Un negustor ţinea, odată, o pasăre într-o colivie. Se pregătea să plece în India, ţara unde se născuse zburătoarea, aşa că a întrebat-o dacă doreşte să-i aducă ceva de acolo. Ea a răspuns că ar dori să fie liberă, însă omul a refuzat să-i deschidă uşiţa coliviei. Atunci l-a rugat să se ducă într-un anumit loc din junglă şi să le dea de veste suratelor ei că ea se află în captivitate. Negustorul a făcut întocmai şi nici nu a terminat bine de rostit mesajul, că o pasăre sălbatică, leită cu aceea de acasă, s-a prăbuşit de pe creanga pe care stătea şi a rămas nemişcată la pământ. Negustorul s-a gândit că era, desigur, vreo rubedenie de-a păsării lui şi s-a întristat că îi provocase moartea. Când s-a întors acasă, pasărea l-a întrebat dacă îi aducea vreo veste bună din India. „Nu”, a răspuns negustorul, „mi-e teamă că veştile sunt mai degrabă proaste. Una dintre rubedeniile tale a căzut şi a murit chiar la picioarele mele, după ce vorbisem despre captivitatea ta.” Abia ce a isprăvit omul ceea ce avusese de zis, că pasărea a căzut şi ea, rămânând pe fundul coliviei. „Se vede că ştirea despre moartea rubedeniei ei a dat-o gata!”, şi-a spus negustorul. Necăjit, a ridicat-o şi a pus-o pe pervazul ferestrei. Într-o clipă, pasărea şi-a venit în fire şi a zburat până la copacul cel mai apropiat. „Acum înţelegi”, a glăsuit ea, „că ceea ce crezuseşi că era o nenorocire a fost, de fapt, o veste bună şi mai înţelegi cum a ajuns la mine mesajul prin care suratele mele m-au sfătuit cum să fac să-mi redobândesc libertatea: purtătorul soliei libertăţii mele ai fost chiar tu, cel care mi-ai răpit-o.” Şi pasărea şi-a luat zborul, în sfârşit, liberă.
Raul Baz
