close
Actualitate

Sufletul Evei – locul unde frumusețea nu se degradează niciodată

Sufletul Evei – locul unde frumusețea nu se degradează niciodată

Ofelia Davidescu
Ofelia Davidescu

Joi, 11.05.2023 a avut loc la Biblioteca Județeană ”Nicolae Iorga” Ploiești, lansarea volumului Eva – Blândețuri, Tandrețuri, Amărăciuni, editura Kharta Grafic, 2023, aparținând Doinei Ofelia Davidescu.
Invitații acestei lansări de debut au fost Mihaela Radu, director al Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga”, Ramona Müller, scriitor și secretar literar al Cenaclului literar I.l. Caragiale, Ploiești, Christian Crăciun, scriitor și critic literar, Burdujan Gheorghe, jurnalist și scriitor și Ioan Popescu, jurnalist și scriitor. Sala Nichita Stănescu a fost neîncăpătoare pentru mulțimea venită să o susțină pe autoare – prieteni din copilărie și adolescență, colegii de liceu și facultate, colegii de serviciu și membrii Cenaclului I.L. Caragiale, Ploiești.
În deschiderea evenimentului, Ramona Müller o prezintă pe colega dumneai, ca fiind un membru activ al Cenaclului I.L. Caragiale Ploiești din noiembrie 2022. Fire blândă și deschisă, mereu cu zâmbetul pe buze, de profesie inginer, Doina Ofelia Davidescu se consideră un om obișnuit.
”Sunt un om obișnuit, atât de obișnuit încât uneori chiar mă minunez cât de mult mă aseamăn cu ceilalți oameni obișnuiți. Ploieșteancă prin naștere, cu părinți, moși și strămoși transilvăneni, am continuat ceea ce părinții mei au început pe la mijlocul secolului trecut: acomodarea cu orașul Ploiești și asta pentru că, în mod paradoxal nu mi-a reușit decât pentru scurtă vreme încercarea de a-l abandona. Aici am crescut, am învățat, am profesat, am visat, m-am îndrăgostit, am devenit mamă… Ploieștiul mi-e drag pentru că aici am fabricat multe amintiri și continuă să mi se întâmple lucruri frumoase, am prieteni minunați, am cunoscut omeni interesanți
Am absolvit Liceul I.L.Caragiale la profilul uman, în anul 1976. Am ratat, a doua sub linie, admiterea la filologie. M-am răzgândit și am urmat Institutul de Petrol-Gaze pe care l-am absolvit în 1984. Profesia de inginer în tehnologia prelucrării petrolului și activitatea îndelungată în acest domeniu( Combinatul Petrochimic Midia, Năvodari, IPIP Ploiești ș.a.) nu m-au împiedicat să fiu o mare iubitoare de citit și… amatoare de scris, deși timpul pe care l-am avut la dispoziție pentru așa ceva a fost destul de restâns. În ultimii ani de activitate am fost consilier la Casa de Cultură a Studenților. Așa că am scris mai bine de cinci zeci de ani… teme, extemporale, teze, proiecte, studii ș.a. Într-o zi când am dat pagina unor calcule ce păreau să nu se mai termine, m-am trezit scriind ceva, cu totul altceva.
În perioada 2019-2021, am avut bucuria să particip ca autor de texte, în urma unor concursuri, la ultimele trei din cele cinci volume colective ale colecției ”Memento”, proiect inițiat și derulat de Asociația de Educație și Dezvoltare Urbană(AEDU), având ca scop rememomorarea unui oraș, a unor întâmplări și a unor personaje prin prisma amintirilor unora dintre cei care l-au locuit o vreme.
-„Cel mai frumos Ploiești” 2019
-„Ploieștiul amintirilor noastre” 2020
-„Automobile, dulcețuri și alte povestiri despre Ploiești” 2021
De curând, particip cu interes și cu mare bucurie la ședințele Cenaclului I.L.Caragiale Ploiești- sub coordonarea Asociației ”24pharte”
În aprilie 2023 a apărut volumul online „Ploieștiul nostru: Amintiri dragi și povești nostime”, printre ai cărui autori mă număr.
Am bucuria de a mi se fi selectat texte în Revista Extemporal Liric, înscrisă la Biblioteca Națională a României.
Acum mă minunez că lucrurile s-au așezat într-un mod miraculos și gândurile, cuvintele mi-au clădit această carte: Eva- Blândețuri, Tandrețuri, Amărăciuni. Amintirile au parfum întotdeauna. Bântuie aiurea și când mă aștept mai puțin mă inundă cu noianul unor imagini pe care le credeam pierdute. Și nările freamătă și descifrează cu precizie parfumul străzilor, caselor, încăperilor…Ușile scârțâie, podelele vibrează ușor sub pași și emoțiile se așează cuminți în vârful de peniță al gândului. Și gândul în pagină de carte.”
Gheorghe Burdujan apreciază cartea Ofeliei ca fiind una senină, Eva este prezentă în multe ipostaze , spirituală, lirică și fizică. Eva- Blândețuri, Tandrețuri, Amărăciuni nu tratează un subiect anume, ci este o metaforă de la un cap la altul. Călătoria Evei se regăsește în fiecare dintre noi, marcați de etapele vieții. Volumul are un fir biografic împletit cu cel al comportamentului uman.
Coperta cărții este realizată de către autoare și reprezintă fereastra casei sale, cu mușcate după o ploaie torențială. Pentru a fi în ton cu cromatica volumului Doina Ofelia Davidescu și Ramona Müller și-au asortat vestimantația în funcție de aceasta. Autoarea ne mărturisește: ”Să nu mă întrebați de ce m-am apucat de scris, pentru că nu v-aș putea răspunde?! Este ca în dragoste. De ce m-am îndrăgostit de fiecare dată când m-am îndrăgostit? Ca și în iubire, îți asumi riscul de suferi, la fel și în scris, eu îmi asum riscul de a greși, iar acest lucru îl vor hotărî cititorii. M-a motivat șu un proverb arab Aruncă-ți inima în față și aleargă după ea!”
Christian Crăciun consemnează faptul că volumul de debut al autoarei conține Blândețuri, Tandrețuri și Amărăciuni. Stilul este unul de un înalt rafinament și o discreție absolută. Secvențele Evei pornind din copilărie și terminând cu maturitatea se înscriu în configurația indentității sale. Eva are ceva din autoare, dar si ceva din fiecare femeie. Sunt curios dacă această carte ar fi citită de liceenii din ziua de azi, ce părere ar avea aceștia? Pagini întregi sunt pline de poezie, de lirism și de feminitatea Evei cuprinsă în realitatea urbană. Este o carte a șoaptelor, a destăinurilor, de sotto voce. Banalitatea uneori poate fi superlativă, așa cum i se întâmplă Evei. În acest caz, romanul este o viață, o viață obișnuită. Confesiunea Evei are un rol terapeutic.
Autoarea ne citește povestirea Musée de lʹArmée. Lectura stârnește emoții vizibile în rândul auditoriului. Personajul credibil, Eva se identifică în tipologie și reacții cu afectul comportamental feminin. Empatia, fricile, conștientizarea eu-lui, regăsirea, relaționarea cu sine și cu alții sunt doar câteva dintre aspectele pe care volumul prezentat le pune în evidență. Tușa categorică a descrierii narative o constituie delicatețea filonului liric. Doina Ofelia Davidescu reușește să configureze câteva momente biografice, tangente emoționante, mici portrete în prea plinul unei existențe discrete.
Urmează sesiunea de autografe, zâmbete și bucurii purtând semnătura feminității desăvârșite.

A consemnat,
Ramona Müller, secretar literar al Cenaclului I.l. Caragiale, Ploiești
• Sub egida asociației 24Pharte
• ”Nu există patriotism fără patrimoniu.„
Fotografii: Gabriel Comanroni, Ramona Müller și Emilia Luchian

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.