le-am iubit pe toate cum am știut, și am vărsat
râuri tandre din inima calofilă pentru fetele mele
le-am chemat de departe, dar s-au risipit
pe holurile teatrului, lăsându-mă s-adun
după spectacolul lor: lenjerie și măști,
scaunele goale, dar mișcate.
am tulburat apele ca mâlul să se rearanjeze
arătându-mi ce vreau, dar mâlul s-a ridicat,
lăsându-mă cu o reflexie mișcată.
Și în reflexie s-a deschis o fereastră
spre o versiune alternativă, unde le-am văzut în coeziune,
zâmbindu-și complice după cortină
și atingându-se peste sâni.
m-am dăruit de tot, în aplauze,
dar acum sunt prins în mecanisme care se derulează
fără mine, și actorii dau unul după altul chix.
am suflat greșit din culise
și-am stricat spectacolul cu nepriceperea mea.
meditez la coregrafia perfectă
și previzibilă. La mișcările fetelor frumoase
în timp ce mă depășesc.
Meditez la proxima B. La planete îndepărtate
și neiertătoare. Proxima B:
o versiune
mai credibilă decât noi,
o ambiţie de mai bine
și mai real.
De bunăstare și confort. Proxima B,
unde nimic nu-i îndeajuns de tragic
să merite tristeţea noastră.
o amintire dragă la cei care s-au iubit
și s-au ţinut de mână la căderea cortinei.
Nufăr în mâlul gros din inima calofilă,
proxima B, fereastră deschisă spre galaxia răului absolut.
Amintirea celor pe care decorul i-a înghiţit:
le-am stricat spectacolul cu nepriceperea mea, și umbra
le-a căzut în straturi peste scaune goale.
