Un reportaj de excursie, mai mult documentar despre cum se facea turismul montan acum 1/2 secol
La coborarea in Ohaba de sub Piatra din personalul care oprea in aceasta halta, dupa o noapte de somnolenta pe banci de lemn la clasa 2 a. In afara echipei noastre cu care strabatuseram multe trasee montane se atasasera cativa prieteni mai putin obisnuiti cu muntele
La vremea aceea pe rute secundare – drumuri comunale, uneosi si judetene – nu exista nici un mijloc de transport in comun. Cei peste 20 km pana la Poiana Carnic de unde incepea urcusul spre cabana Pietrele ii ingrozea pe insotitorii nostri mai putin umblati pe munte asa ca am angajat un localnic care astepta, cu o caruta, sa faca si el un mic business ( cuvant necunoscut atunci ) din care ii iesea un mic profit, important pentru el si apreciat ca modest de noi. Cele cateva imagini dau o idee despre cum aratau satele, drumurile din zona.
Urcusul la cabana era destul de usor, umblat de ciobani, turisti, localnici. Am ajuns insa destul de obositi, transpirati, prafuiti si cu gandul la un loc la prici, noaptea precedenta fiind nedormita dar la cei 26 ani cati aveam atunci, ce conta?
Cabana Pietrele era oarecum evoluata, avand instalatie de apa in curte in timp ce la majoritatea cabanelor ” spalatorul ” era la rau sau la izvor, uneori destul de departat.
Pe vreme buna micul dejun luat in curtea cabanei era o incantare pt. ca salile de mese nu erau prea imbietoare.
La revenirea spre cabana dupa un traseu mai dificil pe Custura Galesului, pe o vreme mizerabila. am dat de un bordei ciobanesc unde am fost primiti cu prietenie, ne-am uscat la foc, am mancat si baut delicioase produse de stana, ciobanul neacceptand vreo plata cu exceptia tigarilor. Pachetele de tigari erau o moneda cautata de ciobani si le luam cu noi special (niste colegi de facultate, la terminarea uneia dintre convocari la Scoala Militara din Sibiu, au facut creasta Fagarasilor cheltuind aproape nimic, avand cu ei o multime de pachete de tigari ” Militar ” care se dadeau ca ratie zilnica odata cu masa de pranz)
Cabana, cocheta si splendid pozitionata intr-o poiana langa Raul Mare , nu mai exista zona fiind inundata de lacul de acumulare. Nici drumul in lungul raului prin care am iesiit din masiv pe la Gura Zlata nu mai este. De aceasta cabana imi sunt legate amintiri minunate. Dupa o zi dura de parcurs diastanta de la Pietrele, incarcati cu rucksaci de cca 30 kg ( din care mai bine de 1/2 erau alimente – conserve, salamuri, chiar paine – pt. ca la cabane nu geseai nimic de mancare ), arsi groaznic de soarele unei zile de un senin de exceptie ( desi eram dupa cca 10 zile de plaje la Mare ) si terminati fizic de un cobaras abrupt din creasta pana la nivelul raului. poiana de langa apa unde era cabana ni s-a parut un colt de Rai. Am dormit tun, desigur tot la priciuri Pt. cine nu a apucat, priciurile erau paturi de scandura de brad, intre 10….20 intr-un dormitor, cu o saltea de paie peste care se asternea una din cele 2 paturi care iti erau oferite in pretul cazarii. Aveam insa 26 ani si treceam peste toate fara sa ne pese. La cabana toaleta se facea la rau. unde se spalau si rufele, se corhaneau bustenii cu tapina in rau pt a fi dusi de apa la vale. In lumina diminetii ce a urmat am facut cateva poze bune, cu activitati la rau, tapinari in efort etc. Putin mai jos de cabana era improvizat un mic baraj din busteni mari, lac in care se adunau lemnele pt. a fi dirijjate mai apoi pe firul raului de catre tapinari. Una din fotografiile cu tapinari, cu o lumina frumoasa si omul in plin efort, a placut mult colegilor de la AAF dar nu a putut fi inclusa in colectiile ce erau trimise la saloane internationale sau interne pt. ca spatele camasii omului avea un petec mare si cenzura comunista nu tolera asa ceva. In micul lac format de baraj am petrecut cateva ore de neuitat in compania unor copii ai locului facnd exercitii de plutarit pe niste plute improvizate din 2..3 busteni legati. Cateva din cele povestite sunt ilustrate in imaginile ce urmeaza
