Soarele pândește din constelația Ophiuchus ultimele zile de brumar, cețurile au capricii, orașul – vorba unui coleg (Așer Negoi) – „plutește pe o mare de speranțe”, iar membrii Cenaclului s-au reîntâlnit la sediul Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, cu bucurie și interes, în a doua ședință ordinară a lunii.
CEL MAI RECENT POEM a adus în fața asistenței creații inspirate: „Lespedea” și „Uimire” (versuri Adrian-Ilarie Frone), „Armistițiu” și „Cozonacul roșu” (versuri Ana Nedelcu), „Ploile toamnei” (versuri Luminița Bratu), „Toamnă îngândurată”- versuri, „Condorul eliberat”- proză (Emilia Luchian), „Colind cu miresme de brad” (Maria Bem) și „Cu capul în nori” (proză, Caty Enache).
LECȚIA DE POEZIE a reamintit celor prezenți talentul și inspirația maeștrilor. Au participat Doina Ofelia Davidescu și Luminița Bratu, cu versuri de Nichita Stănescu („Confesiunea Răului Visător”, „Sincopă”), Caty Enache, cu versuri de Ovidiu Vasilescu („Dați drumul la cer”- colind de detenție), Ana Nedelcu, cu versuri de Rabindranath Tagore („Soarele din prima zi”), Adrian-Ilarie Frone, cu versuri de Ch. Baudelaire („Albatrosul”). Emilia Luchian închide rubrica propunând versuri în stil japonez de Otilia Ardelean („Am știut întotdeauna”, „De lună și de primăvară”), socotindu-le un preambul la subiectul rubricii următoare.
11 MINUTE DE ISTORIE ne-au oferit, prin alocuțiunea Emiliei Luchian, o scurtă dar interesantă incursiune în timpul și lumea perioadei Heian, Epoca de pace (o perioadă din istoria Japoniei, care cuprinde un interval între anii 794 și 1185), denumirea perioadei provenind de la numele capitalei Heyan-Kyō (Kyoto de azi). Corespunde intervalului de timp în care Japonia, depășind influențele culturii chineze, se orientează către crearea unei culturi autentice: grădinile din jurul caselor și palatelor, pictura Yamato, opere scrise pe suluri pictate, parfumuri, cai, Sumo. Lectora relevă importanța deosebită a poeziei la curtea imperială, în căsătorie dar și în politică. Poeta Ono no Komachi, renumită pentru frumusețea și talentul său, a rămas un sinonim al frumuseții până în zilele noastre. Anumite legende spun că ar fi fost nemiloasă față de iubiții săi, altele o descriu ca fiind de-a dreptul urâtă, iar altele că ar fi fost iubita unui celebru poet Ariwara no Narihira. Poemele sale, folosind stilul waka, sunt melancolice. Dacă frumusețea sau iubirile poetei poate că au fost doar legendă, frumusețea versurilor sale erotice este adevărată.
LECTURA DE CENACLU a avut parte de o seară specială, care ne-a satisfăcut, în bună măsură, această curiozitate perpetuă, proprie europenilor și nu numai, față de misterioasele civilizații ale Orientului îndepărtat, aducând la rampă Japonia medievală – enigmatică, plină de poveşti nespuse şi de coduri culturale dificil de descifrat. Redescoperirea acestei lumi, care ţine în egală măsură de domeniul realului şi incredibilului, ne-a fost propusă de ALICE NECULEA, de altfel curator al unei fabuloase expoziții de stampe japoneze găzduite recent de Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus” Ploiești. Distinsa noastră colegă ne-a împărtășit din mirajul culturii și tradițiilor japoneze, surprinse într-un eseu deosebit de interesant și bine documentat: Călătorie printre minunatele imagini ale „lumii plutitoare ”.
Autoarea a expus într-o scurtă introducere atmosfera specifică secolului al XVI lea, frământările istoriei, duritățile, diplomația sau subtilitatea conducătorilor care au luptat pentru unificarea Japoniei. Nobunaga, Hideyoshi, Tokugawa sunt numele celor trei eroi ai Japoniei feudale, fără de care unificarea nu s-ar fi realizat. Tradiția populară i-a păstrat în memoria colectivă astfel:
„Dacă pasărea nu cântă…
Nobunaga răspunde: ucide-o
Hideyoshi răspunde: fă-o să vrea să cânte
Tokugawa răspunde: așteaptă…”
Au fost amintiți pentru că au influențat destul de mult viața și creația unora dintre cei mai importanți artiști ai perioadei de glorie a Artei Japoneze – UKIYO-E (așa numita „stampă japoneză” – gravură/ imagine reprodusă, prin imprimare, cu ajutorul unei plăci gravate), ce s-a manifestat cu precădere în Perioadele Edo și Meiji.
Împletind datele istorice cu cele culturale, Alice Neculea a țesut cu fir nevăzut și ne-a redat cu acuratețe imaginea „nașterii unei lumi noi și a unei arte noi”, apariția și înflorirea culturii „Ukiyo-e”, o perioadă măreață din Țara Soarelui Răsare, a folosit drept călăuză minunata istorie a stampelor japoneze pentru a ne introduce cu delicatețe în lumea oglindită de acestea, „o lume a tristeții, durerii și… plăcerii”.
Ukiyo-e înseamnă, literalmente, „imagini cu lumea plutitoare”. Cuvântul era omofon cu termenul buddhist antic ukiyo (grafiile sunt diferite), care înseamnă „această lume a tristeții și durerii”, dar acest al doilea termen, în timp, a căpătat o conotație exact opusă, definind, printre altele, eleganța și un anume stil de viață: al plăcerii. Astfel, o artă care descria stilul de viață licențiat în cartierul Yoshiwara și spiritul hedonist al vremii, a devenit preferata celor dispuși să cheltuiască destul demult pentru a o avea. Stilul și spiritul definit de UKIYO se definește prin: trăirea momentului, admirația lunii, zăpezilor, florilor de cireș și frunzelor de arțar, cântece, sake și distracție doar în plutire, o viață fără griji, nepăsătoare la perspectiva sărăciei, ca „o tărtăcuță purtată de curentul fluviului”. Pentru a face față cerințelor crescute, imaginile pictate pe aceste teme au fost în curând obținute prin introducerea gravurilor pe lemn de cireș, la realizarea cărora participa un lung șir de artiști. Temele erau variate, de la frumusețile feminine, la peisaje și nu în cele din urmă la erotică, nudul neconstintuind un tabu în cultura epocii.
Consider că v-am oferit destule detalii pentru a vă face curioși și nu continui să vă mai dezvălui alte amănunte: drumul stampelor spre lumea occidentală și modul cum au au fost primite și dacă și cum au influențat cultura acesteia. Nu doresc să răpesc bucuria citirii integrale a eseului, care va fi publicat în Antologia Cenaclului de anul acesta, în curs de apariție.
Expunerea autoarei s-a încheiat, dar auditoriul era încă sub vraja „lumii plutitoare”, din care cauză comentariile s-au animat cu oarecare întârziere. Caty Enache a remarcat contrastul între duritatea, strictețea regulilor, obiceiurilor și delicatețea stampelor influențate de Zen Buddhism, ridicarea imperfecțiunii la nivel de artă. Emilia Luchian aduce în discuție Codul Bushido, codul moral al samurailor, care pune accent pe cumpătare, loialitate, măiestrie în artele martiale și moarte onorabilă. Se fac referiri la caligrafie, ca o artă marțială, a disciplinei. Ana Nedelcu amintește de obișnuința reparării cu aur a pieselor sparte de ceramică, pentru păstrarea cicatricilor experienței.
Ușurel am ieșit de sub vraja „lumii plutitoare” și am reintrat în anostul cotidian. Noiembrie ne aștepta afară cu cețuri delicate, frunze moarte și frison.
Au participat: Alice Neculea, Florin Manole, Năstaca Chifu, Leonida Corneliu Chifu, Emilia Luchian, Caty Enache, Luminița Bratu, Maria Bem, Ana Nedelcu, Doina Ofelia Davidescu, Florin Sălceanu, Dan Simionescu, Adian-Ilarie Frone, Dan Constantin.
Afiș, cronică și editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
Fotografii: Ana Nedelcu, Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu, Dan Simionescu
Film: Dan Simionescu
„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș
