Despre Panait Istrati, scriitorul cel mai drag sufletului meu, născut la 10 august 1844
„Ești un geniu înăscut, […] ești singurul geniu al povestirii, al frumoasei povestiri, al nuvelei, al prozei artistice, pe care-l cunosc în proza actuală.” (Romain Rolland, din corespondența cu Panait Istrati 1924/ 1925)
„Panait Istrati nu s-a ivit din cenaclu, din concubinajul Universității cu Critica, din amorul tragic al Franței cu Editura […] Iritarea multora vine de-acolo că dl. Panait Istrati dovedea, în ziua înfățișării la rampa literaturii, că existase dincolo de cuiburi și în afară de Parlamentul literar.” (Tudor Arghezi, 1924)
„Panait Istrati a sacrificat tot pe altarul unei lumi mai bune în care dreptatea să împartă fericire tuturor. E cel mai fanatic profet al paradisului integral pe pământ, cît mai grabnic. Cîte decepții și cîte răni adînci i-au amărît viața plină de toate încercările? […] Puțini scriitori au prețuitori mai mulți, în mai multe limbi și de mai multe neamuri, ca Panait Istrati. Dragostea celor mulți, dezinteresată și credincioasă, e mai prețioasă ca admirațiile zgomotoase de ocazie.” (Liviu Rebreanu, 1933)
„Din fiu al cîmpurilor sălbatice și îndrăgostit de albastrul nesfîrșitului Danubiu, poezia copilăriei irosite pentru totdeauna, nota accentuată de umor picurat de tristețe sau întunecat de episoade tragice, toate acestea ne readuc pe Istrati cel adevărat, povestitorul plin de culoare, animatorul atîtor tipuri, deșteptate din lumea bogată a amintirilor, strînse pe cărările sîngeroase ale calvarului său de peregrin.” (Pompiliu Constantinescu, 1925)
„S-a spus cu miere și cu sare în frază că Panait Istrati ar fi un simplu povestitor de „vieți de haiduci”, care a cucerit străinătatea datorită farmecului exotic al subiectelor înseși… Cine judecă însă așa e un năuc al valorilor, al bogățiilor artei […] Acestor subiecte stupide, Panait Istrati le-a dat o substanță sensibilă, o plasticitate de o vigoare rareori ajunsă în literatura universală. Ca poet, depășește desigur și pe Gorki și pe Romain Rolland, patronii lui spirituali. Ceea ce a cucerit douăzeci și două de popoare ale lumii nu sunt istorii „polițiste”, fie ele și haiducești, ci o viziune a vieții, halucinantă și înfiorată ca un univers nou. […] Dar pentru făcut aceste constatări e timp nesfîrșit, căci opera lui Panait Istrati e sortită multor veacuri și oamenii viitorului nu-și vor închipui – probabil, că așezându-se cu ura lor pe un cadavru, acoperă și sufocă o parte din geniul speciei însăși.” (Camil Petrescu, 1935)
„Izvorîtă dintr-o puternică nevoie de destăinuire, opera de povestitor a lui Panait Istrati era pătrunsă de sentimentul prieteniei. Aproape toți eroii lui Panait Istrati, începînd cu autobiograficul Adrian Zografi, se pot reduce la un singur tip dominant: omul care tânjește după prietenie, care trăiește pentru prietenie și care vede suprema mulțumire sufletească în găsirea unui suflet bun. În această căutare a prieteniei se subliniază și se topesc toate celelalte sentimente.” (Al. Philippide, 1937)
„În ultima sută de ani, omenirea a făcut un pas spre lumină. Pe acest drum înaintează cot la cot toți cei care sînt demni de a purta numele de om. Printre ei, în primele rînduri, se află Panait Istrati, despre care d-ta, scumpe maestre și prieten, mi-ai vorbit și a cărui adresă te rog să mi-o trimiți numaidecît, cu viitoarea scrisoare.” (Maxim Gorki, din corespondența cu Romain Rolland, relatată în Figaro Literaire, în 20 mai 1950).
(Fragmente extrase din referințe critice din finalul cărții Moș Anghel, de Panait Istrati – editura Porto-Franco Galați, 1993. Sursa fotografiilor: internet)
(Florentina Loredana Dalian)
