Sorin VÂNĂTORU – Născut în 9 iulie, 1954. Licenţiat în psihologie, studii autodidacte de filozofie şi ştiinţe, membru al Grupului de Studii Interdisciplinare Ploieşti, vechi membru al Cenaclului I.L.Caragiale( aprox. din 1971). La vârsta de 18 ani publică în revista „Luceafărul”, în pagina condusă de Geo Dumitrescu, un poem.La acea vârstă este apreciat de scriitorul Coman Şova, de la revista “Amfiteatru”. Mai târziu, peste ani, scriitorul Nino Stratan îl prezintă în revista „Contrapunct” din Bucureşti.
Este foarte bine primit de criticul Alex Ştefănescu care scrie:
““Însemnările lui Sorin Vânătoru atrag imediat atenţia şi impresionează prin îndrăzneala şi impresia de noutate pe care o provoacă dramatismul gândirii, prin paradoxurile spectaculoase, deloc ieftine, prin expresivitatea energică a formulărilor.
Autorul loveşte năpraznic, cu un baros de oţel, în stratul de idei pietrificate pe care alţii le consideră incontestabile şi, chiar dacă nu reuşeşte să le disloce, măcar face să sară din ele scântei. Poezia sa este un alcool tare. Te ameţeşte şi îţi creează un fel de dependenţă. După ce termini de citit un poem simţi nevoia să mai citeşti unul. Prin comparaţie, versurile multor autori de azi încep să ţi se pară apă chioară.
Se mai remarcă sensibilitatea faţă de suferinţa umană, umorul de idei, de o rar întâlnită fineţe.”
Criticul literar Puiu Spiridon Damian:
„un „tenor al cuvântului”, cu o vocație ieșită din comun. Chiar Nino Stratan aprecia, spunând: „Dacă acest om trăia într-un mediu media mai dezvoltat, cultural vorbind, cred că ar fi fost o vedetă reală” a completat Puiu Damian.
Prof.Nicolae Stanciu:
„Trebuie să spun că Republica de la Ploiești, este o republică culturală. Acest Sorin Vînătoru este o latură specială. Negativist, nu acceptă tiparele, modelele anchilozate, și atunci vine și le dinamitează „
Scriitorul Ion (Nino) Stratan :
„Sorin Vânătoru este un fantast decis. Viziunile sale se structurează în discursuri apoftegmatice, mustrătoare, poezia sa este obsesia unui „illo tempore”, în care reflexivitatea, schimbarea codurilor şi intertextualitatea se găsesc la mare preţ. Făcut pentru poezie, văzând în ea un mod de existenţă, Sorin Vânătoru adaugă aerului de Ecleziast într-o lume pragmatică, imagini mişcătoare ale obiectului contestat. Eul său lărgit, Eul său bun, sfărîmă barierele singurătăţii unui împătimit al moralei într-un limbaj meandrat, sarcastic şi adesea autoironic, pentru a spulbera aerul de rigiditate. „Cearta” sa este cearta noastră cu cele văzute şi nevăzute, cu sentimentele şi cu limbajul, deci o continuă apropiere a limitelor care nu ne limitează.” Revista “Contrapunct”-Bucureşti.
A publicat două cărţi(spune ca mai mult citeşte decât scrie):
O carte de poeme, însemnări şi eseuri literare,-“La capătul răbdării”-şi o carte de filozofia ştiinţei ,în care trece în revistă şi comentează tehnicile predictive, iar în partea a doua a cărţii interpretează faptele de conştiinţă în raport cu moartea şi neantul.
(Documentare Ioan Vintilă – Fintiș)
Acum e momentul !
Nu, Doamne, n-am să înlocuiesc nicio literă din Cuvîntul Tău nemaipomenit,
ba am să înlocuiesc!
Mereu între Rai şi Iad la masa de scris,
mereu în pariu cu Tine pe muchie de cuţit,
între mine şi Tine mereu am strigat „Acum e momentul ! „, „Acum e momentul ! “
şi mă prăbuşesc în oligofrenie, ca într-o supremă rugăciune!
Cearta oamenilor cu Dumnezeu
(fragment)
Suntem o halucinaţie a memoriei tale,
deraiaţi în praful şi pulberea trupurilor noastre !
uciderea noastră sporeşte începături nescrise,
mai siguri de vinovăţia risipirii
decît de întinderile începutului de lume,
cu toţii am fost provocaţi să ispăşim o străveche confuzie,
docenţii supravieţuirii spre tine se înalţă !
EU SÎNT ALFA ŞI OMEGA,
SALVAREA VOASTRĂ E-N BLESTEM,
ŞI TOTUL VA URMA
VOI NU TRĂIŢI SEMNUL,
SEMNUL MEU E DINCOLO DE MINE,
V-AM DAT O REALITATE, DAR VOI AŢI ELIBERAT EXILUL,
LA CE BUN LUCIDITATEA,CÎND TOTUL EXISTĂ ?
VĂ ÎNTREB CE E OMUL ŞI SPUNEŢI CĂ E TÎRZIU,
VĂ ÎNTREB CE E APA ŞI SPUNEŢI CĂ AŢI UITAT !
dar existenţa ne dă ocol
boala şi moartea ne arată calea învingătorilor
viaţa ne putrezeşte
în carcera tuturor simţurilor plus unul,
şi lăuntrul nostru e inundat de fierăraie,
ARBORELE MEU FULGERĂ
DIN NELOCUITA VOASTRĂ SURPARE
IN NOMINE IN NOMINE IN NOMINE
VEŞNIC AM FOST MUT PENTRU A VORBI
EU SÎNT NEANTUL DE A CUVÎNTA
NEANTUL LIBER,
VOI CĂUTAŢI UN GRĂUNTE,
ROTINDU-VĂ CU FIEREA-N VOI
PÎNĂ LA SECĂTUIRE
MATEMATICII MELE I-AŢI GĂSIT NIMICNICIE
ŞI AŢI RĂMAS SOLDAŢI AI LIBERTĂŢII
INUTILI ÎN MIJLOCUL FRIGULUI !
CINE VĂ APĂRĂ ?
UNDE ERAŢI
CÎND BURNIŢAM PESTE VERTEBRELE VOASTRE ?
VEŢI RĂMÎNE
TIFLE SÎNGERÎNDE LA RĂSCRUCILE EXISTENŢEI
VOI ÎNŞIVĂ O CONJUNCŢIE
ÎNTRE PERFECŢIUNE ŞI VILEAG
NEMURITORI DE RÎND LA DREAPTA SFIDĂRII
ASCUNDEŢI LANTERNE ÎN LUMINĂ
AŢI SUFLAT PESTE SPIRITUS
ŞI AŞCHII VĂ SAR DIN NĂSCARE
UNGHIILE VI SE ÎNFIG ÎN DEGETE
DEGETELE SE ÎNFIG ÎN URLET
AŢI DESPUIAT TEXTELE NINSORII
ŞI STÎRNIŢI NISIPURI UNDE NU PUTEŢI AJUNGE
NU VEI AFLA SEMNUL,
OMULE -VAERULE !
Auschwitz
Am fost împins pe marginea gropii, plină cu cadavre.În aşteptarea glonţului, am zărit, pentru o fracţiune de secundă, intelectul lui Dumnezeu, avea o mutră de tarat mintal, se uita la mine chiorâş, ce, nu mă recunoşti ?
N-am apucat să-i zic ceva verde în faţă. Au aruncat var peste mine. M-am destrămat şi-am început să mă scurg la rigola divină.
De atunci, scriu continuu.
