N-am numărat anii. De ce aș face-o?
Noi număram
doar orele in care stăteam certați, mamă și ce ne mai certam. Ne împăcam cu eternele “varzo” și “boule”,
numărăm câteodată și berile (te-am luat de câteva ori, dar m-ai cărat apoi pe brațe),
te-am cărat și eu, la spital, când ai spart geamul ăla de la balcon din cauza mea, am patrulat desculță și cu tricoul plin de sânge prin curtea spitalului din Mangalia,
mai număram iubiții mei noi și gagicile tale vechi, ii barfeam ingrozitor pe toți, ne povesteam cele mai jenante momente ever,
mă comentai când purtam fuste prea scurte, te necăjeam când purtai tricouri prea strâmte,
am poștit prima mea țigară, la prima beție m-ai ținut de cap când am vomitat, m-am băgat între tine și-un țigan la scandal și mi-ai ars și una de-am văzut stele verzi, dar l-ai agățat intr-un piron, in perete, pe ăla care îndrăznise să mă supere
Eu ți-am spus Sem și așa ți-a rămas numele, tu mi-ai spus că sunt curajoasă și n-am vrut să te dezamăgesc,
eram doi, dar ne confundam,
ne intreceam care sare mai de sus în cap
în apă și in viață
dar mereu, mereu
unul îl trăgea la suprafață pe cel care se scufunda.
Nu-mi lipsești de 20 de ani, Sem. Ci dintotdeauna.
Și dacă aș putea schimba ceva in viața mea, dacă as avea de ales să schimb un lucru, un singur lucru din trecut, m-aș întoarce in noaptea aia.
Și te-aș păstra.
Te iubesc. Forever.
(Oana Costea)
