Sunteţi în divorţ? Şi ce dacă?
Veţi ajunge să distilaţi în urechile dumneavoastră, mai uşor sau nu, invitaţii anulate, promisiuni nepromise, proiecte de baluri, de vacanţe care nu se vor face nicăieri. De ce? Un divorţ e un divorţ. Toată lumea înţelege, însă agenda prietenelor devine din ce în ce mai mică.
Nu vei mai fi invitată la dineuri, cocktail-uri şi ale prostii de genul ăsta. Chiar dacă ai copii lângă tine şi te ocupi, nu eşti iertată. După, vei avea o serie de invitaţii pe la înmormântări, parastase, slujbe. Nimic rău. Însă prietenele tale vor fi invizibile. Nu vei fi niciodată invitată unde sunt familii definite. Pentru că domnilor nu trebuie să le sară ochii. Săracii! sunt ţinuţi într-un fel de rezervaţie natural-matriarhală, ca nu cumva să pleci la sfârşitul dineului cu chelul sau grasul preferat la subsuoară.
Un alt deliciu: telefoanele aşa ziselor prietene, feisbukuri şi alte prostii, pentru a afla ce faci tu şi pentru a transmite dezinteresate viitorului ex-soţ, buletinul de ştiri. Magnific.
În timpul ăsta: copiii cresc, te zbaţi cu proceduri, facturi. Moralul poate merge. Ai lângă tine copiii, uneori împotriva ta… Să nu uităm de conceptul divorţ…
Şi telefonul sună cu întârzieri şi scuze.
În ceea ce mă priveşte, aceste penibile căutări de explicaţii m-au făcut întotdeauna să râd.
Mă duc în bucătărie, tai o felie de şuncă cu ceapă la cinci dimineaţa, beau un pahar de lapte bătut şi râd şi o iau de la început.
Morală: O femeie divorţată de iure et facto, la fel pentru una pe care a divorţat-o moartea, nu poate rămâne singură decât dacă îşi impune.
În rest, îi rămân toate acele anotimpuri pe care nu le-a trăit înainte, deltele de ger şi soare, cuvintele care se mişcă, nopţi senine cu lumini pătrunse, cuvintele oamenilor, cu sens sau fără sens… Vara, teii, salcâmii,
râurile, munţii, salcâmii…
Toate rămân.
Şi iubirea vine.
Pe cărare.
(Mihaela Popescu – TAULET)
