TU TE-NDEAMNĂ ȘI SOCOATE
LHANA am un har, o trinitate poetică, din alte comentarii ai observant, cred. Trinitatea aceasta înseamnă: poeta(poetul) – poezia – eu. Trec prin inimă poeta și poezia sa, sau poetul. Mentorul meu, Victor Sterom, mi-a zis: „mă, cum ai scris tu despre mine, nu a scris nimeni”… Recunosc, sunt ocolit de fițe, de fițoși, nu am nume răsunătoar ca: Horia Gârbea, Daniel Cristea-Enache, Virgil Diaconu, Gheorghe Grigurcu, Alex Ștefănescu ș.a. Îi știu pe cei vechi: Nicolae Cartojan, Pompiliu Constantinescu, Eugen Lovinescu etc. Eu nu înumăr silabe, diftongi, triftongi, iambi, triambi, nu măsor poezia cu metrul antic…Nu sunt o cârjă de prefață. Trăiesc, cum am zis, poezia poetei, poetului, sunt învățat să nu conteze, să nu contez. Așa este clipa. Așa este clipa ta „te vrea pe tine însuți să te mistui, să te arzi”. Arderea produce durere ca și când te-ar spinteca gheparzii aducerilor aminte. Mai sunt adevăruri în poezia ta: clipa-ți pote fi trădătoare. Veșnicia e o hoață.
Tu te-ndeamnă și socoate… când strigi „ars poetica” !
6 Martie 2020, Dan Drăguș
