26 iunie – Ziua Drapelului Național al României
26 iunie este Ziua Drapelului Național al României, proclamată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Legea prevede (la art. 1.(2) ca această zi să fie ”marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne”. 
Novella împăratului Iustinian
Pentru o istorie a Drapelului României, am apelat la competențele domnului Doru Mareș, fost muzeograf la Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova. Am reținut cea mai mare parte din ceea ce ne-a relatat muzeograful, întrucât materialul conține multe aspecte interesante, unele inedite pentru mulți dintre cititori.
Drapelul României, tricolorul roșu, galben și albastru, nu a suferit modificări majore de-a lungul istoriei, în afară de proporția sau dispunerea culorilor și semnelor heraldice pe care le conținea. Cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Daciei, se află în novella XI dată la 17 aprilie 535 de împăratul Justinian cu prilejul fuziunii teritoriilor Arhiepiscopiei din Justiniona Prima, care cuprindea și părți din fosta Dacie romană. Decretul descrie, astfel, stema provinciei: ”din partea dreaptă, în prima diviziune este roșu, în mijlocul căruia sunt văzute turnuri însemnând Dacia de dincolo; în a doua diviziune sunt ceresc (adică albastru), cu semnele tribului burilor, iar în mijloc câmpul (dintre cele două scuturi) de culoare aurie”.
Mai târziu, în Evul Mediu, pe stemele și steagurile domnești din Moldova și Muntenia se regăsesc cele trei culori. Culoarea roșie predomină pe steagurile Moldovei, țesute din atlas, iar culoarea damascului, gălbuie, pe cele ale Țării Românești. Culoarea albastră, dominantă, se regăsește pe multe din semnele heraldice ale nobililor români din Transilvania.
Mihai Viteazu îl premiază pe Preda Buzescu
Unirea culorilor este desăvârșită de Mihai Viteazu. Pe o diplomă acordată de marele voievod lui Preda Buzescu apare un coif încoronat. De pe coama coifului și de sub coloană apare o flamură cu trei culori, așezate vertical. De altfel, se cunosc circa 20 de diplome eliberate de cancelaria voievodului în Transilvania, cu steme care au culorile roșu, galben și albastru. Domnitorul Șerban Cantacuzino a lăsat pe câmpul de luptă de la Viena, în 1683, un steag – ajuns mai târziu la Dresda, apoi, în 1937, la Muzeul Militar din București – care îl are în centru pe Iisus Hristos ținând în mână Evanghelia, iar în vestimentația acestuia și pe fundal predomină cele trei culori.
Tudor Vladimirescu și drapelul ascuns
Creatorul drapelului tricolor, în forma pe care o știm astăzi, a fost Petrache Poenaru. Acest drapel a fost folosit de trupele lui Tudor Vladimirescu în 1821, la intrarea în București, și apoi, după înfrângerea revoluției, ascuns, pentru a fi redescoperit și expus în 1882. Opt versuri figurează pe drapelul folosit de Tudor Vladimirescu în 1821, când a intrat în București. În viziunea lui Nicolae Vicol, fost coordonator al Cercului Militar Ploiești, ”Stindardul ridicat spre cer exprimă dorința omului de a fi în <părtășie>, de a se adresa lui Dumnezeu”.
Dimitrie Ghica și Barbu Știrbei
Însă, în mod oficial, reunirea celor trei culori pe un drapel românesc datează din 1834. Atunci domnitorul Munteniei, Alexandru Dimitrie Ghica, a cerut și a obținut din partea sultanului permisiunea de a înfățișa culorile steagului pentru unitățile sale militare. Dispunerea pe drapel era orizontală, banda roșie fiind amplasată în partea superioară, cea galbenă în mijloc, iar cea albastră în partea inferioară.
În 1848, Muntenia decidea ca tricolorul să devină drapelul național, culorile fiind dispuse de această dată vertical: albastrul la lance, galben în mijloc și roșu în afară. Regimul de ocupație instituit după revoluție a scos din uz tricolorul, numai că domnitorul Munteniei, Barbu Știrbei, l-a reintrodus ca drapel al unităților sale militare, revenind la dispunerea orizontală a culorilor.
Alexandru Ioan Cuza și Carol I
Ulterior, steagul tricolor al militarilor români devenea simbolul Unirii Principatelor în 1959, pentru ca în 1863 să fie investit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza ca drapel național.
De la începutul domniei lui Carol I și până astăzi steagul României a fost tricolorul cu benzile dispuse vertical: albastru la lance, galben în mijloc și roșu în afară. Lățimea fiecărei benzi este de o treime din lungimea drapelului. Albastru este cobalt, galbenul crom și roșul vernillon.
A consemnat Leonida Corneliu CHIFU
