* Cu ocazia Zilei Mondiale a Cărţii (23 apr.) și a Zilei Naționale a Bibliotecarului (23 apr.), Biblioteca Națională a României organizează, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Mureș și cu biblioteci publice din județ – Biblioteca Județeană Mureș, Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin, Biblioteca Orășenească „Liviu Rusu” din Sărmașu și Biblioteca Comunală Ibănești –, un maraton cultural dedicat obiceiurilor și tradițiilor mureșene, așa cum sunt ele reflectate în patrimoniul documentar local. Astfel, între orele 10:00 și 14:00, la sediul Bibliotecii Naționale (Palimpsest/Muzeul Cărții – mezanin), vor avea loc expoziții de carte și de fotografie, prezentări ai autorilor mureșeni, precum și recitaluri de poezie și muzică ale unor rapsozi populari
* Institutul Cervantes din Bucureşti, cu sprijinul Ambasadei Spaniei în România, în colaborare cu Universitatea din Bucureşti şi cu Ambasada Republicii Peru în România, organizează, în perioada 23 – 27 aprilie, o serie de evenimente culturale menite să aducă un omagiu lui Miguel de Cervantes, cărţii şi literelor în general. Programul zilei:
- ora 11:00 – Lectură publică din Don Quijote de la Mancha de Miguel de Cervantes Saavedra – Lectura maraton este deschisă, se vor citi fragmente de maximum 3 minute în limbile spaniolă şi română (pentru lectura în limba română se va folosi ediţia Don Quijote de la Mancha, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2005, traducere din limba spaniolă de Sorin Mărculescu) – la Sala Auditorium, Institutul Cervantes, Bd. Regina Elisabeta nr. 38
- ora 17:00 – Înmânarea Premiilor Concursului de Traducere „La voz a ti debida“ (după un vers de Pedro Salinas), organizat de Departamentul de Lingvistică Romanică, Limbi şi Literaturi Iberoromanice şi Italiană al Universității din București, cu sprijinul Ambasadei Spaniei, al Institutului Cervantes și al revistei Observator Cultural – la Sala Auditorium, Institutul Cervantes. Evenimentul se înscrie în cadrul “Săptămânii Culturale Spaniole şi Hispanoamericane” organizate de Departamentul de Lingvistică Romanică, Limbi şi Literaturi Iberoromanice şi Italiană al Universității din București
* Pierce Brown, unul dintre numele în ascensiune ale literaturii SF & Fantasy, aflat în vizită în România, în perioada 23-25 aprilie, la invitația editorului său român, Editura Paladin, imprint al Grupului Editorial ART, se va adresa publicului cititor, astăzi, de la ora 14:00, la Apollo 111, Palatul Universul, Str. Actor Ion Brezoianu nr. 23-25
* Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltarea Obiectivelor Culturale, organizează vernisajul expoziției de fotografie şi conferința „Marea Unire de la 1918” – ora 17:30, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Expoziția reunește imagini din arhiva națională și din cercetări proprii, reprezentând un pretext de dezbatere și aducere în prim-plan a temelor istorice. La eveniment vor participa istorici de renume: prof.univ.dr. Silviu Angelescu, prof.univ.dr. Ion Calafeteanu, prof.univ.dr. Gheorghe Sbârnă și dr. Liviu Țăranu. Proiectul este organizat de Primăria Capitalei prin Muzeul Național al Literaturii Române. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Lansare albumului „Geta Caragiu (1929-2018) – Sculptura”, al sculptoriţei Geta Caragiu, editat de Institutul Cultural Român – ora 18:30, în Sala Mare a ICR
* În perioada 23 aprilie – 4 mai, Elite Art Gallery găzduiește expoziția personală „Ikariotika” a artistului Maurice Mircea Novac. Vernisajul expoziției va avea loc în data de 24 aprilie, de la ora 18:30, în Piaţa Naţiunile Unite nr. 3-5, Bloc B2, parter. Program de vizitare: Luni – Vineri: între orele 12:00 – 19:00. Sâmbătă: între orele 11:00 – 15:00
* Orchestra Filarmonicii din Hangzhou va evolua pe scena Ateneului Român, alături de violonistul Ning Feng, sub bagheta dirijorală a lui Yang Yang, într-un concert ce face parte din Turneul European 2018 – ora 19:00
* Muzeul Național al Literaturii Române organizează conferința „O bucătărie ca-n filme. Scenotopul bucătăriei în Noul Cinema Românesc”, susținută de criticul de film şi artistul vizual Mircea Deaca – ora 19:00, la Sala „Ion Băieșu” din sediul administrativ, Calea Griviței nr. 64-66
* A VI-a ediție a Nopţii Cărților Deschise, unul dintre cele mai cunoscute evenimente de încurajare a lecturii, are loc de Ziua Internațională a Cărții, în Piața Sfântul Anton, Centrul istoric al Bucureștiului – ora 19:00. Anul acesta, în premieră, Noaptea Cărților Deschise va continua până miercuri, 25 aprilie, ora 24:00, când va avea loc o serie de evenimente dedicate cititorilor: ateliere de lectură pentru copii, desene creative pentru adulți și lecturi publice
* Editura Nemira sărbătorește Ziua Internațională a Cărții prin lansarea colecției de literatură română contemporană „n’autor”, coordonată de Eli Bădică – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Primele trei cărți din colecție sunt volumele de povestiri „Matriarhat”, de Cristina Andrei, și „Anotimpuri care nu se repetă”, de Ion Pleșa, și romanul „Territoria”, de Oleg Garaz
* Alexandria: Au loc activități dedicate Zilei Bibliotecarului din România – ora 10:00, la sala de lectură a Bibliotecii Județene „Marin Preda” Teleorman
* Bacău: Centrul de Cultură „George Apostu” organizează cea de-a XXIII-a ediţie a programului Ziua Centrului „George Apostu”, eveniment prilejuit, an de an, de prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe-Purtătorul de biruinţă – ora 17:00. Manifestările culturale vor începe cu „Retrospectiva Ion Văsâi 2018”, expoziție de pictură, sculptură, grafică și obiect, ce va fi prezentată de criticul și istoricul de artă Pavel Șușară
* Craiova: Cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare se va desfăşura, în perioada 23 aprlie – 6 mai, sub genericul „Planeta Shakespeare”. Astăzi, de ziua nașterii și a morții lui William Shakespeare, festivalul se va deschide cu spectacolul „Poveștile africane ale lui Shakespeare”, prezentat de Teatrul Nou din Varşovia (Polonia), în regia lui Krzysztof Warlikowski. Organizat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi Fundaţia Shakespeare, cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova şi Consiliului Local Municipal, Festivalul Internaţional Shakespeare aduce peste 25 de spectacole din 13 ţări precum: Polonia, Marea Britanie, Coreea de Sud, Africa de Sud, România, Belgia, Franţa, Japonia, Australia, Canada, Brazilia sau SUA
* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează o nouă activitate în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei”, activitate intitulată „Personajul preferat în culoare îmbrăcat” (23 – 26 apr.). Din program:
- ora 9:00 – Şcoala Gimnazială „Gheorghe Bibescu”
- ora 10:00 – Grădiniţa Ethos
- ora 11:00 – Grădiniţa „Ştefan Velovan”
- ora 12:00 – Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul”
* Slobozia: Are loc un eveniment de sărbătorire a Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, a Zilei Bibliotecarului și a 85 de ani de bibliotecă publică la Slobozia, organizat de Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu”, care îl va avea ca invitat pe Robert Florin Coravu, lector universitar al Facultății de Litere din cadrul Universității București – la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”
* Ankara, Turcia: Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul susține participarea Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca cu piesa „Strada cu îngeri”, la Festivalul Internațional pentru Copii și Tineret „Little Ladies, Little Gentlemen”, ediția a XIV-a, care va avea loc în perioada 23 – 29 aprilie
- Primele reprezentații ale teatrului clujean pe scena de la Ankara vor fi în data de 29 aprilie, de la orele 11:00 și 14:00, la Devlet Tiyatroları İrfan Şahinbaş Atölye Sahnesi
- În data de de 30 aprilie, Teatrul de Păpuşi „Puck” urcă din nou pe scena Devlet Tiyatroları İrfan Şahinbaş Atölye Sahnesi, în două spectacole, cu începere de la ora 11:00, respectiv ora 14:00
* Chişinău: Teatrul Evreiesc de Stat din București și Teatrul Satiricus „Ion Luca Caragiale” din Chișinău continuă și în acest an proiectul inițiat anul trecut – Teatru Peste Prut, în cadrul celei de-a II-a ediții, în perioada 23-29 aprilie:
- Astăzi, are loc spectacolul „Bucureşti 41 – Tur Retur”, de Andreea Chindriș, Alexa Bacanu și Alexandru Berceanu, regia Alexandru Berceanu