close
Viață sănătoasă

O minune a naturii prea putin promovata. Lacul de smarald de la Racos

Braşovul este cunoscut pentru numeroasele obiective turistice şi edificii istorice ale sale, însă există şi locuri de o frumuseţe aparte, care însă par a nu prezenta mereu prea multă importanţă în ochii celor dornici să călătorească şi să viziteze.

Deşi nu este unul din cele mai aglomerate locuri din punct de vedere al turiştilor, ba din contră, comuna Racoş deţine adevărate minuni ale naturii prin coloanele de bazalt şi lacul de smarald, obiective ce pot fi vizitate fără niciun fel de taxă de vizitare, scrie „Bună Ziua, Brașov”.

O adevărată ,,minune” de care parcă nimeni nu a auzit este lacul de smarald, aflat la niciun kilometru distanţă. Despre el nu există referiri în pliantele turistice şi nici călătorii nu se abat din calea lor pentru a-l vizita.

Are o culoare care se aseamănă cu un smarald şlefuit, iar altitudinea de la care îl priveşti, aflat fiind într-o formaţiune ce seamănă a vulcan străvechi, te face să îţi închipui că prin el poţi pătrunde în altă lume.

In apa curata si-au facut aparitia si vietuitoare si plante de apa. Exista un drum care coboara pina la malul lacului, pe care se poate merge pe jos. Din cind in cind, se poate vedea aici cite un pescar care isi incearca norocul la peste. In apropierea carierei Brazi se afla si cunoscutele „Coloane de bazalt”, un alt punct de atractie pentru turistii care viziteaza Racosul.

Lacul de Smarald se află în satul Racoș la aproximativ 69 km distanță de Brașov (se merge de la Brașov pe drumul E60 ce duce la Sighișoara, iar înainte de Rupea Gară se face un drum (113c) la dreapta ce duce la Racoș – aproximativ 10 km de drum bun).

Merită sa vizitati acest loc si sa distribuiti povestea mai departe!?
PS: Puteti înota în voie!!

(edanaehcane – romaniaunica.wordpress.com)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.