Amurg la Manastirea Sf. Grigoriu
Eram dupa vecernie si tocmai ne inchinasem la moastele sfintilor din manastire. În biserică se păstrează o parte din Lemnul Sfintei Cruci, iar din multele sfinte moaște: picioarele și o mână ale Sfintei Anastasia Romana, capul Sfintei Fotini Samarineanca, capul Sfântului Dionisie Areopagitul, capul Sfântului Mucenic Chirie pruncul, părticele de la Sfântul Nicolae, Sfântul Ioan cel Milostiv, Sfântul Siluan Atonitul, Sfântul Grigorie, ctitorul mănăstirii, Sfântul Haralambie, Sfânta Iulita, Sfântul Ioan Gură de Aur.
Pe langa acestea tocmai vizitasem osuarul si cimitirul manastirii. Sunt cam la 10m de locul unde este facuta poza. Am facut poza aici tocmai ca sa incerc sa transmit gandul care imi venise. De la moarte la viata. Eram ca in cer (la inaltime) dar totusi pe pamant. Nu cred ca am simtit mai bine undeva comuniunea intre cei adormiti si noi. Intre Biserica luptatoare si cea Biruitoare.
Cata nevointa si cate lacrimi varsate in acest loc. Dar si ce rasplata ne promite Domnul. Traiam un sentiment de incurajare si parca si zidurile strigau la mine „Indrazniti! Eu am biruit lumea” Ioan 16:33. Capetele din osuar parca spuneau sa-i urmam ca ei au deschis calea. Nu ne vom rataci pentru ca sunt carari batatorite deja. Dar vedeti ce sus sunt? Intelegeti ce drum trebuie sa parcurgem? Cu CRUCEA in spate.
Cu rugaciunile lor si cu ajutorul Lui Dumnezeu sa devenim Cetateni ai imparatiei Cerurilor!
(Cătălin Rusu)
