio. Noi, sportivii, ne facem și astfel de calcule. Am pierdut o partidă, dar am acumulat puncte.
R.: Cine te-a dus la judo?
A.D.: Eram în clasa a V-a, aveam 12 ani. A venit la școală cel care avea să fie primul meu îndrumător în ale judo-ului, domnul Emanuel Câmpeanu, antrenor la FTMB, adică Fundația pentru Tineret a Municipiului București.
”O medalie olimpică. Asta îmi doresc”
R.: Destul de târziu. Mulți încep la 6-7 ani. Ai avut o evoluție rapidă. De când datează primul tău titlu național?
A.D.: Cred că din 1998, când am devenit campioană națională de junioare. Dar mai obținusem medalii între timp. Am avut, într-adevăr, o ascensiune rapidă.
R.: Trebuie să-i fii tare recunoscător judo-ului, pentru că ți-a adus multe satisfacții…
A.D.: Enorme. A fost șansa mea. De fapt, cred că mai degrabă nu eu am ales judoul, ci judoul m-a ales pe mine.
R.: Pentru Beijing ce ți-ai propus?
A.D.: O medalie olimpică. Asta îmi doresc. De aceea mai practic judo, altfel m-aș fi lăsat.
Lacrimi și vise
R.: Te-am urmărit la TV, la puține momente după lupta de la Atena. Plângeai cu lacrimi amare.
A.D.: Da, pentru că am ratat medalia de bronz în ultimele… patru secunde!! Era ”Golden score”. Arbitrul m-a penalizat fără a se impune o asemenea decizie. Acea penalizare a decis soarta partidei. Dar pe chinezoaica Gao Feng, cea care a beneficiat de acea decizie, am bătut-o în câteva rânduri, inclusiv la ea acasă. Ce folos, dacă am ratat medalia la Jocuri… Greu am trecut peste momentul Atena. Nici acum nu mi-a trecut. Îmi amintesc uneori de acel moment și plâng, și plâng…
R.: După Beijing vei plânge de bucurie…
A.D.: O, să vă audă Dumnezeu! Ar fi atât de frumos!
O persoană echilibrată
R.: Succesul te amețește, îți dă vertij?
A.D.: Nu, dar mă bucur de el. Sunt o persoană echilibrată. Se întâmplă însă să am și momente în care nu sunt sigură de mine.
R.: Din ce pricini?
A.D.: De cele mai multe ori, când am probleme de sănătate, după accidentări care mă țin o perioadă mai îndelungată departe de tatami și pierd ritmul antrenamentelor. Știi, vreau să câștig la Beijing?! Dar va fi tare greu. Visul oricărui sportiv este să ajungă pe cea mai înaltă treaptă.
Va avea un soț fericit
R.: Ai gânduri matrimoniale?
A.D.: Da, am și astfel de gânduri.
R.: Pe când cununia și nunta?
A.D.: Oooh, după Jocurile Olimpice, că acum n-avem timp!
R.: Sănătate, multe succese, sporul casei, o medalie de aur la Beijing și o nuntă ca-n povești!
A.D.: Îți mulțumesc pentru gândurile bune! (mâine, un alt interviu cu Alina, realizat după JO de la Beijing)
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU