Nu îți voi spune să fii un om bun. Adeseori, oamenii buni au destine singuratice în ermetizari de suflet istovit. Te povățuiesc, însă, să… nu devii un om rău….
Nu își voi spune să râzi des. Adeseori, râsul ascunde aripi frânte de melancolii și șoapte fugare de tristeți fervente, ascunse chinuitor în hohotiri de circumstanță. Te povățuiesc, însă, să râzi din suflet, cu suflet și cu soare în priviri…
Nu îți voi spune să fii fericită. De cele mai multe ori, fericirea înseamnă crâmpeie efemere furate din șuvoiul capricios al timpului.
Te povățuiesc, însă să găsești împlinirea în drumul tău ce și-a găsit… drumul.
Nu îți voi spune să crezi în oameni. Adeseori, zâmbetul cald e un paravan înșelator al trucărilor interioare.
Te povățuiesc, însă, să crezi cu tărie prometeică în… tine.
Nu îți voi spune să dai timp, timpului. El se așează, întotdeauna, firesc, în propria-i matcă de clepsidră.
Ci te povățuiesc să-ți cârmuiești destinul, frumos, prin timp, și să te lupți pentru cârme, ancore și oceane…
Și, în sfârșit, nu îți voi spune să nu îți aduni averi. Viața poate fi crudă când te iei, orgolios, la trântă cu ea.
Dar te povățuiesc ca cea mai mare avere să-ți fie… copiii tăi…
Adina Faur