Ding, dang, sub clarul Lunii pline… steaua călăuzitoare se apropie cu liniști și bucurii de Betleemul din inimile noastre.
Culorile cerului erau neasemuite, luminile orașului se trezeau din adormire. Chiar dacă ni s-au stricat puțin planurile și euforia noastră culturală a rămas fără acoperiș, l-am găsit și l-am împrumutat pe cel de la „Wokul magic” pentru ultima ședință ordinară a Cenaclului pe anul acesta.
CEL MAI RECENT POEM a adus la masa lirică a serii numeroase și frumoase creații: Luminița Bratu (Întrebați bufonul), Emilia Luchian (Litere), Cati Enache (Colindul), Valentin Irimia (Sunetul frunzelor rătăcite, Zare bizară), Adrian Ilarie Frone (Războiul bătrânului Ieronim), Sorana Brucăr (Omagiul lui Nichita).
Un „Memento” al scriitorilor lunii Decembrie a pus pe lista recitirilor autorii: Cezar Petrescu, Nicolae Labiș, Hortensia Papadat Bengescu, Alexandr Soljenițîn, Gustave Flaubert, Jane Austin, José Saramago, Iacob Negruzzi, Nicholas Sparks, Rainer Maria Rilke.
LECȚIA DE POEZIE care aduce de fiecare dată un mic omagiu celor mai buni dintre cei buni, a avut în vedere, în scurta expunere a Doinei Ofelia Davidescu, povestirea unui scurt episod din viața lui Rainer Maria Rilke și amintirea crezului său poetic: „Dacă orice cuvânt al meu nu m-ar costa nimic, nu ar fi adevărat, dacă nu m-ar durea, nu ar fi viu, dacă nu ar arde, nu ar lumina. Dacă cotidianul ţi se pare sărac, nu-l acuza pe el. Acuză-te pe tine şi spune-ţi că nu eşti suficient de poet pentru a evoca bogăţiile lui. Căci pentru creator nu există nici indiferenţă şi nici un loc sărac şi indiferent. Fii răbdător cu toate câte sunt neclare în inima ta, încearcă să iubeşti întrebările. Nu căuta răspunsuri care nu pot fi date, pentru că, oricum, nu ai fi în stare să convieţuieşti cu ele. Iubeşte-ţi întrebările. Poate îţi va fi dat, fără ca măcar tu să observi asta, îţi va fi dat să trăieşti până în ziua aceea, acum atât de îndepărtată, în care vei primi şi răspunsul.”
Emilia Luchian a continuat cu un poem al aceluiași autor: „Am mulți frați în sud, mulți frați în sutană”. Mozaicul liric a cuprins și versuri de Nicu Alifantis, „Bradul de crăciun” (Emilia Luchian), Adrian Păunescu, „Basarabia pe cruce” (Luminița Bratu), George Topârceanu, „Acuarele” (Cati Enache), Radu Gyr, „Colind ceresc” (Gheorghe Stănescu). Gabriela Petri a recitat poezia „Un pui de cocor” și ne-a prezentat volumul „Atelier 24”, din care face parte. Volumul a fost editat sub îndrumarea profesorului Marius Nica, autorii fiind un grup de studenți și tineri absolvenți ai Universității de Petrol-Gaze Ploiești. 
11 MINUTE DE ISTORIE, prin scurta prelegere a Emiliei Luchian, ne-au trecut pragul sărbătorilor din ultimele luni ale anului, cu obiceiurile și superstițiile lor. O tradiție a ultimei luni de toamnă, care durează șapte zile, este cea legată de „Filipi“ (apostoli care, pe vremea prigonirii creștinilor, au fost aruncați într-o groapă cu lupi, de unde au scăpat nevătămați), percepuți ca ocrotitori ai caselor. Trei dintre Filipi sunt celebraţi înainte de postul Crăciunului, care începe pe 15 noiembrie, iar ceilalţi patru Filipi în post. Femeile tinere preluau de la mamele sau soacrele lor obiceiurile legate de aceste sărbători: restricții de lucru, de împrumutat, și multe alte treburi gospodărești. „O samă de cuvinte din Muscel” de Constantin Rădulescu-Codin este citată ca sursă a expunerii. Lectora a continuat cu prezentarea altor obiceiuri precum „Ignatul” sau sacrificiul porcului și legătura cu „Saturnalia”. Locul sacrificiului era supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat şi stropit cu apă sfinţită, pentru îndepărtarea duhurilor rele. Ritualul tăierii porcului în ziua de Ignat îşi are originea, conform folcloriştilor, în tradiţiile Romei antice, care practica acest sacrificiu la Saturnalii, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, zeu al semănăturilor, la origine. Porcul era considerat întruchiparea acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consumă la cumpăna dintre ani.
Expunerea a generat comentariile colegilor. Dintre acestea: Gabriela Petri amintește și alte obiceiuri tradiționale din timpul Ignatului, iar Adrian Ilarie Frone completează că latinescul „ignis” se regăsește în sanscrită ca „agni”, având aceeași semnificație, aceea de „foc”. Cati Enache îl menționează pe Marin Sorescu și poezia acestuia „Ignatul”, o poveste prin ochii copilului înduioșat în fața sacrificiului.
CINEMARTOR și lectorul acestei rubrici, Gabriel Comanroni au amânat, din motive obiective, redarea filmului documentar „Sarea săracilor”.
LECTURA DE CENACLU l-a avut protagonist pe Florin Manole care ne-a prezentat un eseu cu titlul „Știința lui Torquemada despre Dumnezeu”. Aflați pe calea căutării/recunoașterii Adevărului, autorul ne provoacă și ne conduce către necesitatea unei introspecții, folosind ca pretext crudul inchizitor. 
Prezentarea condițiilor istorice și sociale care au anticipat apariția inchiziției – tribunalul ecleziastic însărcinat în Evul Mediu cu reprimarea ereziei, cu scopul de pedepsire drastică a celor care nu propovăduiau ceea ce Biserica aproba, constituind și o ofensă adusă suveranului, au format un preambul aproape exhaustiv al autorului la expunerea propriu-zisă.
Apariția inchiziției este semnalată prin anii 1100, mai întâi în Italia, apoi în sudul Franței, în Spania ajungând începând cu anul 1478, în timpul domniei regilor catolici Ferdinand și Isabela. Confesorul acestora, Tomás Torquemada, a fost un cleric spaniol, provenit dintr-o familie de evrei convertiți la creștinism, cunoscut pentru faptul de a fi instaurat și condus Inchiziția spaniolă. De altfel pedepsele folosite de inchiziție nu constituiau o noutate, acestea fiind folosite de-a lungul istoriei la curțile regale. Dar Torquemada a ridicat cruzimea pe culmi greu de imaginat, numărul exact al victimelor nu se cunoaște (2800, cu aproximație). Prigoana împotriva ereticilor, în numele și în folosul Bisericii naște întrebarea Care era știința lui Torquemada despre Dumnezeu? Și pornind de la aceasta, Putem avea o știință despre Dumnezeu?
Pentru aflarea unui răspuns, traiectoria filozofică pe care se înscrie Florin Manole caută descifrările necesare în lucrările unor recunoscute minți luminate.
Pornind de la Descartes (1596 – 1650), care încearcă să aplice metoda matematică la întreaga cunoaștere, continuând cu David Hilbert (1862 – 1943) -„orice problemă are un răspuns, iar soluția o poți găsi numai gândindu-te”, apoi cu Kurt Goedll (1906 – 1978), ale cărui teoreme de incompletitudine arată caracterul deschis al cunoașterii (nu există nimic care să depășească propria cunoaștere).
„A crede că există o lege omenească universală a cunoașterii este o formă de credință ce vine după știință.”
Căutând explicații, lectorul își/ne pune întrebări interesante: „Este/poate deveni psihanaliza cunoaștere/vindecare prin aducerea „pacientului” la uimirea inițială din fața Logosului? Este posibilă psihanaliza în afara monoteismului? Se referă apoi la faptul că unele religii promovează tot felul de experiențe „spirituale” dar se opresc la un fel de energie difuză, creată, în care noi ne pierdem. Conform acesteia am fost și suntem o părticică din această energie, individualizată la un moment dat ( animal, piatră etc). Ca urmare, filozofic vorbind, metempsihoza este formă de psihoză. A adăugat că, de fapt, ființei umane i se insuflă Duhul, astfel lutul devine creat și increat, ființă completă. (Wittengestein spune că am ajuns la capătul limbajului/exprimabilității.) Se produce astfel o divizare între ce știe și ceea ce nu știe omul despre el. Icoana Adormirii Maicii Domnului ilustrează, cum nu se poate mai bine, destinul nostru: întoarcerea la locul dinainte pregătit de Hristos.
Revenind la Torquemada, lectorul presupune că acesta are o știință, o teologie „științifică” despre Dumnezeu, asemenea teologilor „științifici” ai secolului al XIX lea. Torquemada, de pe poziția pe care o are, pune întrebări, dar el știe răspunsurile. Știința acestuia, e o știință „sub acoperire”, în care pune întrebări ipocrit. Făcând o translație în prezent, autorul se întreabă: „când preotul devine apostol propovăduitor, de ce ne simțim obligați să întrebăm, de ce ne simțim obligați să fim Torquemada? De unde vine nevoia de a fi Torquemada și nu Hristos?”
Și tot el, în încheiere, imaginează posibilele răspunsuri retorice: „Pentru că este mai comod să fii religios decât creștin? Și mai ușor să asumi sacrul decât sfințenia?”
Cum e posibil ca cineva să facă atâta rău în numele lui Dumnezeu? a întrebat Cătălin Apostol, iar Florin Manole a răspuns: „Pentru că oamenii cred că dețin o știință despre Dumnezeu și atunci cred că pot orice.”
Bibliografie succintă: Virgil Ciomoș, filozof.
Discuțiile nu s-au lăsat așteptate, interesantul subiect generând intervențiile colegilor: Florin Oprea Sălceanu, Dan Constantin, Corina Nistor, Sorana Brucăr, Alice Neculea dar și ale musafirilor serii: Ana Florescu, Tania Radu&Co
Au participat: Cati Enache, Alice Neculea, Emilia Luchian, Luminița Bratu, Gabriela Petri, Sorana Brucăr, Doina Ofelia Davidescu, Adrian Ilarie Frone, Florin Oprea Sălceanu, Cătălin Apostol, Florin Manole, Leonida Chifu, Gheorghe Stănescu, Gabriel Comanroni, Dan Simionescu, Dan Constantin, Valentin Irimia.
Invitați: Tania Radu & Co, Ana Florescu.
Felicitări, stimați colegi, pentru participările sistematice sau episodice de pe parcursul anului 2024, dar pline de conținut valoros, care au mai adăugat un onorabil an în lunga și frumoasa existență a Cenaclului!
Fotografii: Emilia Luchian, Ana Florescu, Doina Ofelia Davidescu
Afiș, cronică și editare: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
„Nu există patriotism fără patrimoniu!”
Sub coordonarea ASOCIAȚIEI CULTURALE 24 PH ARTE PLOIEȘTI, Președinte Ioan Vintilă Fintiș
