close
Cronică

Solidaritate

Dragii mei,

In urma cu cateva minute, avand in vedere modul in care evolueaza lucrurile, Cristian Botez a fost de acord cu renuntarea la confidentialitate.

A inteles ca e nevoie ca solidaritatea voastra sa poata fi exprimata public.

De 2 zile de cand este la Fundeni, niciun doctor nu a venit sa-i spuna care este starea lui, ce tratament i se da, ce trebuie sa faca mai departe. Adriana Ionescu, Oana Costea, Daniela Arnăutu, Oana Dobre-Dimofte, Lavinia Gheorghe, Stefan Ionita si Talida Covaci au incercat sa ajute, fiecare pe alte cai, dar este ignorat in continuare.

Irinel Popescu, contactat putin mai devreme de Talida, a fost deranjat ca familia incearca sa il transfere pe sectia lui. Cand a aflat ca nu e din familie, ci colega de breasla cu Cristi, s-a mai inmuiat, dar a zis ca el nu poate cere un pacient de la alt medic, respectiv de la Dr. Mihaila de la Sectia medicala 1 la care este el acum.

Iar la Mihaila a ajuns pentru ca Liana Gheorghe, mana dreapta a lui Irinel, a spus, cand am fost eu marti la Orban, managerul de la Fundeni, ca ea nu-l poate primi pe sectie ca e ocupata pana pe 15 aprilie cu Congresul hepatic de la Bucuresti.

Va spun toate astea ca sa intelegeti ca este un cerc deja inchis de orgoliile medicale specifice, pe care doar solidaritatea voastra il putea rupe.

Andi Laslau a contactat deja Federatia Internationala a Ziaristilor si va demara o campanie publica de solidaritate.

Cristi are vina si pacatele lui pentru situatia in care se afla acum, dar asta nu poate sterge cei 29 de ani pe care i-a pus in slujba acestei tari, ca ziarist. Iar ca pacient, si un condamnat pe viata are dreptul la cel mai bun tratament.

Nu medicul, nici noi, doar Dumnezeu poate judeca.

Si asa cum am spus deja, timpul lui este extrem de comprimat, ceea ce inseamna ca fiecare zi de tratament adecvat conteaza, poate face diferenta intre viata si moarte.

Nu stiu daca vom gasi un donator in viata, cu grupa de sange AB4, dispus sa faca acest gest, si nici daca, odata gasit, va fi compatibil.

Nu stiu daca, odata gasit si compatibil fiind, va accepta Fundeniul sa faca transplantul, de aceea luam in calcul si orice varianta posibila si accesibila din strainatate.

Rolul campaniei de solidaritate pe care o va initia Andi Laslau, cu acordul lui Cristi, este tocmai acela de a pune impreuna informatiile si oamenii care pot face lucrurile sa se miste in directia gasirii variantei optime pentru el.

Inca o data, va multumesc tuturor si va imbratisez din partea lui Cristi, care va transmite ca va iubeste pe toti.

(Raluca)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.