Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană (Ediția a V-a) – Ploiești 2022
Interviu la lucru cu sculptorul Petre Virgiliu Mogoșanu
(urmare din ediția 28 februarie 2023)
Reporter: Domnule Mogoșanu, încă o dată, bine ați revenit! Suntem foarte bucuroși să vă revedem. Să știți că apreciem foarte mult lucrarea din spatele dvs. Ne-ați putea spune despre ce lucrare este vorba?
Petre Virgiliu Mogoșanu: Și eu mă bucur că sunt din nou la Ploiești și să-mi revăd, după câțiva ani, lucrarea realizată la prima ediție a Taberei de Sculptură de la Ploiești, care se numește ”Materie în mișcare”. Este lucrată cu marmură de Rușchița, ca și cea pe care o voi realiza la acest simpozion. Este un concept la care lucrez de câțiva ani. În conceptul meu, gândesc ideea de transformare a lucrurilor, de mișcare a materiei în spațiu, în Univers, gândindu-mă la tot ce înseamnă materie. Aici intervin o serie de factori. Noi putem vedea aceste mișcări sau transformări în funcție de compoziția materialelor. Le putem vedea sau nu. Și aș putea face un raport cu omul, pentru că și omul este materie, se transformă. La fel, omul acționează în funcție de necesitățile existențiale. În fiecare moment devenim altfel, învățând, dar ținând cont de experiența din trecut. Este un raport care are loc în materia organică și anorganică. Sunt niște transformări care au loc tot timpul.
Linii de Univers
R.: Sintetizând demersul dvs.: în orice fel de materie există niște forțe, tensiuni interioare. Materia își schimbă continuu forma datorită acestor tensiuni. Sunt schimbări pe care le percepem sau nu în funcție de compoziția materialelor. Energii, forțe, tensiuni care tind să se extindă spre exterior…
P.V.M.: … tind imaginar să deseneze traiectorii, linii care pot desena tot Universul. Continuând o linie, aceste tensiuni, aceste forțe, care în sculpturile mele sunt cumva contrare, se intersectează, dar în același timp există și un echilibru între volume. Despre aceste tensiuni vorbesc. Aceste forțe există în interiorul materialelor, ca și în corpul omenesc. În interiorul corpului avem sufletul, de unde pleacă toate gândurile, toate mișcările, toate acțiunile pe care vrem să le înfăptuim. De aceea, pot spune că există un raport între conceptul sculpturii pe care o realizez și corpul omenesc, pentru că este o asemănare. Numai că, în cazul corpului și ființei umane, avem mintea, care ne coordonează mișcările, în funcție de trecut, în funcție de ceea ce s-a-ntâmplat în viața fiecăruia, și fiecare poate să le reorganizeze pentru a nu (re)trăi aceleași momente, dacă au fost neplăcute, sau pentru a organiza altfel mișcările viitoare.
R.: Lucrarea pe care o realizați la această ediție a Taberei vine ca o completare a primei lucrări sau sunt lucrări independente?
P.V.M.: Sunt lucrări independente, dar fac parte din aceeași familie, adică conceptul de transformare a materiei este același. Numai că, lucrând la o formă, am realizat și alte proiecte, care de la o formă la alta merg mai departe. Ca să zic așa, îmi eliberez gândul într-o altă formă, plecând de la o formă deja existentă.
Echilibrul forțelor contrare
R.: Tensiune, Schimbare, Îndoire, Mișcare, Dialog, Echilibru, Transparență. Câteva note definitorii, constante ale lucrărilor dvs., s-a spus.
P.V.M.: Da, sunt o serie de constante care reprezintă mișcarea și îmi reprezintă lucrările. Cam acesta ar fi principiul după care mă conduc. La fel și lucrările mele: sunt statice, dar în același timp pot fi văzute și ca o formă în mișcare, prin volumele și liniile care conduc privirea într-o direcție sau în alta. De asemenea, sunt niște forțe contrare care se întâlnesc în lucrările mele, care împreună realizează un echilibru sau își găsesc echilibrul în forme, cu toate că lucrarea este mobilă, așa cum am mai spus, la figurat.
Premiul copiilor
R.: La Bienala Internațională de Sculptură din Argentina, de la Chaco, unde – după cum am amintit cu alt prilej – ați luat Marele Premiu, tot despre schimbare vorbea opera dvs. Este un laitmotiv, nu? Trebuie să precizăm că titlul lucrării, dacă rețin bine, este ”Schimbare infinită”.
P.V.M.: Da, este vorba despre același concept, de mișcare și transformare, în același timp, a materiei. Lucrarea, practic, se mișcă în același context. Linii, volume, care își schimbă forma, imaginar vorbind. Adică privitorul e pus în fața unei sculpturi, și cu cât o contemplă mai mult, cu cât o studiază mai mult, cu atât poate vedea aceste schimbări, și le poate imagina. În genul acesta de sculptură, aplic tehnica în mare parte, pentru că aceste planuri care imaginar se mișcă prin liniile și volumele lor trebuie să fie în același timp și bine finisate, adică în realizarea lucrării în sine – concept, tehnică și amplasarea în locul definitiv – trebuie să țin cont de aceste detalii. Este un concept artistic minimalist – ca să spunem așa –, dar trebuie să fie în același timp și bine executat ca tehnică.
R.: Nu mi se pare lipsit de semnificație faptul că în Argentina n-ați luat doar Marele Premiu, ci și premiul pentru copii.
P.V.M.: A fost o mare bucurie. S-a decernat pentru prima dată acest premiu al copiilor și am rămas foarte plăcut surprins să-l câștig. Pentru ei, ca și pentru mine, este la fel de important ca premiul întâi.
R.: Cum și-au manifestat copiii bucuria?
P.V.M.: Ei, desigur, copiii s-au bucurat că am câștigat, pentru că le-a plăcut cel mai mult lucrarea mea. M-au aplaudat, m-au înconjurat, m-au îmbrățișat, m-au întrebat de una, de alta…
Poveste cu un orb
R.: Poate fi atinsă lucrarea dvs.?
P.V.M.: Sigur că da. Poate fi atinsă, și, referitor la asta, aș vrea să vă spun ce s-a întâmplat cu această lucrare în Argentina.
R.: Suntem nerăbdători să aflăm.
P.V.M.: Eram la lucru. Veneau mulți vizitatori să întrebe despre lucrare, despre mine, cine sunt. Foarte curioși, vizitatorii vor să stea de vorbă cu artiștii care participă. La un moment dat, s-a apropiat un domn nevăzător. Era însoțit de un prieten care-l conducea. Am stat de vorbă cu dânsul. Era încântat că am discutat, după care ne-am luat la revedere și a dat să plece. Văzându-l că pleacă, mi-a venit o idee: să-l chem și să-l îndemn să pună mâna pe sculptură, s-o atingă. Cred că am făcut un gest frumos, pentru că s-a bucurat când l-am invitat, iar când a atins sculptura, a început s-o mângâie și să urmărească forma și liniile. Am simțit pe fața dânsului un sentiment de satisfacție și parcă i-au dat și lacrimile. L-am întrebat ce simte, și atunci mi-a spus ce simțea el despre formă, despre aceste linii, cum se mișcă și nu poți să te oprești pentru că fiecare formă te conduce în altă parte. Aceasta este și ideea. Că o linie conduce la altă linie și un volum te trimite mai departe, să ocolești lucrarea și să-i vezi toate unghiurile. Practic, o lucrare este o infinitate de unghiuri. Cam aceasta a fost povestea cu domnul nevăzător. Mi-a făcut mare plăcere să-l văd atingând lucrarea și că e atât de entuziasmat și emoționat. După care au revenit și au continuat să cerceteze toate lucrările care erau acolo. A fost un lucru extraordinar.
R.: Foarte emoționant, într-adevăr. Maestre, ne-ați deschis… ochii! Suntem copleșiți atât de persoana artistului, cât și de lucrarea sa. Vă mulțumim din suflet!
P.V.M.: Și eu vă mulțumesc.
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
