close
Grupul de la PloieștiPromovate

O amintire, poet in serviciul public!

În 1980, poetul Ioan Vintila Fintis (dl. din imagine) sosea la Piteşti ca tânăr inginer stagiar. Poet notabil şi cu aspiraţii de conetabil, poetul a descoperit boema piteşteană aproape simultan cu întreprinderea la care fusese repartizat. Găzar de baştină (pardon, ploieştean), poetul avea şi mai are o alianţă privilegiată cu berea – o consuma, aidoma concitadinului său, celebrul Nenea Iancu, cu aprige prinţipuri!

fintis_pitesti_29_nov_16(Poetul Fintis, in 1980, la Pitesti)

Gambrinus-ul piteştenilor era „Berăria Zimbru”, stabiliment „cultural” în care Fintiş ne invita conform prinţipului său: „Io beau două, voi câte una!” „Păi, ziceam, nu prea e cuşer, Coane Fănică!” „Bine, zicea, fără a socoti, că avea paradigma aritmeticii fixată în neuron încă de la naştere (alături de estetica poetică) voi câte două de om şi io – patru!” Şi tot aşa – plusam noi, plusa şi poetu’, mereu în beneficiu său personal, să-şi împlinească cel fără de limite climax 🙂))

Uneori, după ce îşi valida prinţipurile cu asupra de măsură, poetul simţea nevoia să îngrozească realul şi, în acest sens, nu ducea lipsă de idei! Poza pe care o priviţi este făcută în 1982, taman după ce ieşisem dintr-o şedinţă de lucru cu halba şi poezia. Fintiş dă cu ochii de căruţul unui gunoier şi se lasă încăierat de gânduri măreţe. Îşi pune diplomatul şi sacoşa (cu mici cumpărături pentru familie – famelist poetul, ca tot găzarul republican) în căruţ, apucă târşul de nuiele şi se pune pe treabă. Deodată, pe când deplasa căruţul spre grămada de gunoi, apare o patrulă de miliţie, compusă dintr-un sergent şi doi soldaţi în termen, patrulă pe care o botezasem „Capra cu doi iezi.” Văzând că straşnicul gunoier nu are mutră de târşaliu, sergentul intră-n vorbă cu acesta: „Tov-ule (adică tovarăşe), lucrezi la „Gospodăria comunală?” „Nu prea”, zice poetul. „Atunci, de unde până unde la târş?” „Păi, ştiţi, io sunt poet şi am trimis nişte poezii la Cântarea României, da’ am uitat să scriu o poezie despre… ştiţi dumneavoastră cine…”

Miliţianul se uită gânditor la poet, aproape compătimitor, şi după circa un minut zice: „De, tovule, nu’ ş’ ce să zic… Dă-i bătaie şi ai grijă ce scrii.” Noi, aflaţi la câţiva paşi, priveam şi râdeam cu mâinile la gură. Sergentul ne vede şi ne zice: „Circulaţi, tovarăşi, ce vă holbaţi la omu’ ăla? Ori vreţi să vă pun câte un târş în mână?” Un soldat îi spune sergentului ceva, la ureche. „Zău, mă?”, întreabă şi se îndreaptă iar spre poetul cu târş. „Tov-ule, văd că în căruţ e o geantă-diplomat, a cui e?” „E a mea!” „Auzi, de fapt cu ce îţi ţii dumneata zilele?” „Sunt inginer.”

Miliţianul nu mai pricepea nimic, privea în jos, în sus, nu mai avea nici un sprijin în lumea reală. După un minut sau două, apare un domn înalt şi voinic – era căpitanul Darie, de la Pază şi Ordine Publică, care umbla mai mult în civil – îl poreclisem „Chirurgul”, din motive lesne de înţeles! În vremea lui, hoţii şi tâlharii au fost în concediu prelungit, ieşeau noaptea doar pentru a nu pierde deprinderea promenadelor nocturne şi, dacă îi întâlneai, te salutau ceremonios, ca-n vremea „commediei dell arte!”

Chirurgul îl priveşte pe poet, apoi pe sergent şi zice: „Vasile, ai luat ţeapă, mă, ăştia-s poeţi, au mintea mai aşa, mai nu ştiu cum, au râs de tine!” „Să trăiţi, tov. Căpitan! Au râs, au râs, da… căruţu’?” „Vasile, numai căruţu’ n-a râs de tine, mă 🙂))) Ia circulă tu, că faci miliţia de râs la poeţi.” Rămaşi cu Chirurgul, ne-am dat drumu’ la râs, râdea şi el, mai ales că eram cam tot aceiaşi pe care în urmă cu un an ne întânise, la ora trei noaptea, cântând „La Marseillaise”, pe „Centru”, aproape de Judeţeana PCR, după ce gătasem de cântat altceva, ceva cu adevărat periculos – şi atunci, şi acu’!

(Foto – Ioan Clopoţel; din nefericire, arhiva foto a fost confiscată de Securitate, au mai rămas doar câteva zeci de fotografii, pe la unu’, pe la altu’…)

(Aurel SIBICEANU)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.