Au venit americanii! De data asta cu gânduri bune și armament pur demonstrativ. La aproape 74 de ani de la celebra operațiune „Tidal wave” îndreptată împotriva Ploieștiului, românii și americanii au făcut, în centrul municipiului Ploiești, o demonstrație de prietenie și colaborare de care cel mai mult s-au bucurat zeci de copii.
Operațiunea Tidal Wave a fost un bombardament aerian al Statelor Unite asupra rafinăriilor germane de la Ploiești. la data de 1 august 1943. În respectiva misiune au zburat 177 bombardiere grele B-24 Liberator pornind de la Benghazi, Libia, care au atacat rafinăriile de la altitudine joasă cu pierderea a 53 de avioane, 44 în fața anti-aerienei române și germane, 440 de soldați americani au fost uciși în luptă, iar 220 au fost capturați.
Rezultatul bombardamentului a fost „nicio reducere a producției de petrol înregistrată”, deci, misiunea a eșuat. Cinci piloți au primit Medalia de Onoare, trei postum, cele mai multe medalii decernate, vreodată, pentru o singură misiune de către Forțele Aeriene Americane.
Aceasta misiune a fost cea mai mare pierdere înregistrată în istorie de către aviația Statelor Unite ale Americii într-o singură misiune și una dintre cele mai costisitoare misiuni din istoria aviației Statelor Unite ale Americii. „Valul Nimicitor” s-a transformat în „Duminica Neagră”, iar Ploieștiul devenea cunoscut între aviatorii americani drept „cimitirul bombardierelor”.
În vara anului 1943, Înaltul Comandament al Statelor Unite ale Americii a desemnat „44 / Forty fourth/ Bombardament Group”, sub comanda Generalului Leon W. Johnson, să organizeze și să îndeplinească distrugerea rafinăriilor din Ploiești.
Zona din Ploiești a fost filmată în prealabil de avioane de spionaj, iar obiectivele care urmau să fie distruse erau marcate, țintele fiind nouă rafinării.
În urma marilor pierderi suferite în bombardarea Germaniei, majoritatea piloților erau demoralizați și, pentru a-i motiva, armata l-a trimis special din Hollywood pe Tex McCrary.
Astfel, Tex McCrary a zburat în mod special și a realizat un „show” pentru relaxarea piloților ce urmau să plece în misiunea respectivă. S-a prezentat și un film care începea cu o femeie goală, iar Tex anunța că vor avea de a face cu o țintă asemenea unei fecioare virgine, deoarece Ploieștiul nu a fost bombardat niciodată.
Alte zvonuri includeau și faptul că apărarea antiaeriană română nu este în cea mai bună formă, dat fiind lunga campanie din Rusia. Se dădea și exemplul unui aeroport din Italia, unde, în timpul unui raid, adăposturile erau pline de servanții tunurilor antiaeriene, astfel încât populația nu avea unde să se mai adăpostească. Pe film apărarea arăta bine, dar se menționa să nu se uite faptul că piesele de artilerie antiaeriană erau manevrate de români sătui de război.
Astăzi, la aproape 74 de ani de ani de la acel eveniment, românii și americanii nu mai sunt tabere beligerante, ci o tabără comună, bazată pe prietenie și colaborare, dovadă în acest sens fiind și activitățile desfășurate, miercuri, la Ploiești, în cadrul exercițiului Saber Guardian 2017 (SG17).
„Este vorba despre o expunere statică de tehnică militară mixtă româno-americană, care are loc în cadrul Marșului Cavaleriei, ce se execută în cadrul exercițiului Saber Guardian de către forțe armate americane. (…) Această expunere dorește să reflecte buna cooperare dintre forțele armate americane și forțele aliate printre care ne aflăm și noi”, a declarat locotenent Cristina Șaramet, ofițer relațiile publice din cadrul Bazei 2 logistică Valahia.
„Ploieștiul este un oraș frumos, foarte primitor, și ne bucurăm foarte mult să fim aici. Suntem aici ca să susținem programul Saber Guardian 2017, care este un exercițiu militar ce implică 25.000 de soldați din 23 de țări, într-o cooperare militară amplă. Trecând prin Ungaria, România, Bulgaria, am lucrat cu partenerii noștri europeni pentru a îmbunătăți modul în care conlucrăm pentru a ne asigura că susținem o apărare puternică a Europei”, a declarat cpt. Ryan Nelson.
„SG17 va începe cu activităţi de relaţionare ale militarilor români şi americani cu autorităţile şi comunităţile locale, în perioada 11-14 iulie, în garnizoane aflate pe itinerariile de deplasare către poligoanele şi raioanele de dislocare. Ei fac parte din Regimentul 2 Cavalerie din Statele Unite ale Americii şi din Brigăzile Multinaţională Sud-Est din Craiova şi 2 Vânători de Munte din Braşov. Militarii vor organiza expoziţii de tehnică sau ceremonii militare în localităţile Arad şi Sinaia (11 iulie), Ploieşti (12 iulie), Sibiu (13 iulie) şi Râmnicu Vâlcea şi Slobozia (14 iulie)”, anunţă Ministerul Apărării Naţionale.
Exercițiul Saber Guardian se organizează anual, începând cu 2013, fiind găzduit, până în prezent, prin rotație, de Bulgaria, România și Ucraina.
Pe teritoriul României, SG17 se desfăşoară în peste 20 de poligoane şi raioane de dislocare, inclusiv Marea Neagră. Printre locaţii se numără Centrul Naţional de Instruire Întrunită (CNII) „Getica” Cincu, Borduşani, Mihail Kogălniceanu, Vâlcea, Capu Midia sau Câmpia Turzii.
În total, în regiunea Mării Negre se vor desfăşura, în acest an, 18 exerciţii internaţionale, la care vor participa aproximativ 40.000 de militari, SG17 fiind cel mai mare şi mai complex dintre acestea.
Principalele exercitii militare din cadrul Saber Guardian 2017:
11 July: Opening Ceremony (Saber Guardian 17) – Novo Selo Training Area, BGR
12 July: Special Operations Forces Demo (Black Swan 17) – Szolnok, HUN
13 July: Fire Support Coordination Exercise (GS17) – Cincu Joint Nat’l Training Ctr, ROU
14 July: Engineer Capabilities Demo (Resolute Castle 17) – CJNTC, ROU
15 July: Combined Arms Live Fire Exercise (GS17) – CJNTC, ROU
15 July: Field Training & Live Fire Exercise (Peace Sentinel 17) – Koren, Bulgaria
16 July: River Crossing (SG17) – Bordusani, ROU
16 July: Mass Casualty Exercise (SG17) – Mihail Kogalniceanu, ROU
16 July: Night River Crossing (SG17) – Valcea, ROU
17 July: Engineer Ribbon Cutting (RC17) – MK, ROU
18 July: Airborne loading operations (Swift Response 17) – Papa Air Base, HUN
18 July: Airborne operations (SR17) – Bezmer, BGR
18 July: Air Defense Artillery Live Fire (Shabla 17) – Shabla, BGR
19 July: Air Defense Artillery Live Fire (SG17) – Capu Midia, ROU
19 July: Aerial Delivery of Stryker Vehicles (SR17) – Bezmer, BGR
20 July: Live Fire Exercise / Closing Ceremony (SG17) – NSTA, BGR
20 July: Live Fire Exercise (Brave Warrior 17) – Varpalota, HUN
21 July: Airborne Loading Operations (SR17) – Papa Air Base, HUN
21 July: Airborne Operations (SR17) – Campia Turzii, ROU
22 July: Air Defense Digital Demonstration (Tobruq Legacy 17) – MK, ROU
22 July: Air Assault Operations (SR17) – NSTA, BGR
23 July: Port Operations (Dragoon Guardian 17) – Burgas, BGR
Info: În acele vremuri, teritoriul României devenise un mare producător de petrol, dar şi un important procesator, încă de la începutul secolului XX, iar Ploieştiul constituia piesa de rezistenţă a acestui domeniu industrial. În 1938, România era singura ţară din Europa exportatoare de petrol, cu o producţie de aproximativ şase milioane tone pe an. Toată industria de prelucrare românească, printre cele mai dezvoltate din lume, avea 28 de rafinării şi o capacitate de rafinare de 10 -12 milioane tone. Producţia de petrol a României se ridica, în timpul războiului, la şase milioane de tone anual, adică 35% din totalul producţiei de combustibil al celui de-al treilea Reich şi 70% din totalul producţiei de petrol brut. Tocmai de acea, încă din 1940, în zona Ploieştiului şi pe Valea Prahovei, 70.000 de militari germani au fost cantonaţi pentru protejarea câmpurilor de extrecţie şi uzinelor. Fără producţia de petrol a României de 500.000 tone lunar, Europa germană ar fi rămas cu numai 900.000 tone lunar, să confrunte un consum total de peste 1,4 milioane de tone. Practic, lipsa combustibilului ar fi transformat Wehrmachtul într-o armată de infanterişti.
Oraşul este declarat de germani „Festung Ploieşti“, adică Fortăreaţa Ploieşti, deci se dorea a fi de neatens. Generalul de aviaţie Alfred Gerstenberg a pus la punct una dintre cele mai bune reţele de apărare antiaeriană din Europa, având la dispoziţie câteva sute de tunuri de 88 mm şi de 105 mm şi multe altele de calibre mai mici. Un centru de comandă al Luftwaffe avea în subordine trei flotile aeriene de intercepţie ce totalizau 52 de avioane de vânătoare Messerschmitt Bf 109, interceptoare de noapte Messerschmitt Bf 110 şi câteva zeci de aparate IAR 80. Gerstenberg conta şi pe avertizările trimise de punctele radar din Grecia şi Bulgaria.
Armata a 9-a Aeriană compusă din Grupurile 98 şi 376 de bombardament era parţial responsabilă de organizarea acestui raid în România. Toate bombardierele erau model B-24 Liberator. Colonelul Jacob E. Smart a planificat operaţiunea din aminitirea raidului din iunie 1942, când întâlnise puţine tiruri antiaeriene, aşa că a decis să atace pe timpul zilei, cu precauţia că zborul se va efectua la mică altitudine, pentru ca radarele să nu detecteze nimic. Bombardierele au fost echipate pentru această misiune cu rezervoare suplimentare cu capacitatea de 3.100 de galoane (13.900 litri) şi câte două tone de bombe fiecare. 178 de bombardiere cu 1.751 de militari au participat la una dintre cele mai importante acţiuni aeriene plănuite de americani. Avioanele urmau să decoleze de pe aerodromul din Bengazi (Libia).
Pe 1 august, aparatele au început decolarea de pe aerodrom, dar unul s-a stricat încă din primele clipe. Deasupra Adriaticii, un avion a plonjat inexplicabil în mare. Un altul s-a întors să caute suprevieţuitori şi nu s-a mai putut alătura formaţiei. Interdicţia de a comunica prin staţiile radio a constituit un handicap care i-a oprit să se informeze pentru o ceoziune rapidă. Echipajele altor 10 aparate au ales să se întoarcă din drum. Americanii au omis total că ar putea fi descoperiţi şi au folosit chiar staţiile radio pentru a se regrupa, deşi li se interzisese clar lucrul acesta. Germanii au aflat din timp de intrarea formaţiunilor inamice pe teritoriul lor. În zona oraşului Piteşti, avioanele au coborât la o altitudine de sub 100 m, dispărând de pe radiolocatoarele germane de la Otopeni. La întoarcere, unul dintre aviatorii americani povestea: „Am zburat atât de jos, încât atingeam căpiţele de fân. Acest lucru s-a întâmplat cu o oră înainte de a atinge obiectivele principale“. Ajungând fără incidente în dreptul Piteştiului, la 105 km de Ploieşti, un grup de aparate s-a îndreptat către Câmpina, în timp ce grosul forţelor trebuia să ţină cursul spre Ploieşti, însă a greşit drumul, ţintind de fapt Bucureştiul. Comandanţii grupurilor au folosit din nou comunicaţiile radio pentru a semnala eroarea, dar la Ploieşti îi aşteptau deja aviaţia română, aviaţia germană şi sistemul de artilerie antiaeriană.
Oraşul era apărat cu o centură interioară a aviaţiei de vânătoare a Misiunii Militare Aeriene Germane în România, apărarea antiaeriană a Ploieştiului alcătuită din numeroase centuri de foc (40 de baterii grele având fiecare 4 sau 6 tunuri de 88 mm, înconjurate de alte baterii mai uşoare manevrate de români sau germani plus două centuri de „baloane de baraj“), sute de tunuri cu tragere rapidă bine ascunse în tranşee, în apropierea podurilor, pe castelele de apă, pe clopotniţele bisericilor sau camuflate în târguri şi în căpiţele de fân şi elementul surpriză, un tren mobil cu artilerie antiaeriană.
Imediat cum americanii s-au apropiat de oraş, apărătorii au dat drumul la ceaţa artificială şi au ridicat baloanele. Pufnituri gri au început să apară cu zecile, apoi cu sutele în jurul fortăreţelor argintii. Proiectilele antiaerienei făceau primele victime. Avioanele de vânătoare conduse de aşi ai pilotajului românesc, dar şi maeştri germani, alergau printre masivele aeronave mitraliindu-le din toate direcţiile şi străduindu-se să stea cu soarele în spate. Din cauza zborului la mică înălţime, artileria grea de 105 nu prea a putut fi folosită, dar tunurile de 88, de 20 şi de calibre mai mici au făcut prăpăd, trimiţând la pământ 16 liberatoare. Alte bombardiere au reuşit să arunce bombe asupra rafinăriilor Columbia, Astra Română, Unirea Orion. Escadrila 93 americană pierduse deja jumătate din avioane deasupra Ploieştiului. Aviaţia română şi germană pierduse doau cinci aparate, iar alte 11 fuseseră avariate.
Raidul american asupra instalaţiilor petroliere a generat un peisaj apocaliptic. Au fost atinse rafinăriile de petrol Columbia, Vega, Orion, Astra –Română (cel mai important obiectiv, considerată unitatea cu cea mai mare capacitate de profil din Europa), Uzinele Concordia, Metalurgica, Depoul de Locomotive, Fabrica Creuzot a C.F.R. şi staţia C.F.R., toate din Ploieşti. De asemenea, au fost atacate cu bombe şi armamentul de bord rafinăria de petrol Steaua Română şi Uzina Electrică din Câmpina, rafinăria Creditul Minier. Pagube mari s-au produs şi în oraşul Ploieşti, unde 20 de case şi penitenciarul au fost incendiate de un avion care a căzut peste ele, ca şi cazărmile Regimentului 19 Artilerie şi 32 Dorobanţi. La Câmpina au fost distruse 50 de case de către bombe explozive şi incendiare, iar alte 150 au fost avariate. De asemenea, Uzina Electrică şi staţia de cale ferată Câmpiniţa au fost distruse. Mari pagube s-au înregistrat şi la staţia C.F.R. din Ploieşti, unde s-au distrus linii şi incendiat vagoane încărcate cu muniţie, liniile telefonice şi telegrafice fiind întrerupte. La fel, Depoul C.F.R. de locomotive, unde s-a înregistrat cel mai mare număr de victime. Cel mai greu lovite au fost rafinăriile Creditul Minier de la Brazi şi Columbia din Ploieşti, în care au fost pierdute capacităţile de producţie folosite în proporţie de 100%, Steaua Română din Câmpina, căreia i-au fost afectate 70% din capacităţile folosite pentru prelucrare şi Astra Română din Ploieşti, care a rămas cu jumătate din posibilităţile necesare unei producţii normale, toate acestea însumând pagube de peste 4.604.500.000 lei.
Preţul plătit de americani a fost mare: 600 de morţi, 263 de prizonieri, 42 de aparate de zbor doborâte numai pe teritoriul României. Doar 88 de avioane s-au mai întors la baza de decolare din Libia, dar numai 33 erau operaţaionale. 180 de americani au fost luaţi prizonieri de soldaţii români. Deşi propaganda americană s-a lăudat cu succesul raidului, ascunzând proporţiile dezastrului, adevărul a ieşit la iveală la scurt timp. În raportul oficial s-a menționat că nu s-a produs o reducere semnificativă a capacităților de producție astfel încît raidul a fost evaluat drept nesatisfăcător. Bombardamentul (privit ca raid unic, nu din mai multe valuri) este pentru americani cel mai costisitor din punct de vedere al pierderilor umane și materiale din întreaga istorie a forțelor aeriene. Pentru că şi Bucureştiul a fost bombardat de trei ori în cursul războiului, locuitorii Capitalei se rugau, în 1944, când vedau avioanele americane pe cer, să se ducă la Ploieşti, oraş care a rămas o ţintă pentru aliaţi până pe 23 august 1944.
Sursa: Istorie pe scurt
