Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse este așteptat joi în România, în prima lui vizită în țara noastră. Patriarhul va participa la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Patriarhul rus le va aduce şi un dar românilor.
Biserica Ortodoxă Română îi cinstește în acest an pe cei care au apărat ortodoxia în perioada comunistă, iar la București vor veni reprezentanți ai Bisericilor din fostul bloc comunist.
Între cele două Biserici există tensiuni: Moscova nu vede cu ochi buni reînființarea Mitropoliei Basarabiei și susține că Biserica Ortodoxă Română a intrat astfel peste teritoriul ei canonic.
În prima zi a vizitei, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse va oferi și un dar pelerinilor: un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, unul dintre cei mai cunoscuți monahi ai Bisercii Ortodoxe Ruse.
Acesta va fi depus în baldachinul din curtea Pariarhiei până duminică, iar apoi va fi dăruit Bisericii Sfântul Nicolae Tabacu din București.
Patriarhul Kiril va fi prezent și la aniversarea a 10 de patriarhat ai Preafericitului Daniel.
Sambata, 28 octombrie 2017, la sarbatoarea Sfantului Ierarh Iachint de Vicina, intre orele 6.30-8.30, in Catedrala Patriarhala, se va sarvarsi Sfanta Liturghie. De la ora 9.00, va avea loc slujba Te Deum la 10 ani de la intronizarea Preafericitului Parinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, in prezenta ierarhilor romani si straini, a clerului si credinciosilor.
Intalnirea dintre Kiril si Daniel este o premiera, fiindca de la caderea comunismului, patriarhii celor mai mari doua biserici ortodoxe din lume, cea rusa si cea romana nu s-au mai intalnit niciodata intr-o astfel de vizita fastuoasa.
Venirea lui Kiril in Romania ar putea fi urmata de o deschidere politica spre Rusia, dupa o perioada destul de lunga de inghet in relatiile romano-ruse, fiindca desi bisericile sunt separate de stat prin lege, legaturile lor cu lumea politica n-au incetat niciodata in aceasta parte a lumii, unde inca functioneaza traditia bizantina, potrivit Europa Libera care scrie despre „Cum s-a convenit vizita si care sunt asteptarile”
T.V.