close
Cronică

Oriana Fallaci: un urlet împotriva morţii, un strigăt pentru viaţă

La aproape cinci ani de la dispariţia celebrei jurnaliste şi scriitoare Oriana Fallaci, viaţa ei ajunge în teatru. „Festivalul celor Două Lumi” de la Spoleto, un adevărat laborator al noilor limbaje, o confruntare între teatru, cinematografie şi ficţiune, a adus în prim-plan un spectacol despre viaţa sa, „Mi chiedete di parlare…” de Emilia Constantini, cu actriţa Monica Guerritore, şi un congres dedicat scriitoarei. Două personaje, Oriana Fallaci şi Monica Guerritore, atât de apropiate, atât de îndepărtate. Amintiri publice şi private, un parcurs nu simplu, datorită faptului că Oriana Fallaci era unul dintre personajele dificil de a fi povestite şi reprezentate. Ea rămâne un gigantic semn de întrebare.

Sursa: Google

Frumoasa Monica Guerritore a debutat pe scena teatrală în „Livada cu vişini”, în regia lui Giorgio Strehler, iar pe marele ecran, în pelicula „O scurtă vacanţă”, a lui Vittorio de Sica, apoi, în „Doamnelor şi domnilor, bună seara”, alături de Marcello Mastroianni, dar şi în „Scandaloasa Gilda”, „O zi perfectă”, în regia lui Ferzan Ozpetek, pentru care a fost recompensată cu „Leul de Aur” la Veneţia în 2008. Strălucitoare, în „Manon Lescaut”. Recent, i-a fost decernat „Premiul Moriconi” pentru personalitatea sa artistică şi pentru pasionalitatea interpretărilor teatrale şi cinematografice.

 

Citește articolul comlet pe cotidianul.ro

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.