In 1935, circula o vorbă grea, cu putere de proverb: Când câte unul fură, e cleptomanie; când grupuri fură, e manie; când un popor întreg fură, e România.
Eliade citează această zicere în acel an, mărturisind teama că așa vom rămâne în istorie, iar nu ca o națiune a creativității culturale, cum visa generația sa.
Lucrurile sunt mai grave azi: gradul de hoție a crescut până într-atât încât și brutalul cuvânt c o r u p ț i e ne caracterizează blând. Națiune de majoră creativitate culturală nu am devenit. Generația Eliade a dat un fel de culminație, după care n-au mai urmat culmi. Ba chiar culminația aceea este lovită azi de acuzații politice și ideologice pe care curgerea anilor vrea să le agraveze .
Și în acest context, spiritul național al generației aceleia apare din nou întrupat, de astă dată într un Eliade diplomat și dezvoltaționist social-economic. Un singuratic fără generație, dar omologat de două milioane de voturi.
Da, elitele ne sunt rătăcite. Poporul e treaz și recunoaște eroul. Elitele pe care le-a visat Eliade, se află acum în conflict cu poporul pe care l-a visat Eliade. Corupția e purulentă… are toată puterea… ucide… proverbe noi au să cadă peste țară…
Text: Ioan Buduca
