close
Actualitate

Oameni şi şoareci

Am apelat din nou la titlul unei celebre nuvele a lui John Steinbeck, scriitor şi om purtător de NOBEL şi de glorie, spre a vă pune pe tapet o întâmplare, aşa cum a fost…

Mă duc nu mai departe de ieri să plătesc o taxă acestui stat, care din păcate, numai din taxe trăieşte. Având mult de mers din locul unde eram, am preferat să o iau pe jos, ştiind că mijloacele de transport, în zona aceea, unde mă aflam, erau la intervale rare.

Fac un cros al amărăciunii şi ajung terminat, cu chipul transfigurat de efort la ghişeu. Erau două persoane, de sex feminin, mă feresc să le spun doamne şi m-au luat fiecare la întrebări de ce-am întârziat, întrucât era ora 13.33 şi ele închideau la ora 13.30. Mi-am cerut scuze şi am apelat la bunăvoinţa dânselor să mă ajute să plătesc totuşi taxa, care nu era nici a mea şi pentru care, de fapt, abia găsisem bani.

– Nu se poate, îmi spune una, puteţi consulta o Bancă, în privinţa asta. – Doamnă, sunt terminat, am venit cât am putut de repede, mă trimiteţi la Bancă, când puteţi atât de uşor să-mi încasaţi dvs. banii ? – Domnule, nu înţelegi, că am închis ? – Doamnă, vă rog, uitaţi-vă la mine, am alergat, dar nu am putut veni în timp. – Domnule, matale nu înţelegi că nu se poate, trebuie să plecăm şi noi acasă. -Doamnelor, vă rog, m-am umilit, din nou…

Cu superioritatea dobitocului fără cuvânt şi în absenţa oricărui bun simţ, una dintre ele pleacă şi-mi spune cu glas de doică ieşită la pensie – Domnule, revino altă dată. – Măi femeie, dacă nu-mi ziceai să revin altă dată, muream prost. Cu un gest de dispreţ închide uşa unde erau baricadate şi pleacă, lăsând-o pe cealaltă să se ridice cu ton la mine. Am plecat înjurând şi blestemând tot sistemul în care au fost create aceste exemplare. Eu nu le-am reproşat că luni de-a rândul, au avut nesimţirea să nu le meargă sistemul de calculator şi a trebuit să plătesc din oficiu. Nu, ele erau angajate, fără determinare de timp, şi nu trebuiau să plătească nimănui ninciun minut tribut.

Angajate ale Casei de Pensii Prahova, la Casierie. Acolo, la Casa de Pensii Prahova, se presupune un lăcaş de linişte şi ajutor pentru săracii oameni, nu domnilor şi ştiu ce spun, acolo este o desfătare a simţurilor, să poţi jigni oamenii, în voie. De la vârf, până la portari, care-şi permit, în numele celor pe care-i susţin să vorbească şi să se comporte abuziv. Toţi au senzaţia că sunt egali cu tine,cu indiferent cine, că ei n-au şcoală, că ei nu au citit două cărţi, nu contează, acolo, toţi suntem egali, cred ei.

Şi am putea fi, dacă s-ar comporta ca nişte oameni de bun simţ. Nu am întâlnit în viaţa mea aşa ceva, ca acolo. Am mulţi, foarte mulţi ani în spate şi în Procuratură şi în DNA, dar nu am văzut la nimeni aşa ceva. Nici măcar la vreun Procuror Şef. Să spui că a trecut timpul şi nu poţi servi cetăţeanul, pentru că vrei şi poţi să nu o faci. Această prostie şi răutate, patologică, în Casa de Pensii Prahova, căreia vă rog nu vă adresaţi decât la nivel de forţă, altfel, nimic nu se va executa, nici măcar Legea. Trebuie să te duci cu ei în instanţă să-ţi acorde drepturile cuvenite. Au senzaţia clară că pensionarii ei îi plătesc şi din cauza lor trăiesc. Nişte neica nimeni, care nu cunosc valoarea sentimentului sau a banului. Ca mai toţi din sistemele acestea guverante încă de Stat. Domnilor, dvs. sau noi, nu împărăţim lumea, suntem doar supuşii dânsei.

Sunt exemplare, pentru că nu sunt oameni, cărora serviciul le dă un rost în viaţă, şi apucându-l, aşa fără credinţă, exploatează orice moment. Ăştia sunt oamenii care după serviciu sunt anonimi şi mor anonimi, cerşind veşnica lor prelungire de mandat. Nici nimeni nu le dă în timpul pensiei crezare şi nici ei nu au ce face, că nu ştiu a face nimic. Toată viaţa şi puterea şi vlaga lor e serviciul. Cetăţeanul te face mare şi cunoscut. Toată strada şi câteva cvartale ştiu unde lucrezi şi eşti fericit. Fericit că domini fără să citeşti o carte, fericit că ai putere fără să discerni. Atâta răutate, te întrebi legitim de unde este ?

Din necunoaştere, Domnilor şi Doamnelor, din prostie, din senzaţia că ai ajuns cu o treaptă mai sus decât celălalt, că domini, că ceea ce faci tu, numai tu poţi face, că eşti superior celuilalt. Ce superioritate, când celălalt e dezgustat de tine, şi de multe ori fiind în funcţie nu-ţi-o spune ?! E rău că se-ntâmplă aşa, rău tare ! Suntem toţi purtători de uniformă de oameni, haide-ţi să fim, să demonstrăm prin puterea spiritului nostru că suntem oameni, că ne iubim , că ne dăruim , că facem ca totul să fie bine.

Societatea, este ca o altă căsnicie, trebuie să ne forţăm să o înţelegem, trebuie să avem răbdare, să iubim, să ne bucurăm, să facem dragoste cu ea şi să o înţelegem. Dacă acolo, la noi în casă, putem face asta, trebuie să o facem şi la o altă scară. Ajutaţi-vă dragi contemporani dacă puteţi, ajutaţi-vă.

Nimeni nu vă cere să vă iubiţi, dar fiţi măcar culanţi. Aruncaţi înecatului colacul de salvare, nu vă gândiţi că se poate juca copilul dvs., mâine dimineaţă cu el. Să facem tot ce se poate pentru a salva binele din noi, cât mai există, să ne iubim domnilor şi doamnelor şi să o facem cu credinţă. Păcat de atâta răuate şi atâta infatuare, suntem oameni, supuşi greşelii, haide să facem din viaţă un joc serios, pentru că altfel, la acest modus vivendi nu vom face decât să susţinem un precept, neplăcut mie : Atâta prostie, atâta dramă…

(Dan Minoiu)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.