close
Cronică

Poporul meu pierdut

Am avut răgazul, în aceste ultime două săptămîni, să lucrez la finalizarea unei expoziți cu numele ”Poporul pierdut al lui Marius Oprea” (nume ales de curatori), care va fi deschisă la Muzeikon, în Alba Iulia, pe 11 martie, puțin după sărbătoarea Sfinților Mucenici și se va închide după Paște.

De cînd am început săpăturile în căutarea victimelor comunismului în 2006, am recuperat fiece fărîmă de orice altceva decît oseminte (perluate de Medicina Legală): cuie cu care au fost pecetluite lăzile din scînduri subțiri în care au fost îngropați deținuții sau cîte o cataramă ori bumbi de metal de la cei executați de Securitate și multe altele, care ar părea la prima vedere ruginituri bune de aruncat.

Piesele mai importante, cum sînt diverse obiecte personale ale partizanilor au fost restaurate și conservate cu ajutorul lui Gheorghe Petrov la Muzeul Transilvaniei din Cluj și le-am adunat într-o expoziție, ”Numitorul comun – moartea”, care aparține Asociației pentru Memoria Victimelor Comunismului, pe care am întemeiat-o după ce am fost dat afară prima dată de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului de către Vladimir Tismăneanu, în 2010.

Atunci, noii responsabili ai Institutului au spus că nu au nevoie de aceste obiecte, considerîndu-le inutile, deși pe de altă parte clamau dorința de a întemeia un Muzeu al Comunismului. Așa că le-am preluat la Fundație și bine am făcut. În fine, nu despre asta e vorba aici, ci despre ceea ce am făcut cu restul. Multă vreme, le-am ținut în casă ori pe balcon, în pungi și într-o o veche ladă de lemn. Apoi, într-o bună zi, în 2012, am așezat foiță de aur pe o scîndură și din cuiele morțlor de la Aiud am început să conturez un chip – a ieșit din mîinele mele un chip al lui Iisus, adormit.

A fost prima piesă a acestei expoziții, care e gata după opt ani. Ultimul exponat l-am terminat ieri – se numește ”Moartea unui deținut”. E gata și prezentarea expoziției, realizată de buna mea prietenă Ana Dumitran, directoarea de la Muzeikon. Bucățele de fier, cuie, grinzi, scînduri, vopsea acrilică, foiță de aur au luat un nou chip – acela al poporului pierdut, eroii neștiuți ori uitați ai lumii de ieri. Uitare din care încerc să-i scot prin orice mijloc – inclusiv prin ceea ce unii numesc artă, iar eu găsesc că e voia morților de a-și găsi și în acest chip liniștea și pomenirea.

(Marius Oprea)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.