Prima ediție: 1 ianuarie 2025
(urmare din 19 martie 2025)
De la Constantin Opriș la Mircea Ionescu-Quintus
În toată perioada anchetei, deținuții arau terorizați de zgomotul acelui ventilator, deoarece se știa că în momentul când îl porneau cineva intra la tortură pe capră și abia se auzeau urletele torturatului. „Înspăimântător era și faptul că imediat ce pornea ventilatorul se auzea un vuiet infernal.”
Ilie nu mai putea să meargă, fiind susținut de Blidaru. Ajuns în biroul comandantului Ștrul, șeful Securității Prahova, acesta îl invită să se așeze pe un scaun situat în fața biroului său. A încercat Nelu Ilie să se așeze, dar i-a fost imposibil. Urla de durere. A cerut un pahar cu apă care i-a fost adus imediat de unul dintre ofițeri. Și-a revenit puțin după ce a băut, a respirat adânc și și-a proptit mâinile pe biroul lui Ștrul. Toți ofițerii prezenți îl studiau. La un moment dat, Ștrul, foarte calm, aproape cu blândețe, zice: „Ai spus că vrei să faci declarații complete numai în fața mea. Uite, ți-am îndeplinit dorința. Hai, vorbește!”
Tânărul Minea Balalia
Nelu își mai amintește de o ședință de anchetă „foarte interesantă”, când a venit un anchetator, locotenentul Minea Balalia, unul dintre fiii primului secretar al regiunii Prahova, Dumitru Balalia. Minea era foarte tânăr, „probabil intrase de curând în pâine, căci nu avea prea multă experiență și nici nu s-a comportat urât, ba aș putea spune chiar civilizat. ” Ședința de anchetă a durat cam o oră, timp în care anchetator și anchetat au discutat despre organizația din care Ilie făcuse parte, pentru ca, la final, Minea să solicite, pe un ton destul de blând, câteva date noi despre organizație, pe care să le comunice șefului său. „Firește, ancheta era terminată, nu am putut să-l <servesc> pe Minea, și de atunci nu l-am mai văzut. A fost singura mea întâlnire cu Minea. Nu știu ce a făcut în rest. Până una-alta, este singurul om din Securitate căruia nu am ce să-i reproșez”, afirmă Ilie.
Costel Opriș complet desfigurat
Nelu ne-a mai relatat un fapt în care eroul principal a fost colegul său de celulă, Constantin Opriș, ”Costel”, cum îi spuneau prietenii și apropiații. „La câteva zile după ce m-a doftoricit, a fost și el scos la anchetă. Când s-a întors, aproape că nu l-am mai recunoscut. Era complet desfigurat la chip, că aproape nu mai putea vorbi. Acum eu eram înspâimântat, căci mai văzusem oameni bătuți, dar în felul axcela nu l-am văzut pe niciunul. Costel avea fața de nerecunoscut. Acest om a avut parte de o anchetă dură.”
În toată perioada anchetei deținuții erau terorizați de zgomotul acelui ventilator, deoarece se știa că în momentul când îl porneau cineva intra la tortură pe capră și abia se auzeau urletele torturatului. „Înspăimântător era și faptul că imediat ce pornea ventilatorul se auzea un urlet infernal. În toate celulele se trăgea apa la WC-uri de către cei pe care îi treceau nevoile de spaimă. Așa s-a mers aproape un an de anchetă. Această schimbare era binevenită, mai ales după ce iureșul anchetei trecea, deoarece mai cunoșteam alți oameni, aveam și alte subiecte de discuție pentru a omorî plictiseala zilelor lungi, la marginea patului, cu mâinile pe genunchi, fără a avea dreptul de a te lungi pe pat nici o clipă până la stingere. ”Dacă deținuții doreau să se plimbe constatau că e tare incomod, întrucât celula era foarte mică, spațiul – foarte redus – ocupat de cele două paturi și masa de beton. Mai rămânea un spațiu între paturi, lat de vreo 80 de centimetri și lung de un metru și jumătate, în care deținuții se puteau mișca.
Secretarul lui Bordeni
În această perioadă de anchetă la Securitate, Ilie a cunoscut mai mulți oameni, fiecare cu povestea lui mai mult sau mai puțin interesantă. Nelu ne-a relatat câteva cazuri care i s-au părut „mai aparte”.
La un moment dat, a fost adus în celula pe care o împărțea cu aviatorul, un bătrân de peste 60 de ani, care urma să stea în același pat cu Ilie. Acest om era atât de speriat încât câteva zile n-a scos o vorbă, ci doar privea fie sub patul de beton, împrejmuit cu o plasă de sârmă, „care nu-ți permitea să intri sub pat”, fie la becul de pe peretele unde ara situată ușa, îngrădit și acesta cu o mică plasă. Becul era mereu aprins pentru ca deținuții să fie ținuți permanent sub observație.
Popa despre Quintus
După câteva zile, omul și-a dezvăluit identitatea. „A spus că se numește Popa, că a fost secretarul particular al domnului Bordeni, fostul președinte al Partidului Național Liberal, și că nu știe de ce a fost arestat, întrucât sunt ani de zile de când partidul și-a încheiat activitatea.” Mai târziu, când s-a mai obișnuit cu noua stare de lucruri, le-a atras atenția colegilor de celulă să vorbească mai încet, deoarece în locașul becului și sub pat sunt instalate microfoane. Acesta era motivul pentru care el privea mereu spre cele două locuri. „Șederea în celulă cu acest om a fost o plăcere. Își revenise din spaimă, după o anchetă care a durat doar câteva zile, fără urmări deosebite. Nu știu cât a mai stat la Securitate sau dacă a fost condamnat, dar în perioada cât cât am locuit împreună ne-a povestit multe lucruri interesante din lumea liberalilor și din viața sa personală. Era foarte pornit împotriva lui Mircea Ionescu-Quintus, care – spunea el – este omul Securitîății, el fiind cel care îl turnase la Securitate.”
(continuarea miercuri, 2 aprilie 2025)
A consemnat Leonida Corneliu Chifu
