close
Calendarul zilei

S-a întâmplat într-o zi de 24 noiembrie

* Cu 326 de ani în urmă (1691), prin „Diploma leopoldină”, principatul Transilvaniei era subordonat direct împăratului Austro-Ungariei şi beneficia de un statut separat, care confirma privilegiile celor trei naţiuni politice (maghiari, saşi, secui) şi drepturile celor patru religii recepte (catolică, luterană, calvină şi unitariană) (24.XI/4.XII)

* În urmă cu 178 de ani (1839), la Paris, avea loc prima audiţie a simfoniei dramatice „Romeo şi Julieta”, de Hector Berlioz, dedicată lui Paganini şi cântată sub bagheta compozitorului (orchestra şi corul reuneau 200 de interpreţi)

* Cu 174 de ani în urmă (1843), Mihail Kogălniceanu, numit profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, a ţinut „Cuvântul de deschidere a celui dintâi curs de istorie naţională”, în care a definit istoria şi rolul acesteia în cristalizarea conştiinţei naţionale (24.XI / 6.XII)

* Acum 158 de ani (1859), a fost publicată „Originea Speciilor”, controversată lucrare a naturalistului britanic Charles Robert Darwin. Baza materialului a fost adunată în călătoria efectuată în jurul lumii pe vasul „Beagle” între 27 decembrie 1831 (când corabia, încărcată până la refuz, a ridicat ancora din Golful Plymouth) și 2 octombrie 1836, când s-a întors, după aprope 5 ani, din nou în Anglia. În timpul vieții lui Charles Darwin au mai fost redactate încă șase ediții, ultima, ediția a VI-a a “Originii speciilor”, fiind mult lărgită comparativ cu cele anterioare. De remarcat că prima ediție, apărută într-un tiraj de 1250 de exemplare, s-a epuizat într-o singură zi. Lucrarea a stârnit încă de la apariție polemici imense între susținătorii teoriei și adversarii ei

* Cu 152 de ani în urmă (1865), în cadrul Dietei Transilvaniei de la Cluj (ale cărei lucrări au început la 8/20.XI.1865), s-a votat încorporarea Transilvaniei la Ungaria (potrivit decretului imperial emis în august acelaşi an). Autonomia principatului era, astfel, desfiinţată, urmând ca interesele acestui teritoriu locuit majoritar de români să fie discutate şi hotărâte de Dieta de la Budapesta (24.XI/6.XII)

* Se împlinesc 140 de ani (1877) de când Mihai Eminescu a început colaborarea la ziarul „Timpul”, cu articolul „Bălcescu şi urmaşii lui”

* În urmă cu 138 de ani (1879), Italia recunoaştea independenţa României şi hotăra numirea unui ministru plenipotenţiar la Bucureşti. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relaţiile diplomatice dintre cele două ţări nu au fost întrerupte. La 9 martie 1964, guvernele României şi Italiei au adoptat hotărârea de a ridica misiunile diplomatice de la Roma şi Bucureşti la rang de ambasadă. În perioada postbelică, relaţiile româno-italiene au cunoscut, în ansamblu, o evoluţie pozitivă. Au avut loc vizite la nivel de şefi de stat, de guvern, membri ai guvernului, conduceri ale celor două parlamente. În ultimii ani ai dictaturii comuniste, dialogul la aceste niveluri a fost întrerupt. Oficialităţile italiene au urmărit cu interes şi simpatie evenimentele care au avut loc în decembrie 1989 în România. După Revoluţia din 1989, Guvernul italian a sprijinit procesul de reforme democratice din ţara noastră, precum şi eforturile de integrare a României în organismele europene şi euro-atlantice

* Acum 13 ani (2004) era inaugurat, la Bucureşti, Muzeul Costumelor Populare din România. Conform Hotărârii Guvernului nr. 655 din 31/07/2014, privind reorganizarea Muzeului Costumelor Populare din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 19 iulie 2005, instituţia s-a mutat la sediul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Şos. Kiseleff, nr. 28-30, sectorul 1

* Cu 2 ani în urmă (2015) armata turcă a doborât un bombardier rus (SU-24), la frontiera dintre Turcia şi Siria, pe care Rusia îl trimisese în căutarea piloţilor dispăruţi la graniţa dintre cele două ţări. Cei doi piloţi ai avionului s-au catapultat, unul fiind împuşcat mortal de insurgenţii sirieni de etnie turcă, celălalt fiind salvat într-o operaţiune specială. Potrivit unei înregistrări audio prezentate la reuniunea NATO convocată după incidentul de la graniță, avioanele Turciei au avertizat bombardierul rusesc de 21 de ori în 5 minute înainte să-l doboare, Moscova susţinând, însă, că avionul se afla în spaţiul aerian sirian

 

– 1796: S-a născut pastorul Stefan Ludwig Roth, istoric şi gânditor german din Transilvania; participant la Revoluţia de la 1848-1849, a susţinut cauza românilor transilvăneni (m. 1849, executat, după ce fusese condamnat la moarte de un tribunal militar maghiar)

– 1814, 24/25: S-a născut Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc (m. 1896). NOTĂ: Mai multe surse (http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri-2/Casa%20si%20gradina/matei-millo-a-unul-din-ctitorii-teatrului-romanesc–140523.html, http://newspascani.ro/2014/04/trupele-de-teatru-scolare-la-mare-cautare-cei-de-la-sadoveanu-isi-fac-debutul-in-cateva-zile/, http://www.actori.ro/matei-millo) menţionează ca dată a naşterii 25 noiembrie 1814

– 1816: S-a născut pictorul Barbu Iscovescu; participant la Revoluţia din 1848-1849 din Ţara Românească, a realizat stindardul acesteia (m. 1854, în exil, la Izmir, Turcia)

– 1889: S-a născut Constantin I. Karadja, istoric, bibliograf, bibliofil (căutător de rarităţi şi editor de izvoare istorice) şi diplomat; a fost unul dintre cei care s-a implicat în salvarea evreilor cu cetăţenie română aflaţi pe teritoriul Germaniei naziste sau pe teritoriile controlate de Reich; membru de onoare al Academiei Române din 1946 (m. 1950). NOTĂ: “Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003” – Dorina Rusu dă naşterea la 12.X.1889, iar site-ul http://archive.today/JTuYp dă naşterea la 12/24.XI.1889

– 1889: S-a născut prozatorul Ionel Pop (m. 1985)

– 1900: S-a născut Maria Cernovodeanu, pianistă şi profesoară (m. 1968). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 11.XI.1900

– 1902: S-a născut N. Crevedia (pseudonimul lui Nicolae Ion Cârstea), poet, prozator şi publicist (m. 1978) – 115 ani

– 1909: S-a născut poetul Ion Sofia Manolescu (m. 1993)

– 1912: S-a născut regizorul Victor Iliu, unul dintre maeştrii filmului românesc (m. 1968, la Roma) – 105 ani

– 1920: S-a născut poetul Nicolae Tăutu (m. 1972). NOTĂ: Dicţionarul de literatură română (1979) dă ca an al naşterii 1919

– 1920: A murit Alexandru Macedonski, poet, prozator şi dramaturg; promotor al simbolismului în poezia română; membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (n. 1854)

– 1927: A murit Ion (Ionel) I. C. Brătianu, om politic liberal, preşedinte al Partidului Naţional Liberal (din 1909 până la încetarea sa din viaţă); ministru şi prim-ministru în mai multe rânduri (între anii 1908 şi 1927); de numele său se leagă Războiul de întregire naţională, Marea Unire de la 1918, Constituţia României din 1923 ş. a.; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (n. 1864) – 90 de ani

– 1932: S-a născut Dumitru Carabăţ, scenarist, teoretician de film, autor de cărţi de specialitate şi profesor; considerat fondatorul şcolii româneşti de scenaristică – 85 de ani

– 1941: S-a născut actorul Emil Hossu (m. 2012)

– 1953: S-a născut Ilie Stepan, cantautor (reprezentant al folk-ului şi rock-ului românesc), instrumentist şi orchestrator, pionier al muzicii fusion; realizator de emisiuni de radio şi de televiziune; fondatorul grupului „Pro Musica” şi compozitorul piesei „Timişoara”, imnul Revoluţiei Române din oraşul de pe malul Begăi

– 1962: A murit poetul George Gregorian; a scris şi texte pentru spectacolele de revistă ale lui Constantin Tănase (n. 1886) – 55 de ani

– 1967: A murit actorul de teatru şi film Niki Atanasiu (n. 1907) – 50 de ani

– 1967: A murit istoricul literar G.[heorghe] C.[onstantin] Nicolescu (n. 1911) – 50 de ani

– 1974: A murit Nina Façon, istoric literar, teoretician şi eseist; ca specialistă în limba şi literatura italiană a realizat dicţionare (în colaborare), o „Istorie a literaturii italiene” (1969) şi numeroase traduceri (n. 1909)

– 1987: A murit juristul Eugen Barasch; lucrări de drept civil şi de dreptul familiei; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1905) – 30 de ani

– 1994: A murit poetul George Almosnino (n. 1936)

– 1999: A murit istoricul Dan Cernovodeanu, specialist în heraldică şi genealogie (n. 1921). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 25 noiembrie 1999

– 2004: A murit interpretul de muzică uşoară Ionel Miron (n. 1932)

– 2007: A murit actorul Radu Panamarenco (n. 1938) – 10 ani

 

– 1632: S-a născut Baruch (latinizat Benedictus de) Spinoza, filosof raţionalist olandez; unul dintre iniţiatorii filosofiei moderne (m. 1677) – 385 de ani

– 1713: S-a născut Laurence Sterne, scriitor englez (m. 1768)

– 1784: S-a născut Zachary Taylor, om politic american, al 12-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, în funcţie între anii 1849 și 1850 (m. 1850)

– 1826: S-a născut scriitorul italian Carlo Collodi, autorul „Aventurilor lui Pinocchio” (m. 1890)

– 1848: S-a născut soprana germană Lilli Lehmann (m. 1929)

– 1849: S-a născut Frances Eliza Burnett, scriitoare americană de origine britanică (m. 1924)

– 1864: S-a născut Henri de Toulouse-Lautrec, pictor şi litograf francez (m. 1901)

– 1864: A murit geologul şi chimistul american Benjamin Silliman (n. 1779)

– 1874: S-a născut medicul francez Gustave Roussy; o atenţie aparte a acordat studiului cancerului, scop în care a înfiinţat primul Institut de oncologie din Franţa (la Ville-Juif); a fost un apropiat al României, în laboratoarele sale lucrând numeroşi specialişti români; membru de onoare străin al Academiei Române din 1934 (m. 1948)

– 1908: S-a născut regizorul polonez de film Aleksander Ford; în timpul războiului a trăit în URSS, apoi, în Israel, Danemarca şi, după 1968, în SUA (m. 1980)

– 1913: S-a născut Geraldine Fitzgerald, actriţă americană de origine irlandeză (m. 2005)

– 1914: S-a născut sculptorul britanic Lynn Chadwick (m. 2003)

– 1925: S-a născut autorul şi comentatorul american William F. Buckley, Jr.; a fost un precursor şi cel mai cunoscut susţinător public al conservatorismului american modern; fondatorul revistei „National Review” (cea mai cunoscută revistă conservatoare americană, publicată începând din 1955), animatorul emisiunii TV de dezbateri politice „Firing Line” (1966-1999, 1540 de episoade), autor a peste 50 de cărţi (m. 2008)

– 1929: A murit Georges Clemenceau, om politic şi ziarist francez; prim-ministru (1906-1909, 1917-1920); preşedinte al Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii Tratatului de pace de la Versailles (n. 1841)

– 1934: S-a născut compozitorul rus Alfred Schnittke (m. 1998)

– 1939: S-a născut soprana italiană Maria Chiara

– 1943: S-a născut Alexandrina Cernov, filolog de origine română din Ucraina; încă din anii studenţiei s-a dedicat redactării şi regizării emisiunilor în limba română la Televiziunea din Cernăuţi; membră (din 1971) a Catedrei de Filologie Română a Universităţii din Cernăuţi; angajată în politica de promovare a culturii române în Bucovina de Nord, îndeosebi în cadrul Societăţii „Mihai Eminescu”; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992

– 1954: S-a născut Emir Kusturica, regizor bosniac de film, actor şi muzician

– 1957: A murit pictorul mexican Diego Rivera, figură importantă a culturii latino-americane a secolului al XX-lea (n. 1886) – 60 de ani

– 1991: A murit Freddie Mercury (pe numele adevărat Farrokh Bulsara), cântăreţ, compozitor şi textier britanic; lider al formaţiei de muzică rock „Queen” (n. 1946, în Zanzibar)

– 2004: A murit (la Nassau/Bahamas) scriitorul canadian de origine britanică Arthur Hailey (n. 1920)

– 2015: A murit actriţa armeană Varduhi Varderesian (n. 1928, în România)

Tags : Calendarul ZileiI. C. Brătianumihai eminescu

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.