close
PoeziePromovate

Ție, Doamne!

          Ție, Doamne!

de Adrian Frone

 

Sunt însă gând și nu sunt doar o faptă,

Sunt poate câteodată o vară ratată,

Sunt poate un sentiment prezent,

Ce poate fi chiar și absent din marele context.

Însă nu sunt  o acțiune dusă permanent:

Emit idei și largi trăiri, în deveniri,

Mă zbat să nu apar mai altfel decât sunt,

Destul m-au tot hulit cei dincolo rămași,

Crezând că am tradat – pe nimeni n-am vândut!

Doar sufletul mi-e mut de-atâta gratuit venin

Venind chiar dinspre cei pe care i-am iubit…

Și împietrit, de soartă părăsit, adun mereu pelin.

O, Doamne! Spune Tu!Mă îndeamnă dar spre viitor

Sau pierde-mă mereu în teribilele sanțuri de trecut,

Însa nu mă lăsa să fiu mereu lipsit de mâna Ta; ușor,

Și poate de tot nu greu îmi e acum să mă adun, și împlinit,

Să merg în drumul neștiut ce-a dus spre mine și spre Tine:

Îti mulțumesc! Da, mulțumirea mea așa cum e ea,

Să fie hrana Ta  din mine – și eu mă voi hrăni cu Tine,

Și-o fi odată loc și de popas în marea-Ți inimă…

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.