După Martin Heidegger gândul ar fi o grabă de a suprima orice distanță, dar nu creează o apropiere, apropierea nu este măsură a distanței. Ar fi clar.
A se gândește la B.
B nu este, nici întâmplător, receptorul de gânduri a lui A.
Deci, A nu este emițător de gânduri către B.
A și B rămân fiecare cu gândurile lui.
Distanța dintre A și B nu este micșorată de gânduri, chiar dacă ele ar zbura, cum se mai zice.
Particularizând A și B ca fiind de sexe diferite, afirm: gândurile acestora sunt cel puțin diferite, dacă nu antagonice.
A gândi, după o nouă definiție, înseamnă a transforma nevăzutul în văzut.
Este și invers: gândul transformă văzutul în nevăzut.
Gândul este creator.
A gândi e bine.
A susține gândul-forță creatoare a Universului este o speculație. Mai degrabă cred că Universul se învârte în capetele teoreticienilor și a susținătorilor acestora.
Rămân doar la definiția substantivală a gândului și la declinarea lui: un gând, două gânduri.
03 octombrie 2017
Dan Drăguș
