Regina Maria a rămas în istorie asociată cu o anumită simbolistică regăsită în special în pictură, pirogravură, scrieri sau design de bijuterii. Indiferent de miriadele de cuvinte scrise, există o continuă fascinaţie din care iradiază dragostea Reginei pentru viaţă şi frumos, iar mottoul adesea folosit de ea, per amorem ad lucem (Spre Lumină, prin Dragoste), este expresia întregii sale existenţe, care o aduce și astăzi în amintirea noastră.
Regina Maria a devenit un mit întruchipând idealurile unui popor în anii primului război mondial, la polul opus a stat imaginea creată de propaganda Puterilor Centrale, iar mai târziu cea naţională de stânga, care a ţesut poveşti în jurul său, unele din ele perpetuându-se şi astăzi. Având o fire nonconformistă pentru o persoană regală de la acea vreme, a devenit cu uşurinţă ţinta intrigilor începând cu primii ani de la sosirea în România. Era mult prea modernă pentru timpurile sale, o avangardistă, începând cu promovarea Art Nouveaului, adoptarea de prietenii prin corespondenţă, de la Ray Harris Baker la Martha Rooth. În acelaşi timp a promovat stilul neo-românesc arhitectural ca şi arta populară, ea însăşi dând exemplu prin portul inedit al costumelor tradiţionale româneşti sau prin implantarea stilului neo-românesc în saloanele sale de la Cotroceni.
Născută Marie Alexandra Victoria la Eastwell Park în Marea Britanie, fiind fiica principelui Alfred al Marii Britanii, principe de Saxa-Cobur-Gotha și duce de Edinburg, și a ducesei Maria Alexandrovna a Rusiei. De asemenea, era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii.
Regina Maria s-a logodit la 16 ani cu prințul Ferdinand de Hohenzollern, moștenitor al tronului României, iar căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892.
De-a lungul vieții a urmărit mereu interesele naționale ale României, opunându-se intrării României în WWI alături de Puterile Centrale și a susținut alianța cu Antanta.
Pe timpul primei conflagrații mondiale și-a însoțit soțul în refugiul din Moldova, activând ca soră în spitalele militare, ceea ce a făcut ca în popor să fie denumită „Regina Mamă”.
După încoronarea ca Regină a României Mari, Maria a participat la o campaniei diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului român întregit.
Regina Maria a fost repede adoptată de Armata Română, mai ales după ce a fost numită comandant( proprietar ) al Regimentului de Cavalerie 4 Roșiori.
Legătura dintre oștire și Regină s-a susținut pe faptele suveranei pe câmpul de luptă. Aceasta nu s-a sfiit să lucreze în serviciul sanitar, a îngrijit bolnavii din lagărele de holeră sau să îngrijească bolnavii de tifos din Moldova.
Fără să-i pese de riscuri, ea stătea la căpătul soldaților tineri care mureau de holeră, vărsând lacrimi pentru fiecare din ei, ținându-l de mâna ore întregi pe tânarul muribund, spunându-i cu toata sinceritatea că ea îi înlocuia mama, și apoi, când vedea că i se apropie sfârsitul, luându-l în brațe și sprijinindu-i capul pe umărul ei pâna când îsi dadea sufletul – Arthur Gold Lee
În 1917, Regina a dus sacrifiul încă și mai departe. Suverana României s-a încadrat, purtând uniforma de ofițer, în sectorul de front de la Cireșoaia, în fața cotei 443, pe linia întâi, la 200 de metri de inamic.
Constantin Argetoianu, unul din politicienii vremii, scria în memoriile sale:
Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești – Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri
Atât de mult și-a iubit poporul adoptiv, încât Maria a trecut, în 1926, de Bunavestire, la ortodoxie. Într-o ceremonie desfășurată la Palatul Regal, ea fost primită în sânul Bisericii Ortodoxe Române de către Patriahul Miron Cristea.
Pe ultimul drum, Armata Română i-a oferit un salut unic, nerepetat vreodată în fața unui alt om: a fost salutată cu baionetele înfipte în pământ și patul armei în sus.
S-a stins la 18 iulie 1938. A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a reședinței din Balcic. După cedarea Cadrilaterului în 1940, inima reginei a fost mutată la Bran.
Regina Maria a impresionat şi a avut impact asupra contemporanilor săi, nu numai asupra personalităţilor politice, dar şi asupra femeilor române care începuseră să preia din inovatoarele ţinute ale Reginei, inclusiv portul crucii gamate, un străvechi simbol solar. Astăzi faima sa este la fel de mare poate şi din nevoia oamenilor de a avea modele. În testamentul spiritual intitulat ‘Ţării mele şi Poporului meu’, Regina Maria scria în 1933, cuvinte care impresionează prin sinceritate:
„Te binecuvântez, iubită Romanie, patria bucuriei şi durerii mele, frumoasă Ţară care ai trăit în inima mea. Minunată Ţară pe care am văzut-o îndoită, al cărui vis de veacuri l-am visat şi eu, şi mi-a fost îngăduit să-l văd îndeplinit… Dacă toate cele frumoase vă vor aminti de mine, voi fi pe deplin răsplătită pentru dragostea ce v-am purtat-o, căci pentru mine frumosul a fost un crez.”
sursa: activenews.ro
